MEMBRI DIN ROMÂNIA
VIOREL JINGA – Membru Titular, Vicepreședinte AOSR
Profesor universitar doctor, specialitate: Medic primar urolog, doctor in stiinte medicale, Clinica Urologie – Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele”, Bucuresti, Romania, Rectorul UMF ”Carol Davila” București.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Determinismul genetic al tumorilor renale ale adultului; Biomarkeri genetici pentru diagnosticul, prognosticul și stabilirea conduitei terapeutice în cancerul de prostate; Epidemiologia genetică a cancerului; Tratamentul chirurgical minim-invaziv al litiazei urinare; Markeri moleculari în tumorile epiteliale maligne; Folosirea inteligenței artificiale pentru a îmbunătăți aplicațiile biomedicale din domeniul sănătății. Coordonator în peste 20 de proiecte și granturi de cercetare naționale și europene
Referinţe: CV
VASILE SÂRBU – Membru Titular, Preşedinte al secției
Profesor universitar doctor la Facultatea de Medicină a Universităţii „Ovidius”. Spitalul Judeţean Constanţa – Clinica chirurgie.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Chirurgie generală, cardiovasculară, oncologică, laparoscopică. Patologie chirurgicală abdominală şi toracică; Urgenţe chirurgicale; Istoria Chirurgiei Româneşti. Cercetări întreprinse în domeniile transplantului celular şi de insule pancreatice la bolnavii cu diabet; Chimio-hipertermie intraperitoneală în cancerele abdominale. Ca manager, a contribuit la realizarea la Constanţa a unui Program de Transplant renal şi a unui laborator de producere şi diferenţiere de celule stem din maduva hematogenă cu aplicaţii în diabet; la crearea şi conducerea Centrului de Studii şi Cercetări de chirurgie experimentală şi biotehnologii medicale. A brevetat aparatul „Antimeta”, utilizat în chimiohipertermie.
Referinţe: CV, http://www.medstar2000.ro/prof-univ-dr-vasile-sarbu/
DAN-LIVIU MISCHIANU – Membru Titular, Vicepreşedinte al secţiei
Profesor universitar dr., Disciplina Urologie, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti (din 18.06.2009); Clinica de Urologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”. General maior ** (r) şi Conducător de doctorat din 2011.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Elemente de patologie genitală externă la bărbat; Cancere urogenitale la bărbat; Probleme actuale ale infecţiilor chirurgicale; Litiaza renală, Tumorile vezicale superficiale; Urologie; Adenomul de prostată; Cancerul de prostată. Peste 250 de lucrări ştiinţifice, în reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare. A introdus tehnici şi procedee noi în chirurgia urologică, a efectuat o serie de cercetări ştiinţifice – clinice şi experimentale.
Referinţe: CV
MARIANA AŞCHIE – Membru Titular
Profesor universitar doctor la Facultatea de Medicină, Universitatea ”Ovidius” Constanţa, şef catedră Morfologie Normală şi Patologică. Şef Serviciu Anatomie Patologică la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa
Domenii de competenţă ştiinţifică: anatomie patologică; Imunohistochimie; management sanitar; Morfopatologie clinică; Probleme de diagnostic histopatologic ale tumorilor ovariene border-line. Patologia glandei mamare; Patologia căilor aero-digestive superioare; Patologia genitală feminină; Patologia limfoamelor maligne non-Hodgkiniene. Bogată activitate publicistică şi managerială.
Referinţe: CV http://www.spitalulconstanta.ro/prof-univ-dr-mariana-aschie/ , www.aos.ro
ILEANA BENGA – Membru Titular
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Şefa Catedrei de Neurologie Pediatrică. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Neuropsihiatrie infantilă şi neuroştiinţe. Neurologie pediatrică. Examenul neurologic la copil. Progrese recente în diagnosticul crizelor şi sindroamelor epileptice la copii. Demersuri practice în diagnosticul bolilor genetice neurometabolice. Epilepsia şi crizele neepileptice (Tratat elementar de neurologie pediatrică).
Referinţe: CV http://www.ileanabenga.com/, http://www.romedic.ro/cmucluj/medici/BENGA_Ileana
VASILE BURLUI – Membru Titular
Profesor universitar doctor, medic primar stomatolog, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi.
Domenii de competenţă ştiinţifică: activitate clinică, universitară, cercetare, publicistică şi managerială – protetică dentară, chirurgie maxilo-facială, implantologie orală, estetică dento-stomato-facială; Gnatologie stomatologică; Implantologie, Medicină regenerativă, Fiziologia normală şi patologică a sistemului stomatognat, Gerontostomatologie, Ergonomie, Reabilitare orală complexă.
Referinţe: CV
ALEXANDRU – VLADIMIR CIUREA – Membru Titular
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, conducător de doctorat; Specialitate: neurochirurgie pediatrică, vasculară şi spinală [Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni” Bucureşti].
Domenii de competenţă ştiinţifică: Patologie neurochirurgicală pediatrică, Traumatologie craniocerebrală, Tumori petroclivale etc. În calitate de Preşedinte al Societăţii Române de Neurochirurgie, a coordonat înfiinţarea primului Centru de Excelenţă în Neurochirurgie şi Neurologie, dotat la cele mai înalte standarde internaţionale. Desfăşoară o bogată activitate clinică, universitară, cercetare, publicistică şi managerială.
Referinţe: CV http://www.vladciurea.ro/despre.html, http://www.cotidianul.ro/prof-dr-msc-alexandru-vlad-ciurea-un-chirurg-poate-fi-in-aceeasi-zi-print-si-cersetor-122893/
ADRIAN COVIC – Membru Titular
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. Popa” Iaşi, Prodecan al Facultăţii de Medicină Generală. Clinica a IV-a Medicală-Nefrologie şi Centrul de Dializă Iaşi, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, Iasi,
Domenii de competenţă ştiinţifică: Nefrologie, hipertensiune, cardiovascular, dializa, transplant, urologie. Prezenţa, severitatea şi implicaţiile pierderii elasticităţii arteriale la bolnavii cu boli ale rinichilor; studiul hemodinamicii arteriale; clarificarea legăturii dintre calcificarea vasculară şi rezistenţa arterială;
Referinţe: CV http://parhoniasi.ro/sanatate-iasi/spitalul-parhon-iasi/echipa-de-conducere/adrian-covic-manager-spitalul-dr-c-i-parhon-iasi/, http://ad-astra.ro/whoswho/view_profile.php?user_id=2965, http://www.viata-medicala.ro/Adrian-Covic.html*articleID_2747-dArt.html
RADU DEAC – Vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale
Membru Titular
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş. Clinica de Chirurgie cardiovasculară şi transplant cardiac, Spitalul Clinic Universitar – Târgu Mureş.
Domenii de competenţă ştiinţifică: chirurgie cardiovasculară. A organizat şi iniţiat operaţiile pe cord deschis la Târgu Mureş; a înfiinţat şi organizat Clinica de Chirurgie Cardiovasculară şi Centrul de Cardiologie, apoi Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, ca director general. A efectuat primele operaţii experimentale de transplantare ortotopică a inimii precum şi primele operaţii Ross şi Batista în România; a inventat şi utilizat prima valvă cardiacă biologică şi a făcut prima operaţie de anevrism ventricular stâng în România.
Referinţe: CV http://www.doctorbun.ro/doctor-radu-deac_8139.html, http://www.cardio.ro/ro/sectii_1.shtml
CAMELIA CRISTINA DIACONU – Membru Titular
Conferențiar univ. Dr., UMF ”Carol Davila” București, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Clinica de Medicină Internă, Conducător de doctorat
Domenii de competență științifică: Diagnostic şi tratament boli interne în Clinica de Medicină Internă, consulturi interdisciplinare medicină internă și cardiologie, diagnostic ecografic (abdominală, mamară, tiroidiană, cardiacă și Doppler vascular); EKG cu interpretare, Holter EKG, Monitorizare ambulatorie automată a tensiunii arteriale.
A publicat 13 cărți ca autor, 84 de capitole de cărți, 200 de articole în reviste științifice internaționale. A susținut 20 de prezentări invitate în plenul unor congrese internaționale și peste 200 de prezentări în cadrul unor congrese naționale. A fost distinsă cu 20 de premii internaționale și 30 de premii naționale.
Referinţe: CV, http://www.umfcv.ro/files/c/v/CV%20Conf%20univ%20dr%20Camelia%20Cristina%20Diaconu.pdf
NICOLAE GORUN – Membru Titular
Profesor universitar doctor – Chirurgie ortopedie-traumatologie – la Spitalul Clinic „Sfântul Ioan” Bucureşti (în prezent, pensionar – colaborare).
Domenii de competenţă ştiinţifică: Entorse; Practica osteosintezei metalice; Fracturi deschise; Tumorile osului; Ortopedia şi traumatologia – mică enciclopedie; Traumatisme articulare ale regiunii claviculare; Genetica aparatului locomotor; Bolile genetice dominante ale membrelor; Fracturi maleolare; Traumatologie osteoarticulară generală şi specială. Studii ample în domeniul malformaţiilor congenitale, cu cercetări statistice şi clinice, precum şi cercetări experimentale. A descoperit primul caz în lume de „picior de Madura” produs de Candida tropicalis etc.
Referinţe: CV http://www.gorjeanul.ro/societate/profesor-universitar-dr-nicolae-gorun-la-75-de-ani
MIHAI LUCAN – Membru Titular
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj Napoca, şeful Catedrei de Urologie.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Transplant renal; urologie reconstructivă după operaţii oncologice; Tehnici chirurgicale urologice; este iniţiatorul unui program modern de antrenament clinic, chirurgical şi teoretic, structurat pe 3 cursuri postuniversitare de urologie reconstructivă pediatrică. Prestigioasă activitate clinică, universitară, publicistică şi management.
Referinţe: CV http://www.youtube.com/watch?v=ZDWANMdsgEY, www.aos.ro, http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Lucan,
DAN POENARU – Membru Titular
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. Specialitate: Chirurgie, ortopedie-traumatologie. Spitalul Universitar Timişoara.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Patologia netraumatică a piciorului; Patologia aparatului locomotor; Istoria Ortopediei; Artropatiile Hemofilice; Aparatul extensor al genunchiului – Anatomie, biomecanică, patologie traumatică. Desfăşoară o bogată activitate politică şi managerială: Director al Direcţiei Sanitare Timiş (1992-93), Secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii (1993-95) şi Prefect al Judeţului Timiş (1995-96), Rector (2005-06) al UMF Timişoara.
Referinţe: CV, http://www.adsm.ro/pdfs/poenaru-cv.pdf
VIRGIL RĂZEŞU – Membru Titular Fondator
Cercetător ştiinţific grad. 1, doctor, medic primar chirurg şi şef secţie Chirurgie la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, în perioada 1993-2000.
Domenii de competenţă ştiinţifică: chirurgie generală; anatomie; traumatisme hepatice; istoria chirurgiei; biografiile marilor personalităţi ale medicinei universale; intensă activitate de cercetare, publicistică şi managerială. În anul 1993, a fondat Editura RĂZEŞU, în care a publicat 45 de titluri de carte medicală, beletristică, muzicală, dicţionare, carte didactică şi de sport.
Referinţe: CV
SORIN RIGA – Membru Titular
Cercetător ştiinţific gr. 1, profesor universitar, Doctor Honoris Causa în ştiinţe medicale (1976), medic primar psihiatru (1990). Membru în 3 Academii Americane şi 12 Societăţi ştiinţifice internaţionale
Domenii de competenţă ştiinţifică: priorităţi naţionale în neuro-ştiinţe şi bio-medicină: organizarea a 2 Laboratoare de cercetare, 2 tratate unicat: Medicina anti-îmbătrânire şi ştiinţele longevităţii, 2007 şi Stresologie, adaptologie şi sănătate mintală, 2008, 3 invenţii/terapii ortomoleculare şi 25 inovaţii/metodologii avansate şi aparatură modernă; premiere internaţionale: strategie-terapie-clasa de medicamente Anti-stress, anti-impairment and anti-aging (Dr. Dan Riga & Dr. Sorin Riga, Romania) – obţinând cele mai înalte standarde româneşti de excelenţă în inventica mondială – 27 patente (WIPO, PCT, EPO, toate statele G8, 25 ţări, 5 continente).
Referinţe: CV www.aos.ro; Enciclopedia Medicală Românească (sub egida Academiei Române), Ch. 27, 28, 29, 30, Ed. Universitară „Carol Davila”, Bucureşti, RO, 2009; G. M. Fahy (ed.), The Future of Aging, pp. 189, 190, 217, Springer Science, 2010, www.springer.com; Who’s Who in the World, 26-29th eds., Marquis Who’ Who, USA, 2009-2012, www.marquiswhoswho.com
SORIN RUGINĂ – Membru Titular, Secretar Ştiinţific al Secţiei
Profesor universitar (din 2008), Doctor în medicină cu lucrarea de doctorat: Contribuţii la supravegherea şi controlul infectiilor intraspitaliceşti în unele secţii cu risc epidemiologic crescut dintr-un spital clinic judetean, UMF „Carol Davila”, Bucureşti (1998). Rector al Universităţii Ovidius Constanţa; Medic primar Boli Infecţioase. Preşedintele Centrului de Regional de HIV/SIDA Constanţa.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Boli Infecţioase, Vaccinologie şi Medicină internă, Parazitologie, HIV/SIDA, ecografie generală, medicina călătoriilor, medicină turistică, management sanitar. A elaborat 14 studii clinice (principal investigator) privind eficienţa Tigecycline în infecţiile cutanate, în infecţiile pulmonare; studiu asupra eficienţei Gemifloxacinei în infecţiile severe; studiu asupra eficienţei carbapenemelor în Pneumoniile severe; studii la pacienţii infectaţi HIV/SIDA multiexperimentaţi; eficienţa tratamentului cu Pegasys la pacienţii cu HCV; studiu asupra eficienţei vaccinării cu vaccin antivaricelic etc.
Referinţe: CV
GRIGORE TINICĂ – Membru Titular
Medic primar de chirurgie cardiovasculară, manager la Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. George I.M. Georgescu”, Iaşi. Din 2006, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, șef al Disciplinei de chirurgie cardiovasculară. După trei ani de stagii de chirurgie vasculară la Institutul Unional de Chirurgie Clinică şi Experimentală „A. Vishnevsky” din Moscova, în anul 1991 a fost admis la doctorat, sub îndrumarea acad. Ioan Pop D. Popa. Dr. Grigore Tinică este președinte al Societății Podului Euro-Asiatic pentru Chirurgia Cardiacă și al Fundației de Cercetare Clinică și Experimentală Cardiovasculară.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Fondarea şi edificarea unei secţii clinice de chirurgie cardiovasculară la Iaşi; prima operaţie pe cord deschis la Iaşi (mai 2000); intervenţii chirurgicale cardiovasculare majore în premieră la Iaşi şi/sau România;
primele revascularizări transmiocardice cu laser în România; transplantul renal – premieră într-o secţie de chirurgie cardiovasculară, peste 60 de transplante renale cu rezultate imediate şi tardive foarte bune; introducerea pentru prima oară în România a Oxigenării extracorporeale cu membrană – 9 pacienţi (ECMO); Prima experienţă din ţară cu folosirea BioGlue în chirurgia cardiovasculară şi în special în disecţiile de aortă publicată în The Romanian Journal of Cardiovascular Surgery, Bucureşti.
Referinţe: CV
Sursa foto: http://www.med-farm.ro/al-xx-lea-congres-al-societatii-romane-de-chirurgie-cardiovasculara-srccv/
MARIUS – TRAIAN BOJIŢĂ – Preşedintele Filialei AOSR Cluj-Napoca
Membru de Onoare
Profesor universitar, doctor în tehnologia farmaceutică şi management în sănătate la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.
Specialitate: farmacie
Domenii de competenţă ştiinţifică: farmaceutică – Analiza şi controlul medicamentelor; Medicamente biologice. Management: Decan, Prorector, Rector şi Preşedinte al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca.
Referinţe: CV
http://www.umfcluj.ro/Detaliu.aspx?t=Rectorat-Date-de-contact, www.aos.ro
NICOLAE CONSTANTINESCU – Membru de Onoare
Profesor universitar doctor – Clinica Chirurgie generală, osteo-articulară, plastică şi reparatorie la Spitalul Colţea (în prezent pensionar, cu activităţi de colaborare). Specialitate: ortopedie-traumatologie.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Anatomie clinică şi tehnici chirurgicale; chirurgie generală, ortopedie-traumatologie, oncologie, chirurgie osteo-articulară, chirurgie vasculară, urologică, endocrină, plastică şi reparatorie. „Demonstrarea capacităţii angiogene a celulelor stem din măduva roşie a adultului”; „Adaptarea miocardului la ischemie”; Valoarea biologică a transplantului autogen de os. Strategie şi securitate alimentară.
Referinţe: CV
http://www.adevarul.ro/locale/Bucureşti/Bucureşti-_-Mi-as_fi_dorit_sa_operez_cu_patru_maini_0_175782557.html,
DAN, GHEORGHE-ANDREI – Membru de Onoare
Profesor universitar Emerit Doctor – EC, FESC, FAHA, FACC, FEHRA
Specialitate: Medicina Interna, Cardiologie, Electrofiziologie & Dispozitive implantabile.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Aritmii (expertiza internationala: Fibrilatia Atriala), Sincopa, Terapia farmacologica antiaritmica (expertiza internationala), Insuficienta Cardiaca, Ateroscleroza. Realizări științifice deosebite: Autor/Coautor al > 14 ghiduri internationale in domeniul Cardiologiei, Editor/Autor al unui volum international privind terapia antiaritmica farmacologica. Participant in 30 de studii internationale ca investigator principal si director la 3 granturi Europene; Fondator al laboratoarelor de Cardiologie Interventionala si al Laboratorului de “Sincopa si Caderi” (centru de competenta europeana) la Spitalul Clinic Colentina Publicaţii Importante: Cărți publicate în edituri din țară și străinătate (24); Articole în reviste cotate ISI (237); Conferinte internationale de specialitate (> 400); Premii internaționale: (7).
Referințe: CV
Academician LEON DĂNĂILĂ – Membru de Onoare
Profesor universitar doctor la catedra de Neurochirurgie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi profesor de psihoneurologie la Universitatea „Titu Maiorescu”. Şeful Clinicii II Neurochirurgie la Spitalul „Dr. Gh. Marinescu” Bucureşti. Specialitate: Neurochirurgie, psihoneurologie.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Gradul de dificultate al intervenţiilor chirurgicale (anevrisme intracraniene, malformaţii arteriovenoase, neurinoame de acustic, tumori hipofizare, meningioame, tumori de trunchi cerebral, tumori medulare, tumori intraorbitare, tumori de bază a craniului, tumori intraventriculare, tumori de glandă pineală etc) şi numărul mare al acestora precum şi excelentele rezultatele obţinute postoperator îl situează în rândul celor mai mari neurochirurgi din lume. Deţine 18 brevete de inventator şi 10 de inovator.
Referinţe: CV http://ro.wikipedia.org/wiki/Leon_Dănăilă, http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/leon-danaila-recordman-mondial-in-neurochirurgia-vasculara-98772.html
SEBASTIAN IONESCU – Membru de Onoare
Profesor universitar doctor, Chirurgie si Ortopedie Pediatrica, UMF „Carol Davila”, și seful sectiei de Chirurgie Pediatrica in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „M.S. Curie” / Professor „Carol Davila” University of Medicine, Head of Pediatric Surgery Department, Children Hospital „Marie Curie”, Bucharest Romania, President of the Romanian Society of Pediatric Surgery, National Coordinator of the Pediatric Laparoscopy Program
Domenii de competenţă ştiinţifică: • urologie pediatrică – tratamentul stenozei de jonctiune pielo-ureterala, tratamentul intr-o etapa a hipospadiasului penian, derivatii urinare continente • chirurgie pediatrică: utilizarea bontului ombilical pentru tratarea defectelor de perete abdominal si in tratamentul herniei diafragmatice cu defect mare. • Principii de diagnostic si tratament in Chirurgia si Ortopedia Pediatrica
Studiul clinic si urodinamic al tulburarilor de continenta vezicala la copil – evaluare etiologica si terapeutica; Studiul clinico-anatomopatologic al sindromului nefritic la copil etc.
Referinţe: CV
DEZIDERIU LAKY – Membru de Onoare
Cercetător Ştiinţific grad. 1 doctor morfopatolog, anatomie patologică, genetică, imunologie şi microscopie electronică la Institutul „Dr. Victor Babeş” (pensionar). Specialitate: anatomie patologică, genetică, imunologie şi microscopie electronică.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Biopatologia miocardului ischemic şi protecţia miocardică în chirurgia cardiacă. Circulaţia extracorporeală şi asistarea circulatorie; medicină şi biologie experimentală; Progrese în optica biomedicală. Concomitent cu cercetările fundamentale întreprinse în domeniul morofopatologiei, s-a preocupat şi de domeniile oncologiei, medicinii legale, biologiei celulare, anestezie şi reanimare, chirurgiei cardiovasculare a adultului şi copilului. A efectuat studii anatomo-patologice, electrono-microscopice, imuno-histochimice şi enzimologice.
Referinţe: CV
ADRIAN STREINU-CERCEL – Membru de Onoare
Profesor Universitar Dr., Disciplina de Boli Infecțioase I din cadrul Departamentului Clinic 2 al Facultății de Medicină, UMF ”Carol Davila”
Specializare: Boli infecțioase și epidemiologie
Domenii de competență ştiinţifică: Medicină, Boli infecțioase, Cercetare științifică, Management
Activitatea medicală și de management a desfășurat-o în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, București, spital pe care l-a construit și l-a modernizat de-a lungul anilor, aducându-l în prezent la cele mai înalte standarde de calitate la nivel European. În perioada 2004-2012, a fost Cancelar al UMF „Carol Davila” din București, iar în perioada 2012-2016 am fost președinte al Senatului Universitar al acestei prestigioase universități. A fost coordonator al Programului Național HIV din România, și președinte al Comitetului Național de Luptă împotriva HIV/SIDA. A fost consilier în cadrul Ministerului Sănătății între 1988 și 1999 și între 2001 și 2003, precum și secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății din România între 2009 și 2012. În 2009 a înființat Unitatea Mobilă de Intervenție Rapidă în caz de alertă biologică. Aici a fost realizat în condiții de maximă siguranță pentru personalul medical managementul alertelor de Ebola de-a lungul anilor, precum și primele cazuri de infecție SARS-CoV-2 din România, la începutul anului 2020.
Publicaţii importante: Articole în reviste cotate ISI: 160 articole indexate ISI/Web of Science. Publicațiile cumulează un total de aproape 9000 de citări, aferent unui indice Hirsch de 33 in ISI Core Collection. Cărți publicate în edituri din țară și străinătate: 31 de tratate / monografii / cărți publicate în edituri din țară și străinătate. Conferinte internationale publicate în volume: 177 Lucrări publicate în Proceedings de conferinţe cotate ISI/Web of Science + 92 lucrări publicate în Proceedings de conferinţe cotate în BDI + 44 lucrări publicate în volume de rezumate (ISSN/ISBN). Premii internaționale: Doctor Honoris Causa – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova
Referințe: CV
ION ŢINTOIU – Membru de Onoare
Prof. univ. dr., Cardiologie.
Domenii de competenţă ştiinţifică: electrofiziologie si implantare stimulatoare cardiace şi defibrilatoare cardiace implantabile; echocardiografie specială ● Coronary Stent Restenosis ● Cardiac Arryhythmias from Basic Mechanism to State of Art Management ● Coronary graft failure ● Electrocardiografia in practica medicala ● Managementul bolilor cardiovasculare ● Circulaţia extracorporală şi asistarea circulatorie ● Urgenţe cardiovasculare ● Certitudini în cardiologia modernă ● Circulaţia extracorporală (by-passul cardiopulmonar) ● Capitole în 3 monografii şi 3 tratate sub redacţie. ● 40 Articole/studii publicate în reviste de specialitate (cu ISSN) ● 87 Articole/studii publicate în volumele unor manifestări ştiinţifice internaţionale ● 43 Articole/ studii publicate în rezumat în volumele unor manifestări ştiinţifice naţionale ● 21 lucrari ISI şi Pub-Med ● 3 Proiecte de cercetare/dezvoltare pe bază de contract/grant (director grant/ în echipă: trialuri clinice internationale (conducător ştiinţific).
Referinţe: CV
OVIDIU GABRIEL BRATU – Membru Corespondent
Conf. univ. dr., Medic primar urolog, UMF Carol Davila Bucureşti, Catedra de Urologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”
Domenii de competenţă ştiinţifică: chirurgie urologică oncologică, chirurgie urologică reparatorie, chirurgie laparoscopică urologică, chirurgie endourologică, uroginecologie, ultrasonografie generală, imunologie şi genetică tumorală, litotriţie extracorporeală, managementul serviciilor de sănătate
Realizări deosebite: Recenzor pentru Revista Română de Medicină de Laborator, cotată ISI; Membru în Editorial Board al Journal of Mind and Medical Sciences, indexată ISI; Assistant Editor pentru Modern Medicine, BDI, revista Colegiului Medicilor din Bucureşti. 4 lucrări premiate în cadrul unor manifestări ştiinţifice naţionale.
Referinţe: CV
IRINA-MAGDALENA DUMITRU – Membru Corespondent
Conf. univ. dr., Director Departament Cercetare și Inovare la Universitatea Ovidius din Constanţa, Facultatea de Medicină medic primar de boli infecţioase și epidemiologie
Domenii de competenţă ştiinţifică: Infecţii nozocomiale, parazitologie – bolile parazitare (chist hidatic, toxocaroză, toxoplasmoză, parazitoze tropicale), ecografie generală, Medicina călătoriilor, colaborarea multidisciplinară în cadrul disciplinei de Paliaţie (oncolog, infecționist, neurolog), Algoritm de diagnostic şi tratament în meningitele acute, Monitorizarea multicentrică a rezistenţei germenilor la antibiotice implicaţii asupra ameliorării utilizării antibioticelor, management și implementare de proiecte europene în tematica domeniilor de competență științifică.
Referințe:
IOAN IEŢCU – Membru Corespondent
Profesor asociat la Facultatea de Cultură Fizică şi Sport din Suceava, CS 1 doctor, specialitate: balneo-fizio-climato-terapie şi kinetoterapie. Spitalul Judeţean Suceava (Pensionar, colaborare)
Domenii de competenţă ştiinţifică: anatomie şi igienă sportivă, reumatologie şi recuperare medicală; Kinetoterapie; ecologia modernă în medicină şi societate; mediul şi industria; istoria medicinei. Prestigioasă activitate de cercetare, publicistică, managerială şi politică
Referinţe: CV
FLORIN MITU – Membru Corespondent
Prof. univ. dr. habil., medicină internă, cardiologie, recuperare medicală. Conducător de doctorat la Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași.
Domenii de competenţă ştiinţifică: cardiologie, medicină internă, recuperare cardiovasculară, testare de efort, ecocardiografie, cardiologie preventivă, semiologie medicală. Cărți/monografii: Recuperarea bolnavilor cu cardiopatie ischemică (2002), Recuperarea în insuficiența cardiacă (2005), Mic ghid al practicticianului – dislipidemia (2011), Alimentația și bolile cardiovasculare (2017), Mic ghid al practicianului – fumatul (2011), Mic ghid al practicianului – hipertensiunea arterială (2011), Sindromul metabolic – un paradox al civilizației (2009), Particularitățile bolilor cardiovasculare la femei (2012), Bolile cardiovasculare la vârstnici (2015), Semiologie Medicală Generală (2009), Semiologie medicală – aparat respirator și cardiovascular (2005 și reeditată 2011), Semiologie medicală – aparatul renal, digestiv și sistemul hematopietic (2009, reeditată în 2013). Contribuţii: realizarea unui program computerizat de monitorizare și urmărire a pacienților cu infarct miocardic, program de educație medicală a pacienților cu boli cardiovasculare – primul din România; concepţii şi contribuţii în domeniile de excelenţă din cercetarea ştiinţifică din domeniile de preocupare; CV
TIBERIUS-VIOREL MOGOŞ – Membru Corespondent
Medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice (din 1997), medic specialist medicină internă (1988), Doctor în ştiinţe medicale (1998), Șef secţie Terapie Intensivă şi Urgenţe Metabolice INDNBM „Prof. Dr. N. C. Paulescu”(din 1999); Coordonator Compartiment Dietetică in cadrul INDNBM „Prof. Dr. N. C. Paulescu” (2007).
Domenii de competenţă ştiinţifică: Diabet, nutriţie şi boli de metabolism; urgenţe metabolice (Mică Enciclopedie de Urgenţe Metabolice); contribuţii la schimbările de terapie intervenite în tipologia acidocetozelor; managementul serviciilor de sănătate; Nutriţia şi terapia alimentară a omului bolnav. „Tehnica cromatografică ne-a permis detecţia unor boli metabolice încă de la naştere, evaluarea pe termen lung a bolilor metabolice numai prin analiza firului de păr şi riscul de evoluţie spre cancer pulmonar. […] Cercetarea clinică a urgenţelor metabolice a scos la iveală aspecte nedescrise biochimic şi clinic care au redus mult din interpretările diagnostice şi terapeutice greşite date în special de acidocetozele diabetice”.
Referinţe: CV
HORAŢIU MOLDOVAN – Membru Corespondent
Conf. Univ. Dr., Univ. ”Titu Maiorescu” Bucureşti; Profesor Asociat Universitatea Politehnica Bucuresti – Medic Primar Chirurgie Cardiovasculara – Sef de Sectie Sectia Clinica Chirurgie Cardiovasculara, Spitalul Clinic SANADOR – Secretar de Stat Ministerul Sanatatii.
Domenii de competenţă ştiinţifică: chirurgie cardiovasculară (peste 5000 de interventii chirurgicale cardiace majore sub circulatie extracorporeala și 2500 de interventii chirurgicale vasculare periferice) ; chirurgia vasculara majora (chirurgia aortei) precum si de dezvoltarea tehnicilor de chirurgie cardiaca minimal invaziva videoasistata. Contribuții în domeniul protezelor valvulare, adezivilor chirurgicali, precum si sintezei de substituenti vasculari prin tehnologie electrospining. Markeri moleculari ai inflamatiei tisulare implicati in geneza si progresia bolii ischemice coronariene. Constituirea unei retele integrate pentru studiul biofilmelor microbiene.
Brevete : “Metoda si Echipament pentru crioprezervarea homogrefelor cardiovasculare” Brevet de Inventie Nr. 119338 B. 1 OSIM Bucuresti, publicat in Monitorul Oficial din 30 august 2004; – “Digital videocapilaroscope” Medaille d’or la Salonul de Inventica Geneva, 12 aprilie 2019;
Referințe: http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2019/11/CURRICULUM-VITAE.pdf
IOAN ROMOŞAN – Membru Corespondent
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. Spitalul Universitar Timişoara – Clinica de Medicină Internă.
Specializări: Boli Interne, Gastroenterologie, Nefrologie, Imunologie clinică.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Ecografie generală, morfopatologie renală, informatică medicală, management medical. Psihonefrologie; Interdisciplinaritatea Medicinii Interne; Rinichiul în bolile hepatice, Gerontonefrologie; Nefropatiile glomerulare; Rinichiul şi sarcina; Rinichiul în diabetul zaharat; Amiloidoza renală; Sindromul nefrotic; Nefropatiile tubulo-intestinale etc. Secretar de Stat la Ministerul Sănătăţii între anii 1996-1998.
Referinţe: CV
CARMEN-ADELLA SÎRBU- Membru Corespondent
Conferențiar universitar, Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Medicină; Șef Clinică neurologie 2018–prezent, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central, București;
Domenii de competenţă ştiinţifică: Contribuții clinice în diagnosticarea și publicarea unor afecțiuni rare, precum tumorile neuroepiteliale disembrioplazice, moartea subită în epilepsie, tumori neuronale multinodulare, vacuolare; parazitoze cerebrale; Hidatidoza cerebrală; diagnosticul de Scleroză Multiplă, boli demielinizante, criterii de diagnostic McDonald in Scleroza multiplă. Managementul tratamentului imunomodulator în scleroza multiplă-Interferonul beta -1b.
Realizări științifice deosebite: Contribuții la actualizarea MSBase – registru internațional, longitudinal, observational deschis tuturor neurologilor, care oferă o bază de date unică, necesara cercetarii sclerozei multiple.
Publicaţii Importante: • Cărți publicate în edituri din țară și străinătate: 14; • Articole în reviste cotate ISI: 50; • Conferinte internationale publicate în volume: 1; • Brevete de invenție naționale: 1; • Premii internaționale:2.
Referinţe: CV
MARGIT ŞERBAN – Membru Corespondent
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” – Timişoara. Specializare: pediatrie; hematologie; onco-hematologie pediatrică, imunologie clinică; transplant medular.
Domenii de competenţă ştiinţifică: diagnosticul şi terapia limfoamelor non-hodgkiniene; managementul sindroamelor mielodisplazice; diabetologie; Diabetul zaharat al copilului şi adolescentului; Oncologie generală şi Oncopediatrie; Pediatria pentru medicul de familie; Hematologie Clinică; Artropatiile hemofilice; Leucemia acută limfoblastică în practica pediatrică; Factori de risc pediatrici ai ateriosclerozei; boli genetice rare.
Referinţe: CV http://www.ccserban.ro/Informatii-utile_20_ro.html , http://science.hotnews.ro/stiri-interviuri-3119029-interviu-doctorul-margit-serban-femeia-care-invinge-moartea.htm
GHEORGHE TOMOAIA – Membru Corespondent
Prof. univ. dr., UMF „IULIU HAŢIEGANU” CLUJ-NAPOCA; conducător de doctorat;
Clinica Ortopedie şi Traumatologie II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă
Domenii de competenţă ştiinţifică: Competenţă în chirurgia artroscopică • Competenţă în managementul serviciilor de sănǎtate publicǎ • Certificare internaţională IOF în Osteodensitometrie DEXA pentru Osteoporoză. Principalele contribuţii originale: • Introducerea şi extinderea osteosintezei cu tije flexibile intramedulare în fracturile diafizei humerale • Alcătuirea unui instrumentar special de introducere a tijelor intramedulare în fracturile diafizei humerale • Promovarea artroplastiei umărului şi confecţionarea unei proteze de umăr utilizată în fracturile humerusului proximal cu risc de necroză avasculară • Studiul nanostructurilor cu proprietăţi multifuncţionale obţinute prin metode de autoasamblare moleculară şi coloidală de interes biomedical în chirurgia şi tratamentul cancerului osos şi a metastazelor osoase (grant de cercetare) • Implicaţii terapeutice în tratamentul tumorilor prin metode de substituţie osoasă • Brevet de invenţie: ″Nanopulberi de hidroxiapatită şi derivaţii ei substituiţi utilizate în scopuri medicale şi procedeu de fabricare a acestora″ • Modelarea articulaţiei umărului cu ajutorul elementului finit. Referinţe: CV
VLADIMIR BELIŞ – Membru ONORIFIC al AOSR, Membru de Onoare Acad. Ro
Medic primar Anatomie Patologica si Medicina Legala, directorul Institutului National de Medicina Legala, Bucuresti (în prezent pensionat). Actualmente presedintele Comisiei de Disciplina a Colegiului Medicilor Bucuresti (CMB).
Profesor la catedra de Medicina Legala am mai multor facultati: UMF Carol Davila, Facultatea de Drept din Universitatea Bucuresti, Academia de Politie Al. I. Cuza
Domenii de competenţă ştiinţifică: Medicina legala, Bioetica, Investigatia microscopica in Medicina Legala, Curs de medicina legala pentru Facultatile de Stiinte Juridice, Ghid de urgente medico-judiciare, Genetica Judiciara,
Referinţe: CV
ADRIAN COTÂRLEȚ – Membru ONORIFIC
Professor universitar doctor, Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău
Specializare: Chirurgie.
Domenii de competență ştiinţifică: medicină – Aparatură şi tehnici de ortezare, Elemente de imagistică; Fiziopatologie; Tehnici de manevrare a bolnavului; Semiologie / Kinetoterapie şi Terapie Ocupaţională
Realizări științifice deosebite: 1998 Doctor în Stiinte Medicale, 2007 Cercetator Stiintific GR III, 2014 Profesor Universitar. ORGANIZATOR a 17 editii ale manifestarii stiintifice „Zilele medicale” ale SMU Moinesti
Presedinte manifestari stiintifice profesionale nationale – 17, Lector invitat la manifestari stiintifice nationale – 12, Membru in comitetul de editie al unor publicatii – 2, Lucrari sustinute la manifestari stiintifice internationale – 89, Lucrari sustinute la manifestari stiintifice nationale – 121. Publicaţii importante: Cărți publicate în edituri din țară și străinătate (nr.) – 4; Articole în reviste cotate ISI (nr.) – 12; Conferinte internationale publicate în volume (nr.) – 14;
Referinţe: CV
NICULAE IORDACHE – Membru ONORIFIC
Specializare: chirurgie generală
Domenii de competență ştiinţifică: Chirurgia obezitatii, Chirurgie laparoscopica, Chirurgia defectelor parietale, Chirurgia colo-rectala, Chirurgia oncologica
Realizări științifice deosebite: 1997 – prima histerectomie totala pe cale laparoscopica; 2000 – prima simpatectomie lombara dreapta pe cale laparoscopica transperitoneală; 2002 – prima operatie Burch pe cale laparoscopica pentru incontinenta urinara de efort; 2002 – prima interventie de chirurgie bariatrica laparoscopica de montare de inel gastric (laparoscopic adjustable gastric banding – LAGB); 2002 – primul balon endogastric montat pe cale endoscopica pentru tratamentul obezitati; 2004 – prima interventie de Diversie Biliopancreaticatrp Scopinaro pentru tratament al obezitatii morbide; 2005 – prima operatie radicala pe cale laparoscopica pentru cancer de col uterin, operatia Wertheim (adeno-colpo-histerectomie radicala); 2010 – prima interventie chirurgicala de gastroplicatura pe cale laparoscopica pentru obezitate morbida; 2002 – Infiintarea in Romania a Asociatiei de Chirurgie Bariatrica si Tratament Complex al Obezitatii; 2003 – Afilierea ARCBTCO la International ARCBTCO for Surgery of Obesity (IFSO), forumul mondial al Chirurgiei Obezitatii. Membru fondator al Asociației Române de Chirurgie Endoscopică
Referințe: CV
CORNELIU ZEANĂ – Membru ONORIFIC
Conf. univ. Doctor în științe medicale, UMF Carol Davila București, catedra de Cardiologie; Medic Primar Cardiolog, Medic primar medicină internă, Medic primar reumatologie, Medic primar hematologie
Domenii de competenţă ştiinţifică: Peste 40 ani experiență în spitale și clinici private. Cardiologie, medicina internă, hematologie, Competență ecocardiografie Doppler, imunologie clinică, toxicologie. Referinţe: https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/interviu/o-viata-dedicata-inimii-113661.html
AUREL IULIU IOSIF ANDERCOU – Membru asociat
Profesor universitar doctor, UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca.
Domenii de competenţă ştiinţifică: chirurgie vasculara şi microchirurgie, chirurgie laparoscopica – chirurgie vasculara carotidiana şi viscerala, Competenta chirurgia limfatica. Contribuţii originale: cercetări clinice şi enzimologice legate de ulcerul gastric şi cancerul gastric; cercetări de chirurgie experimentală în dom. tratamentului chirurgical al ulcerului gastric şi duodenal prin vagotomie; cercetări experimentale în cancerul gastric prin crearea de neogastru din intestin; prepararea şi aplicarea heterogrefelor biologice dezantigenizate în chirurgia vasculară; cercetări experimentale şi clinice asupra utilizării adezivilor tisulari în chirurgia vasculară şi microchirurgie; studii de epidemiologie a insuficienţei venoase cronice; optimizarea mijloacelor de tratament chirurgical în arteriopatiile obliternate ale membrelor, aplicarea simpatectomiei cervico-toracice pe cale toracoscopică şi a trombendarterectomiei carotidiene pe baza dovezilor ştiinţifice. Co-autor „Textbook of Angiology” Ed. Springer, New York, 2006; creatorul Școlii de Chirurgie Vasculară la Clinica Chirurgicală II, Cluj-Napoca; mb. fondator al Soc. Române de Angiologie şi Chirurgie Vasculară din 1990 şi preşedintele acesteia din 1997; Referinţe: CV
IOAN-RADU BADEA – Membru Asociat
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie « Iuliu Haţieganu » Cluj-Napoca, specialitatea Med. internă – Gastroenterologie
Domenii de competenţă ştiinţifică: evaluarea tumorilor hepatice folosind ecografia tridimensională combinată cu studiul vascularizaţiei; Elaborarea unor proceduri de diagnostic neinvaziv al steatozei şi fibrozei hepatice; sistem integrat de telesonografie în scop de screening a unor tumori maligne; protocol de examinare a melanomului malign şi a staţiilor ganglionare implicate în procesul de metastazare; proceduri optimizate de prelucrare a imaginilor ecografice în scopul diagnosticului precoce al cancerului de prostată.
Referinţe: CV
FLORIAN BALTĂ – Membru asociat
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie « Carol Davila » București, Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București
Specializare: Oftalmologie
Domenii de competență ştiinţifică: Chirurgie vitreoretiniană
Teza doctorat: Utilizarea tehnicilor chirurgicale minimale in dezlipirea de retina; rezultate anatomice si functionale; Realizări științifice deosebite: articol sugestiv: Surgical technique for repositioning subluxated previously scleral-fixated intraocular lenses. Brevet de Invenție: “Ac pentru drenaj al gaurii maculare” Balta Florian, Dinu Mihai Huzum, Brevet Nr. 126920/2011. Publicaţii importante: Cărți publicate în edituri din țară și străinătate (8); • Articole în reviste cotate ISI (30); • Conferinte internationale publicate în volume (6); • Brevete de invenție naționale (1);
Referințe: CV
GRIGORE BĂCIUT – Membru Asociat
Profesor Catedra de Chirurgie Cranio- Maxilofacială a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu
Haţieganu” Cluj-Napoca (din 2
Profesor Catedra de Chirurgie Cranio- Maxilofacială a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu
Haţieganu” Cluj-Napoca (din 2
Profesor univ. dr. și prorector la Universitatea de Medicină şi Farmacie « Iuliu Haţieganu » Cluj-Napoca, Catedra de Chirurgie Cranio-Maxilofaciala si Urgente in Medicină Dentara
Domenii de competenţă ştiinţifică: Chirurgie Cranio-Maxilo-Faciala, implantologie orală, ultrasonografie în domeniul oral și maxilo-facial, ecografie maxilofaciala;
evaluarea tumorilor, management medical.
Referinţe: CV https://vdocuments.site/curriculum-vitae-europass-de-medicina-si-farmacie-iuliu-hatieganu-cluj-.html
MIRCEA MARIAN BURUIAN – Membru Asociat
Profesor univ. Dr., U.M.F. Tg. Mureș, șef disciplina de Radiologie și Imagistică Medicală, Medic primar
Domenii de competenţă ştiinţifică: • bolile cerebrovasculare • diagnosticul imagistic al tumorile cerebrale, • stocarea, prelucrarea şi transmiterea la distanţă a imaginilor utilizând Internet-ul. • Stabilirea diagnosticului pozitiv şi diferenţial prin metode imagistice la politraumatizaţi, • diagnosticul pozitiv şi diferenţial în scleroza multiplă prin mijloace imagistice, • reconstrucţia tridimensională şi realitatea virtuală în imagistică.
Producător de filme documentare și documentar-artistice
Referințe: https://www.umfst.ro/fileadmin/doctorate/sustineri_pub/2017/Bechir_Edwin/Comisie-CV-BuruianMircea.pdf
ILEANA CONSTANTINESCU – Membru asociat
Profesor universitar Doctor și șeful Disciplinei Imunologie si Imunologia Transplantului la Universitatea de Medicină şi Farmacie « Carol Davila » București,
Specializare: Imunologie si Imunologia Transplantului
Domenii de competență ştiinţifică: Imunogenetica tumorală. Biologia moleculară ca modalitate performanță de lucru în imunologia transplantului. Rejetul în transplantul de organ solid și de celule stem hematopoietice periferice. Imunotoleranța și aspecte legate de terapia imunosupresoare posttransplant.
Realizări științifice deosebite: formarea disciplinei imunologie si imunologia transplantului, departamentul III, UMF Carol Davila București (2006); elaborarea curiculei pentru diploma europeana de imunologie de transplant, cerinta a EFI si dusa la indeplinire (2012); curicula nationala in domeniul imunologiei de transplant; proiectul SIPOCA 696 „Imbunatatirea procesului de reglementare in domeniul transplantului” , Initiator a 3 programe ERASMUS pentru UMF Carol Davila. In cadrul AOSR am participat in sesiunile “Valentele feminitatii” si la congresele stiintifice cu lucrari stiintifice efectuate in cadrul Centrului de Imunologie si Virusologie, Fundeni.
Publicaţii Importante: Cărți publicate în edituri din țară și străinătate – 23; Articole în reviste cotate ISI – 103; Conferinte internationale publicate în volume – 77; Premii internaționale: 3.
Referințe: CV
SILVIU CONSTANTINOIU – Membru Asociat
Profesor universitar dr. chirurg, Centrul de Excelență în Chirurgia Esofagiană, Disciplina: Chirurgie Generală şi Esofagiană, Spitalul Clinic „Sf. Maria”, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, București
Domenii de competență științifică: întreaga gamă de intervenții chirurgicale din patologia esofagiană: reconstrucţia esofagiană după esofagectomia pentru cancer, by-pass-ului esofagian cu colon stâng anizoperistaltic adus în regiunea cervicală pe cale pre- dar mai ales retrosternală şi al anastomozei eso-colice sau faringo-colice, anastomoze înalte ale grefonului colic cu faringele, latero-laterale, fie în patul osului hioid după ablaţia sa, pe cale transhioglotică, cu menajarea nervului hipoglos; tehnici originale de faringotomie transversală pentru anastomozele cu grefonul colic, precum şi anastomozele cervicale înalte, cu fire monostrat cu resorbţie lentă, care nu produc stenoze, fistule şi granuloame de fir; endoscopia anastomozelor cervicale, atât faringo-gastrice sau colice cât şi eso-gastrice sau eso-colice cervicale; chirurgia diverticulilor cervicali esofago-gastrici tip Zencker, introducerea chirurgiei laparoscopice și toracoscopice în cadrul esofagectomiei. Alte domenii: chirurgie gastrică, chirurgie rezecțională a intestinului subţire şi a colonului; chirurgia: CBEH, pancreasului, splinei, colonului, rectului, sânului. Brevet invenţie “Procedeu de obţinere a unui fir utilizat în suturi chirurgicale”, brevetată la OSIM cu nr. 116.165/ 2000 și metodă de mamectomie radicală modificată cunoscută sub numele de tehnica “Griviţa” (brevet de invenţie nr. 116.943/2001 înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci – OSIM).
Realizări: Crearea unui laborator propriu de explorări imagistice și funcționale centrat pe patologia esofagiană (EDS, cromoendoscopii, manometrii, pH-metrie/24 ore – testul telemetriei, și constituirea acestui centru chirurgical național destinat chirurgiei esofagiene.
Referințe: CV
RALUCA-SIMONA COSTACHE – Membru Asociat
Conferențiar Universitar Abilitat, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, București, România, martie 2021 Medic șef Laboratorul de Endoscopie Digestivă Diagnostică și Terapeutică – Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila
Specializare: Medicină
Domenii de competență științifică: Medicină internă, gastroenterologie, endoscopie digestivă, evoluția bolii hepatice cronice – boala celiacă, boli autoimune, maladii buloase, neoplazii cutanate, vasculite și diferite alte boli sistemice, diagnostic precoce, evaluarea și mai ales tratamentul curativ al afecțiunilor neoplazice.
Publicații Importante • Cărți publicate în edituri din țară și străinătate (nr.) = 14, • Articole în reviste cotate ISI (nr.) = 72 • Conferințe internaționale publicate în volume (nr.) = 99 • Brevete de invenție naționale (nr. dacă este cazul) 0 • Premii internaționale (nr.) 3
Referințe: CV
GEORGETA-CAMELIA COZARU – Membru Asociat
Specializare: MEDICINĂ – GENETICĂ MEDICALĂ
Domenii de competență ştiinţifică: Diagnosticul și consilierea genetică în: patologie malformativă, tulburări neuro-psihiatrice pediatrice, studii epidemiologice și corelații clinice și genetice în bolile monogenice și cromozomiale, diagnostic pre- și postnatal, tulburări de reproducere, cancer; Tehnici de citogenetică și biologie moleculară (culturi celulare, cariotipare, FISH, CISH, RT-PCR, array-CGH, secvențiere SANGER); Biologie celulară – Coordonator Platforma de Biologie celulară, CEDMOG, Universitatea „Ovidius” din Constanța
Realizări științifice deosebite: Director adjunct (2020–2021) și Coordonator Platforma de Biologie celulară (2016 –prezent), în cadrul Centrului CEDMOG, Universitatea „Ovidius” din Constanța. 2. Responsabil tehnico-științific echipamente CD–CEDMOG, rezultatul implementării unui Proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională; 3.Coordonatorul Partenerului Universitatea „Ovidius” din Constanța–în cadrul Consorțiului Național pentru implementarea proiectului strategic “Dezvoltarea cercetării genomice în România (ROGEN)”; 4. Coordonator medical Centru regional de screening în cancerul colorectal – înființat în cadrul derulării Proiectului„Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale în regiunea Sud-Est”.
Cărți publicate în edituri din țară și străinătate (nr.) – 1 carte unic autor, 3 cărți coautor, 6 capitole, 1 adaptare și traducere a unui capitol dintr-un tratat. Articole în reviste cotate ISI (nr.) – 96 (din care 46 articole in extenso); Conferinte internationale publicate în volume (nr.) – 58
Referințe:
DAN-LUCIAN DUMITRAŞCU – Membru Asociat
Profesor universitar doctor, Medic primar interne şi gastroenterologie, Prorector la UMF Iuliu Hatieganu; Spitalul Judetean Cluj; Clinica Medicala II, Cluj-Napoca. Membru titular ASMR.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Boli digestive, Psihosomatica, Terapie. Realizări deosebite: Vicepresedinte European Society of Clinical Investigations 2013/2014; Preşedinte Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie 2015-2017; Bursier Humboldt şi DAAD. Activitatea ştiinţifică: Peste 250 publicatii, peste 150 in Pubmed; IH 15; peste 20 carti, zeci de capitole de carte, 2 brevete de invenţie. Publicaţii Importante: Primul manual de manometrie digestiva din Europa de Est; Primul manual de comunicare medicală. Peste 2000 citari
Referinţe: CV, Viata medicala, Faclia, Adevarul; https://scholar.google.ro/citations?user=y_HNcNMAAAAJ&hl=ro
EUGEN DUMITRU – Membru Asociat
Profesor universitar doctor, Medic primar Gastroenterologie, Facultatea de Medicină – Universitatea ˝Ovidius˝, Constanța
Domenii de competenţă ştiinţifică: Bandare varice esofagiene
Colonoscopie, endoscopie digestiva superioara, Paracenteza, Polipectomie, Rectosigmoidoscopie etc.
Referinţe: CV, https://umfcd.ro/wp-content/uploads/2019/TEZA_DOCTORAT/LEURZEANU_L_LUMINI%C8%9AA_M%C4%82D%C4%82LINA/CV-Dr.-Eugen-Dumitru.pdf
LORENA ANGELA FILIP – Membru Asociat
Profesor universitar doctor, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”
Specializare: Farmacie- farmacist primar
Domenii de competență ştiinţifică: Bromatologie • Igienă • Nutriţie • Food safety management systems
Realizări științifice deosebite: • Înfiinţarea şi dezvoltarea primului program de studiu Nutriţie şi Dietetică din România, proiect preluat de alte 7 universităţi din ţară; • Contribuţie la dezvoltarea programuluii de studii de masterat Nutriţia şi Calitatea Vieţii; • Activitatea constantă de actualizare a curriculei programelor de studii de licenţa: Farmacie (limba română si franceză), Nutriţie şi Dietetică, sau masterat: Nutriţia şi Calitatea Vieţii; • Calitatea de membru fondator al Asociaţiei Nutritie şi Sănătate prin intermediul căreia am organizat o serie de manifesţări ştiinţifice, şi prin care am sprijinit aderarea studenţilor şi absolvenţilor de Nutriţie şi Dietetică din Romănia, la EFAD (The European Federation of the Association of Dietitians); • Implicare activă în recrecunoaşterea şi legiferarea profesiei de dietetician în România; • membru in 13 granturi, la unul având calitatea de director de proiect; • Contribuţie la dezvoltarea revistei de specialitate Heath, Sport&Rahabilitation Medicine, în calitate de editor, revistă cotată BDI; În colaborare cu Academia Oamenilor de Stiinţă din România, filiala Cluj, organizăm anual campanii de educaţie nutriţională în şcoli şi licee din judeţul Cluj cu titul « Creşte armonios mâncând sănătos»;
Publicaţii Importante: 42 de cărţi şi capitole în edituri de top din Romănia şi 3 capitole în cărţi publicate la edituri recunoscute din străinătate; • 45 de articole ISI din care 20 sunt în quartilele 1 şi 2, • 21 articole BDI, • 24 de articole în alte reviste ştiinţifice din domeniu; Referințe: CV
CRISTIAN GHEORGHE – Membru Asociat
Profesor universitar dr., Catedra Gastroenterologie si Hepatologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, România
Şef de secţie, Secţia I Gastroenterologie, Centrul pentru Boli Digestive si Transplant Hepatic Institutul Clinic Fundeni
Coordonator Laborator Endoscopie Digestivă Diagnostica si Terapeutica
Centrul pentru Boli Digestive si Transplant Hepatic Institul Clinic Fundeni
Specializare: Medicină Internă; Gastroenterologie
Domenii de competență ştiinţifică: Gastroenterologie clinica, Hepatologie clinica, Tehnici endoscopice, diagnostice si terapeutice: polipectomii, rezectii endoscopice mucosale, hemostaza endoscopica, dilatare endoscopica a stenozelor, Colanio-pancreatografie endoscopica retrograda, ecoendoscopie
Realizări științifice deosebite: Peste 200 de articole originale publicate in reviste ISI, dintre care: primele studii epidemiologice de FAP, boala celiaca, IBD si pouchita; Prioritati in endoscopia digestiva publicate in reviste indexate, 100 capitole carte – detaliate in CV, 21 de contracte obtinute prin competitii inclusiv ca director in programe/proiecte de cercetare nationale si internationale (ultimul program incheiat in decembrie 2023: Coordonator National al Proiectului European Pilot de Screening al Cancerului Colorectal in Romania) – detalii in CV, peste 5000 citari, H-index 34 Google Scholar, Hirsch index Web of Science Core Collection: 21
Referințe: CV, https://orcid.org/0000-0001-7969-628X
FLORENTINA IONIȚĂ-RADU – Membru Asociat
Specializare: Medicină-Gastroenterologie-Medicină Internă
Domenii de competență științifică:
Brevet național – Brevet de invenție nr. 131943/RO 001/2017 pentru ”Procedeu de obținere a unui produs tip scaffold pe bază de hidroxiapatită pentru reconstrucția defectelor osoase”
Realizări științifice deosebite: 18 Studii clinice internaționale-investigator principal, 17 premii naționale și internaționale, membru în 14 organizații științifice și management guvernamental.
Publicații importante: Cărți publicate în edituri din țară și străinătate: 7; Articole în reviste cotate ISI: 161; Brevete de invenție naționale: 1; Premii internaționale: 17.
Referințe:
CRISTIAN DUMITRU LUPAŞCU – Membru Asociat
Profesor universitar doctor, medic primar chirurg, Universitatea de Medicină şi Farmacie “GRIGORE T. POPA” Iaşi.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Hepato-gastroenterologie, neoplasmul esofagian – malignitati ale tubului digestiv; chirurgia hepatica – rezectii hepatice majore, anatomice pentru tumori maligne de mari dimensiuni, primitive sau metastatice; folosirea in chirurgia rezectiilor de ficat a unui dispozitiv cu 4 electrozi bazat pe termoablatie prin radiofrecventa; Chirurgia rezectiilor duodeno–pancreatice si pancreatice – abordul posterior precoce in duodeno-pancreatectomii, cu evidentierea si disectia initiala a originii arterei mezenterice superioare.
Referinţe: CV
GHEORGHE MANOLE – Membru Asociat
Prof. univ. asociat, doctorat în medicină din 1982 (UMF „Carol Davila”, Bucureşti), titlul tezei: „Contribuţii la studiul anemiei hemolitice din ciroza hepatică” – medic specialist boli interne. Prodecan didactic şi şef discipline: Patologie Generală şi Fiziologie generală la Universitatea “Titu Maiorescu” Bucureşti – Facultatea de Medicină Dentară; Spitalul Clinic Colentina Bucureşti
Domenii de competenţă ştiinţifică: Patologie generală, fiziologie, tratamentul bolii ulceroase, inhibitorii anhidrazei carbonice-sinteze, reacţii şi aplicaţii terapeutice, toxicologia drogurilor, analize de laborator, suferinţa neuronală în sindromul obstrucţiei severe a arterei carotide interne etc.
Referinţe: CV
GABRIELA MARIAN – Membru Asociat
Profesor Universitar în Catedra de Psihiatrie din Facultatea de Medicină – Universitatea Titu Maiorescu; medic primar psihiatrie, Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia“
Domenii de competenţă ştiinţifică: Ştiinţe Comportamentale; Psihiatrie şi Sănătate Mintală, Terapii ocupaţionale în serviciile de copii şi adolescenţi, depresii, demență senilă Alzheimer, tratamentul schizofreniei – optimizarea intervenţiei taerapeutice, tulburări de atenţie şi memorie de etiologie vasculară şi degenerative, neuropsihofarmacologie.
Referințe: CV
MIRCEA PETRU-ADRIAN – Membru asociat
Profesor universitar emerit, conducător de doctorat, pensionar – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Clinica Badea Medical – Medlife
Specializare: Medicină internă – medic primar; Gastroenterologie – medic primar; Ultrasonografie generală (atestat de studii complementare) – nivel expert (SRUMB)
Domenii de competență ştiinţifică: medicină internă / cardiologie; gastroenterologie – hepatologie; ultrasonografie, ultrasonografie generală și intervențională în gastroenterologie. Realizări științifice deosebite: utilizarea ultrasonografiei în cele mai importante domenii de patologie, concretizată prin introducerea în practica clinică curentă din România a unor metode de diagnostic şi tratament aparţinând ecografiei intervenţionale (biopsia ecoghidată cu ac gros, terapia percutană a formaţiunilor chistice, nefrostomia percutană, variante ale drenajului percutan ecoghidat). Contribuţia la înființarea, organizarea și dezvoltarea activităților Școlii Doctorale a UMF „Iuliu Hatieganu” începând cu anul 2005. Publicaţii Importante: Cărți publicate în edituri din țară și străinătate (34 + 1); Articole în reviste cotate ISI (50); Conferinte internationale publicate în volume (8);
Referințe:
ŞTEFAN ILIE NEAGU – Membru Asociat
2009: Profesor Universitar prin concurs la UMF „Carol Davila” Bucureşti, chirurgie generală.
Domenii de competenţă ştiinţifică: În Secţia Clinică de Chirurgie Generală şi Urgenţe din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, pe care o conduce din 1997, efectuează anual peste 500 intervenţii chirurgicale majore, în special din domeniul chirurgiei colo-rectale, chirurgiei urgenţelor abdominale, chirurgiei oncologice (stomac, pancreas, sân, ovar, rinichi), chirurgiei biliare, chirurgiei peretelui abdominal, chirurgiei tiroidei etc. ● 1984: Doctor în Ştiinţe Medicale cu teza: „Conservarea renală prin hipotermie simplă”. Activitate profesională, cursuri postuniversitare, specializări: ● 1979: Medic specialist chirurgie generală ● 1983: Curs postuniversitar „Oncologie Ginecologică” la Institutul Oncologic Bucureşti ● 1987: Medic specialist urolog ● 1988: Curs postuniversitar „Actualităţi în Oncologie” Institutul Oncologic Bucureşti ● 1990: Medic primar chirurgie generală ● 1991: Stagiu de specializare în chirugie laparoscopică la Spitalul Hautepierre din Strasboug (Prof. Meyer) ● 1991-1992: Bursă guvernamentală franceză de specializare (9 luni) în chirurgia transplantului de organe în Clinica de Chirurgie Generală şi Transplant a Spitalului Universitar din Strasbourg (prof. dr. Wolf) ● 1994: Specializare în chirurgie viscerala (12 luni) în Clinica de Chirurgie Generală şi Digestivă (prof.dr.Meyer) Spitalul Hautepierre Strasbourg ● 1998: Medic şef secţie Chirurgie II S.U.U.B. prin concurs ● 2002: Competenţă în Urgenţe prespitaliceşti ● 2003: Competenţă în Managementul Serviciilor de Sănătate. ●
Referinţe: CV
MARIUS NICULESCU – Membru Asociat
Profesor universitar dr., Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Medicină, Medic primar ortopedie-traumatologie, Şef Clinică Ortopedie-Traumatologie I, Spitalul Clinic Colentina, Bucureşti, Preşedinte Comisia de ortopedie şi traumatologie din Ministerul Sănătăţii
Domenii de competenţă ştiinţifică: ortopedie şi traumatologie, Chirurgia artroscopică a genunchiului, Chirurgia artroplastică a şoldului şi genunchiului
Realizări deosebite: Am efectuat, împreună cu echipa de la Spitalul Clinic Colentina, numeroase operaţii în premieră, din domeniul artroplastiei şoldului şi genunchiului, printre care: Artroplastia unicompartimentală a genunchiului cu platou mobil tip Oxford, Artroplastia totală de genunchi cu componentă femurală din Oxinium, Artroplatia totală de şold tip hibris de resurfatare BHR
Referințe: CV
GHEORGHE PELTECU – Membru Asociat
Medic ginecolog român, specializat în chirurgie laparoscopică (laparoscopie), chirurgie oncologică și colposcopie. Este Şef de clinică şi director al Spitalului Filantropia din București, profesor universitar la Catedra de Obstetrică-Ginecologie din cadrul UMF „Carol Davila” Bucureşti. A devenit medic specialist în 1984 și medic primar în 1990, în aceeaşi clinică. Specializare în ginecologia oncologică, Lausanne [1990-1991]. A început să practice chirurgia conservatoare a sânului în cancerul de sân, lucru continuat apoi la București, care s-a concretizat în 1995 în teza de doctorat, „Tratamentul conservator al cancerului mamar. Din 2006 este profesor universitar la Catedra de Obstetrică Ginecologie a UMF Bucureşti, ocupând în prezent postul de președinte al Comisiei Consultative de Obstetrică Ginecologie a Ministerului Sănătăţii. A publicat 11 cărţi sub redacţia sa sau ca şi coautor, 9 lucrări în reviste străine de prestigiu, 41 de articole în reviste de specialitate din ţară. Profesorul Gh. Peltecu a coordonat primele 20 de ghiduri publicate de Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor şi Societatea de Obstetrică-Ginecologie.
Referinţe: CV
GABRIEL-IOAN PRADA – Membru asociat
Profesor Universitar Habilitat – Şef Disciplină Geriatrie şi Gerontologie, INGG „Ana Aslan”, UMF „Carol Davila”
Domenii de competență ştiinţifică: medicină, geriatrie şi gerontologie, medicină internă
Realizări științifice deosebite: – obţinerea titlului de Master of Science al Universităţii din Manchester, Marea Britanie; – participarea la studiul internaţional HYVET – Hypertension in the Very Elderly, – participarea la studiul PREDICT care a stabilit o serie de factori care împiedică înrolarea vârstnicilor în studii de testare clinică şi modalităţi de a contracara acest fenomen, sugestii care au fost preluate în documentele Comunităţii Europene.
Publicaţii Importante: • Cărți publicate în edituri din țară și străinătate – 23 monografii; • Articole în reviste cotate ISI – 31 articole; • Conferinte internationale publicate în volume – 8;
Referinţe: CV
OANA SĂNDULESCU – Membru Asociat
Specializare: Medic primar Boli Infecțioase; Medic specialist Epidemiologie; Atestat Medicină de Călătorie
Domenii de competență ştiinţifică: Medicină; Cercetare medicală; Boli infecțioase; Epidemiologie.
Realizări științifice deosebite: medic primar Boli infecțioase și medic specialist Epidemiologie, cu competență în Medicina de Călătorie, în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, România. Este Profesor Abilitat în cadrul Disciplinei de Boli Infecțioase I, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila (UMFCD) din București. A obținut atestatul de abilitare în anul 2021, iar în prezent este coordonator pentru 9 doctoranzi în cadrul UMFCD, și este coordonator de doctorat în co-tutelă pentru un doctorand de la Universitatea Erasmus, Rotterdam, Olanda.
Publicaţii importante: 24 Cărți și capitole de carte publicate în edituri din țară și 2 străinătate; 101 Articole în reviste cotate ISI, 78 Conferinte internationale publicate în volume; 5 Premii internaționale. Indice Hirsch conform Google Scholar = 20; citări Google Scholar = 1952; Indice Hirsch conform ISI Web of Science = 15; citări ISI Web of Science = 1027.
Referințe: CV
ANCA STREINU-CERCEL – Membru Asociat
Prof. Univ. Dr., Disciplina Boli Infectioase 1, Institutul National de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals, departamentul Clinic 2, Facultatea Medicina UMF Carol Davila, din 2023, Coordonator departament cercetare clinica Pavilion 1, a Institutului National de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals, din 2020
Specializare: Medicina Boli Infectioase
Domenii de competență ştiinţifică: Medicina: patologia bolilor infectioase: bacteriene, virale, fungice; infectia HIV: diagnostic, management, evaluare viro imunologica, comorbiditati; hepatitele virale: hepatita VHB, hepatita VHB delta: tratamente inovatoare SIRNA, MAB, hepatita VHE de la hepatita acuta zoonoza la hepatita cronica; infectiile la pacientii imunodeprimati, rezistenta microbiana, programe de stewardship antimicrobian, vaccinare/imunologie/alergologie.
Realizări științifice deosebite: In plan academic, obținerea prin concurs a postului de profesor universitar la catedra de Boli Infecțioase a Institutului National de Boli Infecțioase Prof Dr Matei Bals, coordonarea studenților ERASMUS si a seriilor de studenți străini cu predare în limba engleza, a reprezentat o provocarea importanta în cariera universitară, precum si obținerea in anul 2023 a atestatului de abilitare domeniul medicina in cadrul aceleași universității Carol Davila, București. În plan profesional, investigator principal in multiple studii clinice de faza 1 pana la studii observaționale cu implementarea de terapii inovatoare in domeniul bolilor infecțioase si nu numai.
Publicații: Articole în reviste cotate ISI = 45, Citări ISI total/ independente = 473, Articole în reviste recunoscute CNCSIS = 30, Citări Google Scholar = 1134, Factor Hirsch ISI/ Google Scholar = 18, Conferinte internationale publicate în Proceedings = 98, Cărti publicate în edituri din străinatate = 2, Cărti publicate în edituri din tară = 7, Director de proiecte internațtonale = 11, Director de proiecte nationale = 11
Referințe: CV
VLAD IUSTIN TICĂ – Membru Asociat
Profesor universitar doctor, medic primar Obstetrică-Ginecologie, Directorul Școlii Doctorale de a Facultații de Medicină – Universitatea ˝Ovidius˝, Constanța
Domenii de competenţă ştiinţifică: Expert Medical Naţional Obstetrică-Ginecologie, Formator în Domeniul Prevenirea şi managementul situaţiilor de malpraxis și ISGE (International Society of Gynecological Endoscopy)-Recognized Surgeon. Alte competențe Psihoterapie (psihodrama) – atestat de liberă practică (Colegiul Psihologilor din România), Licensed NLP (Neuro-Linguistic Programming) Practitioner, NLP Master, Consilier NLP Integrativ. În afara activității de psihoterapie și coach, conduce grupuri de autocunoaștere și dezvoltare personală. Alte competențe: Management – responsabil pentru 19 programe naționale de sănătate, preşedinte – Comisia Naţională de Obstetrică-Ginecologie a CMR (Colegiul Medicilor din România) și vicepreședinte cu prob. profesionale al CMR
Referinţe: CV
CRISTIAN VLĂDESCU – Membru Asociat
Profesor universitar doctor, specialitate: Sănătate Publică şi Management, Şeful Disciplinei de Sănătate Publică, UMF „Victor Babeş”, Timisoara, Profesor Asociat, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Managementul Serviciilor de Sănătate, Sociologie, Sănătate Publică şi Management, Politici şi Servicii de Sănătate, Analiza sistemelor de sănătate. Preşedinte: Comisia de Sănătate Publică a MS (2005 – 2006), Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (2005-2007) ■ Director General, Scoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar (2009 – prezent) ■ Expert al Consiliului Europei pe probleme de politici de sănătate.
Referinţe: CV http://sanatate.presidency.ro/upload/Cristian_Vladescu.pdf , http://www.paginamedicala.ro/vox-medici/medic-specialist-sanatate-publica_cristian-vladescu_43003/Prof.-Cristian-Vladescu_-_Statutul-profesiei-de-specialist-in-sanatate-publica-nu-este-clar-definit__19/
Sursa foto: http://www.lawg.ro/evenimente/perspective-europene-in-sanatate
MEMBRI DE ONOARE DIN STRĂINĂTATE
NIKI J. AGNANTIS
Atena, GRECIA
Domeniu de competenţă ştiinţifică: Morfopatologie
MD, PhD, FRCPath, Director of Pathology of the University Hospital at Ioannina Medical School. Expert in Immunohistochemistry, Immunoenzyme Techniques
Chemicals & Drugs: Tumor Suppressor Protein p53, Ki-67 Antigen, Biological Tumor Markers, Proliferating Cell Nuclear Antigen, Neoplasm Proteins, Proto-Oncogene Proteins c-bcl-2, Retinoblastoma Protein, erbB-2 Receptors, Apoptosis, Cathepsin D. Disorders: Breast Neoplasms, Squamous Cell Carcinoma; Urinary Bladder Neoplasms. Concepts & Ideas: Neoplasm Staging, Precancerous Conditions, Retrospective Studies, Neoplasm Invasiveness. Physiology: Cell Divisions. Top 3 publications: Prostate cancer epidemiology in a rural area of North Western Greece; Altered expression of cell cycle and apoptotic proteins in human liver pathologies; Osteonecrosis of the tibial plateau: magnetic resonance imaging appearances with quantitation of lesion size and evidence of a pathogenesis of meniscal injury.
Referinţe: CV, http://www.biomedexperts.com/Profile.bme/10841/Niki_J_Agnantis
ONEŞ SOMER
Istanbul, TURCIA
Prof. univ. dr., Chirurgie hepato-pancreatico-biliară, Histologie şi embriologie; oncologie.
Domeniu de competenţă ştiinţifică: Le role de la lymphographie dans les cancers de rectum. L’effet de la transplantation de ilots de Langerhans dans le diabete sucré. Les hépatectomies reglées, travaux expérimentaux dans le domaine de la cancérologie.
VITTORIO VANINI
ITALIA
Domeniu de competenţă ştiinţifică: Chirurgie cardiovasculară pediatrică [Pediatric Cardiac Surgery]
Interests: GUCH; Congenital Cardiac Surgery; Rheumatic disease
In the course of his career he had performed more then 6 thousand operations, many of them on infants with particularly complicated heart conditions; he is a member of the leading Italian and European Heart Surgeons Societies. Dr. Vittorio Vanini has always given special attention to poor or developing countries, beginning in the 1980s with Poland when it was a ‘closed’ country at the time of Solidarnosc, where he succeeded in making repeated “expeditions” to operate on children with heart afflictions at the Warsaw Children’s Hospital. Next, he’s been involved for years in the treatment of African children with heart problems visiting them periodically at a Medical Centre in Nairobi. In the 1990s, as Head Consultant at Massa during the war in ex-Yugoslavia he received and operated on something like a hundred little heart patients in his department, all sent to him from the war zones by the U. S. Rotary Club humanitarian association “Gift of Life”. Similarly, many others reached him from Algeria, Albania, Tunisia, and even from as far afield as Mexico and Russia.
Referinţe: CV
CĂLIN VICOL
Munchen, GERMANIA
Profesor universitar doctor, chirurgie cardiacă şi cardiovasculară, Medic primar şi Docent al Clinicii de Chirurgie Cardiacă a Spitalului Clinic Großhadern al Universităţii Ludwig-Maximilian din München, Şeful Secţiei de Chirurgie Cardiacă Minimal-Invazivă şi pentru Noi Tehnologii.
Domeniu de competenţă ştiinţifică: Operaţii sub circulaţie extracorporală, Operaţii pt. complicaţii mecanice ale infarctului miocardic, Chirurgie valvulară, Bypass coronarian + protezari valvulare, Chirurgia anevrismelor de aortă, Transplant cardiac + bridge-to-transplantation, Transplant pulmonar, Embolectomie de A. pulmonară, Extirpări de tumori cardiace, Operaţii pt. defecte congenitale, Operaţii pe cord bătînd, Operaţii pt. anomalii congenitale, Chirurgie toracică, Chirurgia tulburărilor de ritm cardiac, Chirurgie vasculară etc. Activitate publicistică: peste 70 articole factor ISI, autor şi co-autor 10 cărţi/tratate. Participarea la activităţi ştiintifice în afara graniţelor Spitalului Clinic Großhadern este reprezentată de 2 studii la nivel naţional şi un studiu internaţional. Studiul legat de evaluarea rezultatelor operaţiei pentru tratamentul fibrilaţiei atriale a fost iniţiat şi condus de Călin Vicol în 5 clinici de chirurgie cardiacă din Germania.
Referinţe: CV
VENKO ALEXANDROV
Sofia, BULGARIA
Domeniu de competenţă ştiinţifică: Prof. univ. dr., specialitate ATI şi chirurgie cardiacă
Born December 20, 1944.
Prof. Dr. Venko Alexandrov, Doctor of Medical Sciences, is a Bulgarian anesthetist and NDSV politician. Graduate in Medicine in France, specialized in anesthesiology in cardiac surgeries. Former head of the Anesthesiology and Resuscitation Clinic at „St. Ekaterina” hospital. Director of the Anesthesiology and Resuscitation Clinic at Military Medical Academy. Active member of the European Academy for Anesthesiology. NDSV deputy to the 39th National Assembly. Author of the book „Anesthesiology in Cardio-Vascular Surgery”.
Bulgaria: Pr Venko Alexandrov, President of Balkan Medical Union, Bulgarian Branch, Sofia.
Preşedintele Comisiei parlamentare pentru politica externă şi Preşedintele filialei Bulgare a UMB
Referinţe: CV
RAYMOND ANDRÉ ARDAILLOU
Paris, FRANŢA
Secrétaire perpétuel de l’Académie de Médecine du France
Domeniu de competenţă ştiinţifică: Nefrologie, fiziologie renală şi vasculară, hipertensiune arterială, echilibru hidroelectric, biologie celulară.
Médecin néphrologue et physiologiste, études au lycée de Villeneuve-sur- Lot, puis à Paris, ancien interne des hôpitaux de Paris (1953), ancien chef de clinique dans de service du Pr Hamburger, élève du Pr Richet, attaché de recherche à l’Institut national d’hygiène, maître de recherche à l’Inserm, agrégé de physiologie, chef de service des explorations fonctionnelles à l’hôpital Tenon (1973), Directeur du groupement de recherches coordonnées (GRECO) CNRS de physiologie rénale (1983-1987). Directeur de l’unité 64 « Néphrologie et pathologie Membre du conseil scientifique de l’UFR Saint Antoine (1971-1974 et 1979-1987), membre de la commission « Physiologie » du CNRS (1978-1982), de la commission spécialisée de l’Inserm « Appareil cardio-vasculaire, respiratoire et urinaire, coagulation et thrombose, rein » (1983-1986) et président de la commission spécialisée « Systèmes épithéliaux et transports membranaires: rénaux digestifs cutanés et dans les organes des sens » (1991-1994), membre du conseil scientifique de la Fondation santé-radiofréquences depuis 2005. Ses travaux ont participé à une meilleure connaissance sur la filtration glomérulaire et l’insuffisance rénale et ont porté sur l’ équilibre hydro électrolytique et acido-basique dans l’Insuffisance rénale chronique, sur le rôle des différentes hormones polypeptiques dont la calcitonine, l’angiotensine II, l’endothéline, sur le rôle du sel dans la genèse de l’hypertension artérielle, sur le rôle des variations de la pression intra-auriculaire gauche et des lésions de la paroi auriculaire dans la sécrétion du peptide auriculaire natriurétique dont le dosage est devenu très utile en pratique médicale. Il est devenu secrétaire perpétuel de l’Académie de médecine (2010)
Referinţe: CV http://dicoagenais.blogspot.ro/2011_07_01_archive.html
JEAN-JACQUES ASKENASY
Ben Yehuda, ISRAEL
Profesor universitar doctor, medic neurolog şi cercetător.
Domeniu de competenţă ştiinţifică: neurologie; neuropsihiatrie; neuroştiinţe, neuro-biologie; studii de cercetare asupra tulburărilor de somn la pacienţii cu boala Parkinson (împreună cu profesorii Melvin Yahr & Eliot Witzman); este numit director al Centrului de Medicină a Somnului de pe lângă Centrul Medical „Sheba”. În această calitate organizează cursuri de „medicina somnului” la Universitatea din Tel-Aviv. Autor a: 8 cărţi, 16 capitole în cărţi, 96 articole originale şi rapoarte de cazuri în domeniul neurologiei, somnului şi geneticii. Autor a două patente legate de ritmul circadian.
Referinţe: CV
JACQUES-LOUIS BINET
Paris, FRANŢA
Domeniu de competenţă ştiinţifică: Hematologie, Oncologie, genetică şi genealogie, biochimie
Né le 1er mai 1932 à Paris, est un médecin hématologue français à qui l’on doit une classification des leucémies lymphoïdes chroniques qui porte son nom. Élu membre de l’Académie nationale de médecine le 21 mai 1996 (section Médecine), il en fut secrétaire adjoint (1999-2002), puis secrétaire perpétuel (20031-2010). Jacques-Louis Binet, professeur de Médecine spécialisé en immunologie, hématologie et cancérologie à l’Université Pierre & Marie Curie, a été chef du service d’hématologie de l’hôpital de la Pitié-Salpétrière de 1980 à 1997; dont il fut Président du Comité d’Éthique (1989-1991). Avec Maurice Tubiana, il dirige la collection « Ouverture médicale » chez l’éditeur Hermann, qui met à disposition du grand public les connaissances et avis de spécialistes. Il a aussi été co-producteur d’émissions scientifiques à France Culture (à partir de 1981) et membre du conseil de rédaction, responsable pour la médecine, de la Sept, une chaîne de télévision (1988-1991).
Referinţe: CV http://fr.wikipedia.org/wiki/Jacques-Louis_Binet
GERARD BLOCH
Paris, FRANŢA
Domeniu de competenţă ştiinţifică: Chirurgie cardiotoracică. Professeur de Chirurgie Cardiaque à L’Université de Paris; Chirurgien Cardiaque de l’Hôpital Américain de Paris; Chirurgien du Centre Médico-Chirurgical Ambroise Paré. Paris-Neuilly; Responsable de Missions opératoires à Alger dans deux Hôpitaux Publique et Militaire et dans des Fondations Privées.
SPECIALITES: Chirurgie Coronarienne, Chirurgie Valvulaire, Plastie Mitrale et Aortique, Homogreffes et Stentless, Chirurgie de l’aorte ascendante; Chirurgie Congénitale. Ses recherches furent axées sur trois thèmes principaux: 1. La Protection myocardique et les différents modes de cardioplégies froides et chaudes étudiées sur un modèle de cœur de rat isolés-perfusés dans le Laboratoire U127 avec le Professeur MENASCHE ; 2. La greffe de myocytes embryonnaires après ischémies et nécrose sur le cœur de rat dans le Laboratoire U127 avec le Docteur Marcio SCORSIN et le Professeur MENASCHE ; 3. La viabilité des homogreffes valvulaires dans différentes conditions d’origine, de prélèvement et préservation avec le Docteur Alain BEL et le Professeur John Kennedy au sein de la Banque multi-tissulaire de Saint-Louis du Docteur Gerota, et du Babraham Institute de Cambridge.
Referinţe: CV
PETER BRÜCKE
Linz, AUSTRIA
Department of Surgery I and Cardiology, General Hospital Linz, Austria.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Chirurgie cardiovasculară, Anatomie.
Publicaţii:
Comparison of progression of macrovascular diseases after kidney or pancreas and kidney transplantation in diabetic patients with end-stage renal disease; Aortic valve replacement: is the stentless xenograft an alternative to the homograft? midterm results; Midterm results after aortic valve replacement with the autologous tissue cardiac valve; Cardiac valve endothelial cells: Relevance in the long-term function of biologic valve prostheses; Aortic homografts versus mechanical valves in aortic valve replacement in young patients: a retrospective study: CV
JEAN-FRANCOIS CHASSAGNE
Nancy, FRANŢA
Domenii de competenţă ştiinţifică: Stomatologie-chirurgie facială, chirurgie plastică, reconstrucţie, medicină orală, chirurgie estetică, cancerologie. Prof. univ. dr., conducător de doctorat.
Chirurgien spécialisé en chirurgie plastique, reconstructrice et esthétique qui exerce à Nancy. Il réalise des interventions en chirurgie reconstructrice pour aider les patients victimes d’un accident ou qui sont passés par une maladie ayant endommagé ou transformé leur visage et/ou leur corps. Le Dr Jean François Chassagne maîtrise les dernières technologies et innovations en chirurgie esthétique, plastique et reconstructrice.
Chirurgie Esthétique, Augmentation mammaire, Réhaussement mammaire, Chirurgie maxillo-faciale, Réduction mammaire, Implants pectoraux, Implants mammaires, Chirurgie reconstructrice, Chirurgie des fesses, Implants fessiers, Chirurgie de la main, Liposuccion, Abdominoplastie, Lifting, Rhinoplastie, Chirurgie des paupières, Chirurgie des oreilles, Chirurgie du menton, Chirurgie génitale, Lipofilling, Chirurgie laser, Médecine Esthétique, Implants capillaires, Augmentation des lèvres, Peeling, Dermatologie, Traitement anti-rides, Traitement anti-acné, Traitement capillaire, Épilation Laser, Photo-épilation, Traitement post-liposuccion, Traitement des brûlures, Traitement cicatrice, Varices, Traitement anti-cellulite, Photo rajeunissement, Botox, Acide Hyaluronique, Détatouage, Cernes, Traitement laser.
Referinţe: CV http://www.theses.fr/067723217
GEORG FEICHTER
Basel, ELVEŢIA
Prof. univ. dr. la Universitatea din Basel, specialităţi: Medicina, Patologie, Citologie, Biologie celulară, oncologie.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Dysplastic cells in cytological cervical samples show a high incidence of chromosomal abnormalities; Analysis of CD20 alone could be misleading in lineage determination of B-cell lymphomas: a case of CD20 negative diffuse large B-cell lymphoma in abdominal effusion; HER2 gene status in primary breast cancers and matched distant metastases; EGFR-gene analysis on cytological specimens of non-small-cell lung cancers; An International Telecytologic Quiz on Urinary Cytology Reveals Educational Deficits and Absence of a Commonly Used Classification System. CV
GHEORGHE GHIDIRIM
Academia de Ştiinţe a Republicii MOLDOVA, Chişinău
Profesor universitar doctor, şef de catedră chirurgie Nr. 1 ,,Nicolae Anestiade”. Fondează pancreatologia chirurgicală modernă şi şcoala basarabeană de chirurgie pancreatologică. Domenii de competenţă ştiinţifică: pancreatita acută, hemoragiile digestive, chirurgia biliară şi chirurgia laparoscopică. 400 lucrări ştiinţifice comunicate şi publicate, 35 monografii, 2 manuale, 15 brevete de invenţie. Este un participant activ la numeroase congrese şi expoziţii internaţionale [bronz 2006, argint 2007 şi 2008 – Salonul Internaţional de la Geneva]. Redactor şef al revistei “Buletinul Academiei de Ştiinţe al Republicii Moldova (Ştiinţe medicale)”, membru al colegiului de redacţie al revistelor “Chirurgia” din Bucureşti, “Jurnal de Chirurgie” din Iaşi, ”Arta Medica” şi ”Curierul Medical” din Republica Moldova. Gheorghe Ghidirim este ales membru titular al Academiei de Ştiinţe şi preşedinte al Secţiei Medicale nou formate.
Referinţe: CV
ALIK HONIGMAN
Tel Aviv, ISRAEL
Domenii de competenţă ştiinţifică: Biochimie, Biologie moleculară, transplant hepatic, oncologie. Profesor universitar dr. la Hadassah Hebrew University Medical School. Conducător de doctorat în domeniul microbiologiei şi biologiei moleculare. În 1996, a înfiinţat un program internaţional de predare, care oferă cursuri avansate de la diferite discipline, în Biologie Moleculară la Centrul „Biofarmaceutic Institute” (BTCI), în Madison Wisconsin SUA, în cadrul căruia predă un curs intensiv de Ingineria genetică – „tehnici actuale în proteine şi inginerie genetică”. Colaborează cu Institutul GBF de la Braunschweig Germania. Activitatea de cercetare se concentrează pe genetica moleculară a retrovirusurilor umane. A proiectat o bioanaliză de diagnostic pentru HIV, bazat pe bioluminescenţă.
Referinţe: CV http://research.ekmd.huji.ac.il/researchers.asp?id=164
MICHEL HUGUIER
Paris, FRANŢA
Domenii de competenţă ştiinţifică: Chirurgie digestivă. Cercetare clinică în oncologia aparatului digestiv.
Referinţe: CV
MARIAN IONESCU
Monte Carlo, MONACO
Profesor în medicină şi chirurg cardiolog român şi britanic care activează în Marea Britanie. Este inventator de echipamente chirurgicale, în special valve artificiale pentru inimă. Pasionat de literatură şi filozofie şi amator de alpinism.
Domenii de competenţă ştiinţifică: chirurgie cardiacă, dispozitive medicale specifice chirurgiei cardiovasculare şi cardiace [valve, bioproteze etc.] Pentru a evalua în timp real starea pacienţilor care au suferit operaţii valvulare, Marian Ionescu a creat conceptul realizării de „multiple investigaţii hemodinamice post-operatorii”. În domeniul bolilor cardiace congenitale, Ionescu a fost primul chirurg care a refăcut o inimă cu un singur ventricul şi a continuat să folosească diferite tehnici originale pentru eliminarea unor astfel de anormalităţi. Pentru cei care au suferit de boli cardiace congenitale cianotice, a creat şi construit două dispozitive originale: ‘mono-cusp patch’-ul pentru lărgirea corectă a arterei pulmonare obturate şi un conduct valvular (un tub conţinând o valvă tri-cuspidă) în cazurile discontinuităţilor dintre ventricolul drept şi artera pulmonară. În prezent trăieşte la Monte Carlo, Monaco.
Referinţe: CV
ANTON (TONI) LERUT
Leuven, BELGIA
Professor of Surgery & Head, Department of Thoracic Surgery, University Hospital Gasthuisberg, Leuven – Belgium.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Chirurgie esofagiană, toracică, endoscopică; oncologie; patologii pulmonare – adulţi şi copii; patologii esofagiene, inclusiv de reflux gastro-esofagian. Deviaţii de la peretele toracic, diafragma, mediastinului, hiperhidroză a plamânului. Transplant pulmonar, interventii chirurgicale de reducere a volumului. Chirurgie toraco-scopică etc.
Referinţe: CV, http://www.uzleuven.be/pno/134713
DOMENICO PALOMBO
Genova, ITALIA
Domenii de competenţă ştiinţifică: Chirurgie cardiovasculară
Il a orienté son activité scientifique et opérationnelle vers toutes les pathologies de la chirurgie vasculaire, mais tout spécialement vers la chirurgie de la carotide (plus de 2600 procédés) et de l’aorte thoracique et abdominale avec plus de 3000 opérations exécutées. Bien que ses expériences majeures jusqu’à la moitié des années 90’ aient été dans la chirurgie ouverte, grâce à sa clairevoyance et son curieux, il a aussi développé une unité de chirurgie endovasculaire, apprenant non seulement les moyens mécaniques des procédés endovasculaires, mais aussi la physiopathologie et les mécanismes impliqués. Il est maintenant Professeur de Chirurgie Vasculaire au Département des Sciences Chirurgicales à l’Université de Gênes, ou il a développé des projets de recherche, surtout dans la recherche biologique et cellulaire dans les pathologies vasculaires. Suite à cet intérêt particulier dans la recherche vasculaire, il a créé et est Directeur d’une “Biobanque Vasculaire pour la Recherche” de la Banque des Tissus de Gênes; également, il a développé et est directeur du Laboratoire de Biologie Vasculaire du Département Universitaire et directeur des Doctorats dans la Biologie Vasculaire et la Chirurgie Expérimentale et Clinique Vasculaire de l’Université de Gênes.
Referinţe: CV
BENGT – GOSTA PETTERSSON
Chicago, SUA
Domeniu de competenţă ştiinţifică: Chirurgie cardio-toracica
Gosta Pettersson, MD, PhD, is Vice Chairman of the Cleveland Clinic Department of Thoracic and Cardiovascular Surgery and Surgical Director of Lung Transplantation. A native of Sweden, Dr. Pettersson received his medical training at the University of Gothenburg, where he also undertook his PhD studies and defended his thesis. After completing a clinical and research fellowship in the Department of Surgery at the University of Illinois College of Medicine in Chicago, Dr. Pettersson served as a Staff Surgeon in the Department of Thoracic Surgery of Sahlgrenska University Hospital in Gothenburg, Sweden. Subsequently, Dr. Pettersson became a Professor of Thoracic Surgery at the University of Copenhagen and Chief Surgeon in the Department of Cardiothoracic Surgery at the State University Hospital Rigshospitalet in Copenhagen. He was appointed „expert” in matters concerning cardiothoracic surgery, including heart and lung transplantation, by medical authorities in Sweden and Denmark. He is licensed to practice medicine in Sweden, Denmark, Norway, United Kingdom and the United States.
Dr. Pettersson is an extensively published expert on the Ross procedure, surgical treatment of endocarditis and lung transplantation. Among his more than 200 published works are book chapters, journal articles, abstracts and scientific papers on a variety of topics related to his specialty interests. He serves as Chairman of the Endocarditis Working Group of the International Society for Chemotherapy, a group of leading surgeons formulating recommendations for the surgical treatment of endocarditis.
Referinţe: CV, http://my.clevelandclinic.org/staff_directory/staff_display.aspx?doctorid=3006#fad-profile-tab2
LIVIA POENARU-MOŢOC
FRANŢA
Domenii de competenţă ştiinţifică: Genetică moleculară
Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM) U.129, Institut Cochin de Génétique Moléculaire (ICGM), Hôpital Cochin, Université René Descartes, Paris.
Laboratoire de Génétique et Pathologie Métabolique, Université René Descartes, Paris.
BERND RICHLING
Salzburg, AUSTRIA
Domenii de competenţă ştiinţifică: NeuroChirurgie.
Professor of Neurosurgery at the Paracelsus Medical University in Salzburg, Austria, and Chairman of the Department of Neurosurgery at the Christian Doppler Medical Center in Salzburg. Dr Richling has been practicing Endovascular Neurosurgery/Interventional Neuroradiology since 1980 and has experienced all the manifold developments of neuroendovascular technologies over the decades. He became president of the World Federation of Interventional Neuroradiology in 2003.
In addition to his interventional work, Dr Richling practices Vascular Neurosurgery; the resulting experience in both techniques and the balanced philosophy for endovascular and/or surgical indications has led to publications on training concepts for neuroendovascular work.
As a member of the UEMS (Union Européenne des Médicins Spécialistes) task force in Brussels, Dr Richling cooperates with delegates of all medical specialties related to neuroendovascular work to develop a European Training Concept.
Referinţe: CV, http://www.leitendekrankenhausaerzte.at/content/lebenslauf_vorstand/richling.htm
MICHEL STRICKER
FRANŢA
Domenii de competenţă ştiinţifică: Chirurgie maxilo-facială, chirurgia plastică a feţei şi stomatologie
Chef de service en 1980, il dirigera pendant 22 ans le service de Chirurgie Maxillo-Faciale, chirurgie Plastique de la Face et Stomatologie au CHU de Nancy.
Referinţe: CV http://www.sfscmfco.fr/le-bureau/membres-dhonneur/
JOHANNE TREMBLAY
Montreal, CANADA
Professor – University of Montreal Associate Member – Department of Medicine, Division of Experimental Medicine.
Projects for Thesis Supervision:
- Study of gene x environment interactions in cardiovascular diseases.
- Study of candidate genes of calcium leak in hypertension.
- Molecular genetics of hypertension.
Recent Publications:
HCaRG increases renal cell migration by an internal TGF-α autocrine loop mechanism.
Characterization of a cGMP response element in the guanylyl cyclase/natriuretic peptide receptor A gene promoter.
Rat model of familial combined hyperlipidemia as a result of comparative mapping.
Referinţe: CV
http://www.montreal-diabetes-research-center.org/en/tremblay/tremblay.asp
VLADIMIR VELEBIT
Geneva, ELVEŢIA
Domeniu de competenţă ştiinţifică: Chirurgie cardio-toracica
Swiss board specialist in General Surgery and Swiss board specialist in Cardiac and Thoracic Vascular surgery. Cardiac and vascular surgery practice at the Hôpital de la Tour, Meyrin-Geneva, Switzerland. Vice-president (2009) and President (2010) of the Société Médicale de Genève. President of the Foundation Surgical Overseas Services, Geneva, Switzerland. Member of the Board of the Frederic and Jean Maurice Foundation, Geneva, Switzerland. Head of Clinical Services Open Heart Clinic, Tbilisi, Georgia. Primarius Department of Cardio-vascular Surgery, University Hospital, Sarajevo, Bosnia and Herzegovina.
Referinţe: CV, http://www.gfmer.ch/Cardiovascular_surgery/Vladimir_Velebit.htm
ROSS WILKINS
Denver, Colorado, SUA
Prof. univ. dr. la University of Colorado, Health Sciences Center Orthopedics [Ortopedie-Traumatologie, oncologie ortopedică]
Domenii de interes şi realizări: Computerized Tomogram to Assess Bone Healing Following Grafting with PRODENSE Bone Graft, Wright Medical Technology, Participating Physician, 2007-2009. Repiphysis Prosthesis, FDA Compassionate Release Status (for hip and shoulder applications), Co-Investigator, 2003–present. The Genomic Assessment of Clinical Variability in OGS, Mayo Clinic, Rochester MN, Principal Investigator, 2003 – present. Use of Autoclaved Autograft for Reconstruction Following Tumor Resection, Principal Investigator, 2003-2008. Use of the Expandable Fixion® Intramedullary Nailing Systems for the Treatment of Skeletal Metastasis in the Lower and/or Upper Limbs, Disc Orthopaedic Technologies, Inc., Co-Investigator, 2004-2005. Allograft Retrieval Study, Colorado State University Biomedical Engineering Program, Principal Investigator, 2001-05. Phenix® „Growing” Prosthesis, Phenix Medical, Paris, Principal Investigator, 1999-2003. AllomatrixTM Injectable Putty Clinical Study, Wright Medical Technology, Participating Physician, 1999-2001. Osteoset T Biodegradable Beads, Small Group Access Treatment Arm, Wright Medical Technology, Co-Investigator 1999-2000. Osteoset Pellets, Product Evaluation Study, Wright Medical Technology, 1998–1999. A Randomized Study of the Stryker Osteogenic Protein (OP-1) Device vs Bone Autograft for the Treatment of Tibial Non-Unions, Stryker Biotech, Principal Investigator 1992-1999. The Use of Autologous Bone Marrow and Allograft Bone Powder in the Treatment of Nonunions, Co-Investigator with Dr. Robert Rifkin, 1991 – 1996.
Referinţe: CV
ERNST WŐLNER
Viena, AUSTRIA
Domenii de competenţă ştiinţifică: Chirurgie cardio-toracică, chirurgie cardiovasculară, chirurgie toracică
Head of the Department of Cardiothoracic Surgery at the University Hospital of Vienna. He’s developing cardiac assist devices.
Activity: Study of th influence of fibrin sealant on post-operative bleeding in cardiovascular surgery, in particular after re-operations and during heart transplantations. The application of fibrin sealant has also proved very useful in cardiomyoplasties. In thoracic surgery new indications such as percutaneous needle biopsy, treatment of large bullae and bronchus stump insufficiency have been added to the list.
Referinţe: CV
ADRIANA ZEEVI
Pittsburgh, Pennsylvania, SUA
Născută la Cluj Napoca.
Clinical Director of Tissue Typing Laboratory that serves the transplant program and I provide consultation for all solid organ and bone marrow transplantation.
Despite improved immunosuppression protocols, most transplant recipients face a variety of complications. Early post-transplant is important to discriminate between infection and rejection. Drug toxicity, chronic rejection and malignancies are long-term complications. Dr. Zeevi’s research interests are focused in the area of immunologic monitoring of solid organ transplant recipients. Physiology – Graft Rejection, Lymphocyte Activation, Graft Survival. Procedures: Lung Transplantation, Heart Transplantation, Liver Transplantation, Transplantation, Homologous, Kidney Transplantation, Bone Marrow Transplantation, Immunosuppression, Lymphocyte Culture Test, Mixed, Biopsy. Chemicals & Drugs: Immunosuppressive Agents, Tacrolimus, HLA Antigens, Cytokines. Anatomy: T-Lymphocytes, Lymphocytes, Cells, Cultured. Concepts & Ideas: Time Factors.
Referinţe: CV
ION GEROTA
Paris, FRANŢA
Domenii de competenţă ştiinţifică: hematologie, Biologia transplantului de organe şi ţesuturi. Prelevarea şi conservarea de grefoane tisulare umane în scop terapeutic. Organizarea Băncilor de Ţesuturi. Hematologia şi Transfuzia sanguină. Expertiză în domeniul Programelor de Sănătate ale Uniunii Europene. Publicaţii ştiinţifice: Participare la 2 tratate de medicină internă şi transfuzională, autor al unei monografii despre “Prevenirea reacţiei post-transfuzionale a grefonului contra gazdei în grefele de celule stem hematopoietice”, co-autor a 73 de publicaţii în reviste indexate, autor sau co-autor a peste 120 de comunicări, referate sau postere la congrese internaţionale. Invenţii şi brevete: co-autor al aparatului francez de iradiere a produselor sanguine; brevet internaţional pentru o metodă de inactivare anti-virală a protezelor cartilaginoase; iniţiator în Franţa prin metode originale de crio-conservare a grefoanelor tisulare umane (piele, valve cardiace, artere, os, membrană amniotică). Activitate socială în România: Preşedinte-fondator al “Fundaţiei Gerota pentru Sprijinirea Formării Medicale post-Universitare Internaţionale pentru România”.
Referinţe: CV
PIERANTONIO RUSSO
SUA, University of Missouri in Columbia
Domenii de competenţă ştiinţifică: Chirurgie cardiovasculară pediatrică
Chief of Pediatric Cardiac Surgery, and an Associate Professor of Surgery and Child Health, at University Hospital located at the University of Missouri in Columbia, MO, USA. His clinical interests are heart transplants and pediatric cardiovascular surgery, and his research interests are in pediatric cardiovascular surgery. Dr. Russo is a summa cum laude graduate of the University of Bologna Medical School, Bologna, Italy. He did his residency at Brompton Hospital at the Harley Street Clinic and Hospital for Children in London. He’s been a Fellow at The Mayo Clinic in Rochester, MN, researching fetal physiology and surgery, and at Reading University in Reading, England. He’s a UNOS qualified transplant surgeon, and a European board member in cardiovascular surgery. He was formerly the Chief of Pediatric Cartiothoracic Surgery and Director of the Heart Transplant Program at St. Christopher’s Hospital for Children in Philadelphia, PA. While there, he was also an Associate Professor of Surgery and Pediatrics at Thomas Jefferson University, and an Associate Professor of Surgery at Temple University. Dr. Russo is a consultant cardiac surgeon for the Heart Institute at Cluj University in Cluj, Romania, and at the Don David Herrera Pediatric Cardiac Center in Barranquilla, Columbia, South America, and at the King Faisal Hospital in Riyadh, Saudi Arabia.
Dr. Russo is a winner of the Paul Harris Fellowship from Rotary International for „tangible and significant assistance given for the furtherance of better understanding and friendly relations among people of the world.” He’s a member of the Society of Thoracic Surgeons, a Fellow in the International College of Surgeons, and the Society for Pediatric Research, along with many other professional societies.
Referinţe: CV
PIOS OMAGIU MEMBRILOR DECEDAŢI
CRIŞAN MIRCIOIU
n. 20 iulie 1913, Câmpina, jud. Prahova – d. 16 mai 2009, Cluj-Napoca
Profesorul univ. Dr. CRIŞAN MIRCIOIU, membru titular al AOSR şi preşedintele filialei AOSR Cluj-Napoca a fost un om de o rară nobleţe sufletească, ilustru chirurg, personalitate polivalentă, având şi privilegiul de a-şi trăi tinereţea alături de titani ai culturii şi medicinii româneşti, precum Onisifor Ghibu, care i-a fost socru, şi Octavian Goga, care i-a fost naş, Iuliu Haţieganu şi Victor Papilian, ctitori ai învăţământului medical transilvănean, Profesorul Crişan Mircioiu s-a dedicat cu pasiune ştiinţei şi învăţământului universitar, consolidării şcolii de medicină ardelene şi nu numai. A colaborat la cele mai importante tratate de chirurgie generală din ţară, fiind şi autorul metodei de gastrectomie totală. Dispariţia sa lasă un imens gol ştiinţei şi medicinei româneşti, pe care a adus-o la un înalt nivel de performanţă. Biografie
CONSTANTIN – EREMIA COTRUTZ
n. 1 mai 1935, Suceava – d. 17 mai 2009, Iaşi
A absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi în 1959, iar în anul 1963 devine asistent la Catedra de Anatomie Umană şi Embriologie de la Facultatea de Medicină, specializându-se ulterior în Microscopie Electronică şi Biologie Celulară şi Moleculară. Obţine titlul de Doctor în Medicină în anul 1972 cu teza “Contribuţii la studiul morfologic şi histochimic în dezvoltarea rinichiului uman”. Activitatea ştiinţifică a profesorului univ. Dr. CONSTANTIN-EREMIA COTRUTZ, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi a cuprins domenii de cercetare fundamentală şi aplicativă, învăţământ şi inovare. În 1958 obţine certificate de inovator pentru realizarea unui “Aparat de anestezie în circuit închis pentru animale”, desfăşoară contracte de cercetare cu „Antibiotice” Iaşi, cu Centrala Industriei Medicamentelor şi Cosmeticelor Bucureşti, cu Academia Română (în domeniul secvenţionării ADN-ului). Autor şi coautor a 30 de manuale, al unei monografii, a peste 430 lucrări ştiinţifice, profesorul COTRUTZ are marele merit de a înfiinţa disciplina de Biologie Celulară şi Moleculară la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi precum şi Laboratorul Central de Microscopie Electronică pe care l-a condus până acum. A fost membru titular al AOSR. Biografie
Academician D. IOAN HĂULICĂ
n. 29 octombrie 1924, com. Ipatele, Jud. Iaşi – d. 15 mai 2010, Iaşi
Academician (din 1994), Profesor universitar doctor docent, UMF Iaşi, Membru de onoare al AOSR; Specialitate: farmacologie.
Domenii de activitate: fiziologia şi farmacologia sistemului nervos vegetativ, studiul sistemului renina-angiotensina de origine extrarenala (creier, hipofiza, epifiza, cord, vase şi glob ocular al mamiferelor); identificarea şi rolul fibrelor nervoase purinergice din măduva; trunchiul cerebral şi hipotalamus; rolul modulator al endoteliului şi oxidului nitric în reactivitatea vasculară; rolul epiteliului traheo-bronsic în reglarea bronhomotricităţii; rolul pinealei în reacţii neuro-endocrino-metabolice de adaptare la stresul de diferite cauze (fizic, chimic, psihic, biologic etc.). Biografie
JANOS KISS
Membru de Onoare (Ungaria), 1941 – 2010
NICOLAE ANGELESCU
n. 6 dec. 1931, Rociu, jud. Argeş – 29 sept. 2014, Bucureşti
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Fost Şef al Clinicii de Chirurgie din Spitalul Colţea (Chirurgie generală, laparoscopică şi oncologică) (în prezent pensionat). Membru de Onoare al AOSR
Domenii de competenţă ştiinţifică: Chirurgie laparoscopică şi oncologică; Chirurgie de urgenţă; Chirurgie Experimentală şi Transplant Renal; Chirurgie Celioscopică; Semiologie Chirurgicală; Patologie Chirurgicală, în vederea descoperirii de noi procedee şi tehnici operatorii; Peritonitele postoperatorii; Filozofie şi Medicină; Enciclopedia Medicală Românească; istoria chirurgiei româneşti.
Referinţe: Biografie
http://www.jurnalul.ro/calendar/astazi-e-ziua-ta-nicolae-angelescu-598492.htm
LUDOVIC PĂUN
n. 17 august 1925, Bechet, Dolj – 9 dec. 2014, Bucureşti
Profesor universitar doctor – Boli infecţioase şi tropicale, bacteriologie şi imunologie – la Spitalul „Dr.Victor Babeş” – Bucureşti (Pensionar-colaborare). Membru de Onoare al AOSR
Specialitate: boli infecţioase, virusologie, terapie intensivă în boli infecţioase; epidemiologie, microbiologie, virusologie şi sănătate publică. A aplicat în premieră naţională exanghinotransfuzia în terapia insuficienţei hepatice acute. A organizat primul serviciu de diagnostic şi terapie HIV-SIDA, a elaborat primul Program de Supraveghere şi Combatere a Infecţiei HIV-SIDA; a coordonat Programul Naţional de luptă împotriva Infecţiei HIV-SIDA. Din 2005 desfăşoară activităţi de învăţământ în domeniul Biotrerorismului. Este iniţiatorul Grupului ştiinţific de reflecţie şi opinie în domeniul bolilor infecţioase acute transmisibile şi bioterorism, care funcţionează sub auspiciile AOSR.
Referinţe: Biografie
COSTACHE AND ONE – Membru Titular Fondator al AOSR
n. 29 septembrie 1919, Filipeni, jud. Bacău – d. 26 aprilie 2016, Piatra Neamţ
Doctor medic primar O.R.L., Spitalul Judeţean Neamţ; Preşedinte de onoare al Filialei AOSR Piatra Neamţ, Membru Titular Fondator al AOSR
Domenii de competenţă ştiinţifică: Activitate clinică şi de cercetare: Traumatisme legate de procesul de producţie cu impact asupra organelor din domeniul ORL; Tumori cu un caracter particular întâlnite în ORL; Tratamente complexe imuno-stimulatorii al căilor aeriene şi al organismului uman cu produse imunostimulatoare de producţie autohtonă; Activitate publicistică şi managerială.
Referinţe: CV
DAN DERMENGIU – Membru Corespondent
n. 07 aprilie 1957, Constanţa – d. 8 iulie 2016, Bucureşti
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Director General al INML ”Mina Minovici”.
medicină legală şi tanatopraxie; Leziunile şi moartea determinate de agenţi biologici; Tanatochimie medico-legală; Investigaţii biochimice actuale în tanatologie; Patologie Medico-Legală şi Toxicologie medico-legală.
Referinţe: CV http://www.transplant.ro/CVs/CV-DanDermengiu.pdf, http://www.arheoantropogenetica.ro/contact/dd.html,
CONSTANTIN BĂLĂEŢ – Membru asociat
18 martie 1954, Săcelu (Gorj) – 26 noiembrie 2018, Bucureşti
Doctor în ştiinţe medicale; Medic primar medicină de laborator; Directorul Centrului de Hematologie Transfuzională al Ministerului Apărării Naţionale (1995-1998) – Organizarea şi modernizarea sistemului transfuzional militar; Director medical, Director de laborator Clinica LIL MED (1998-); Cercetător ştiinţific la Centrul de Cercetări Medico-Militare (1987-1990); Preşedinte fondator şi Preşedinte de onoare al “Asociaţiei Medicale Române pentru Plasmafereză” 2011,
Domenii de competenţă ştiinţifică: medicină de laborator; biochimie; imunologie; microbiologie; virusologie; hematologie; hematologie transfuzională; plasmafereză pentru recoltare plasmă; plasmafereză terapeutică; studii privind schimburile de plasmă; studii de vâscozitate şi hemoreologia sângelui; studii clinice. Realizări deosebite: Realizatorul primelor cercetări ştiinţifice din România privind plasmafereza terapeutică şi a schimbului de plasmă (1995-1998);
Referinţe: CV, http://www.clinicalilmed.ro; Hubners Who is Who (2007); Personalităţi române şi faptele lor 1950-2000, vol XL, pag. 114-161, Editura Pamfilius, ISBN978-973-1949-1, (2010), Iaşi.
GEORGE LITARCZEK – Membru Onorific al AOSR, membru de onoare Acad. Ro
25 decembrie 1925, Boston, US – d. 14 martie 2019, București
Profesor universitar doctor; e considerat „părintele” specialităţii de Anestezie şi Terapie Intensivă în România, punând şi bazele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRATI).
Domenii de competenţă ştiinţifică: ATI, neuroştiinţe, chirurgie; anestezie în chirurgia pulmonară, cea cardiacă pe cord închis, chirurgie cardiacă pe cord deschis sub hipotermie; cardiacă pe cord deschis sub circulaţie extracororeală în normo- şi hipotermie. Oferă soluţii originale pentru rezolvarea problemelor de hipotermie profundă (1960-65); a celor legate de repleţia volemică; hemodiluţie în circulaţia extracorporeală, experimental şi clinic; utilizarea acupuncturii în anestezie. Introduce noi anestezice ca Halothanul şi Methoxifluranul; alte relaxante musculare; a creat tehnica de anestezie cu analgezie prin electrostimulare (1980); cercetare fundamentala experimentală: acţiunea celulară a unor anestezice asupra metabolismului [teza de doctorat, 1973]
Referinţe: CV
DAN RIGA – Membru Titular, preşedintele Secţiei Ştiinţe Medicale din 2016
19 septembrie 1947, București – 29 mai 2019, Bucuresti
Cercetător ştiinţific gr. 1, profesor universitar, Doctor Honoris Causa în ştiinţe medicale (1976), medic primar neurolog (1990). Membru în 3 Academii Americane şi 12 Societăţi ştiinţifice internaţionale.
Domenii de competenţă ştiinţifică: priorităţi naţionale în neuro-ştiinţe şi bio-medicină: organizarea a 2 Laboratoare de cercetare, 2 tratate unicat: Medicina anti-îmbătrânire şi ştiinţele longevităţii, 2007 şi Stresologie, adaptologie şi sănătate mintală, 2008, 3 invenţii/terapii ortomoleculare şi 25 inovaţii/metodologii avansate şi aparatură modernă; premiere internaţionale: strategie-terapie-clasa de medicamente Anti-stress, anti-impairment and anti-aging (Dr. Dan Riga & Dr. Sorin Riga, Romania) – obţinând cele mai înalte standarde româneşti de excelenţă în inventica mondială – 27 patente (WIPO, PCT, EPO, toate statele G8, 25 ţări, 5 continente).
Referinţe: CV Enciclopedia Medicală Românească (sub egida Academiei Române), Ch. 27, 28, 29, 30, Ed. Universitară „Carol Davila”, Bucureşti, RO, 2009; G. M. Fahy (ed.), The Future of Aging, pp. 189, 190, 217, Springer Science, 2010, www.springer.com; Who’s Who in the World, 26-29th eds., Marquis Who’ Who, USA, 2009-2012, www.marquiswhoswho.com
VASILE CÂNDEA – Preşedinte de onoare al AOSR, Membru Titular Fondator
24 mai 1932, Lisa Vânători (Viișoara) Teleorman – d. 14 ianuarie 2020 București
General****(r) Profesor universitar multiplu doctor Honoris Causa, conducător de doctorat, medic primar chirurg cardiovascular.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Activitate clinică: chirurgie cardiovasculară şi transplant cardiac; Şocul – fiziopatologie clinică, tratament; Sistemul limfatic în şocul traumatic; Chirurgie vasculară – Bolile arterelor; Bolile venelor şi limfaticelor; Patologie chirurgicală; Cardiologie; Tratamentul chirurgical al valvulopatiilor; Ecocardiografie perioperatorie. Este realizatorul primului implant cu succes al unei inimi artificiale din sud-estul Europei – NOVACOR. Activitate universitară, cercetare, publicistică, militară, politică şi managerială.
Referinţe: CV
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_C%C3%A2ndea
MIRCEA IFRIM – Membru de Onoare, Secretar General al Academiei de Ştiinţe Medicale
4 mai 1939, București – d. 22 martie 2020, București
Profesor universitar doctor, Cercetător Ştiinţific grad. I, Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad. Parlamentul României. Specialitate: anatomie şi antropologie, morfopatologie.
Domenii de competenţă ştiinţifică: fondator al şcolii de medicină din Oradea, anatomist şi antropolog, activitate prodigioasă în domeniul universitar, cercetare, publicistică, politică şi managerială. Domeniul de activitate predilect – studiul anatomiei şi fiziologiei umane – „Atlas de anatomie umană”; „Morfologia şi patologia ţesutului conjunctiv”; „Anatomia şi biomecanica educaţiei fizice şi sportului”; Riscul malformativ în reproducerea umană.
Referinţe: CV http://www.adsm.ro/
OCTAVIAN-VASILE UNC – Membru asociat
Profesor univ. Dr. Universitatea ”Ovidius” Constanța
15 martie 1957, Zărnești, BV – D. 24 octombrie 2020
Domenii de competenţă ştiinţifică: Chirurgie generală, Patologia chirurgicală a abdomenului, a toracelui, urgenţe chirurgicale; colecistectomii laparoscopice – apendicectomii laparoscopice – suturi mecanice digestive (1992 – tehnică în premieră de ramplisaj a chistului hidatic hepatic necomplicat), operaţie de transplant de insule pancreatice; utilizarea SonoSurg-ului în chirurgia cancerului mamar – tehnica de lipoliză si lipoabsorbţie axilară în cancerul de sân – primele reconstrucţii mamare cu lambouri musculare după mastectomii pentru cancerul mamar. – primele reconstructii mamare imediate cu implante de silicon după mastectomii pentru cancerul de sân. Peste 5000 de intervenții chirurgicale
Referințe: http://www.medicalanalysis.ro/wp-content/uploads/2019/04/CV-Unc-Octavian-Dumitru.pdf
VIOREL TODE – Membru de onoare
d. 30 septembrie 2021
Doctor în medicină (1979), absolvent al Facultăţii de Medicină Generală din Bucureşti (1960), medic primar, medic urolog, medic şef de secţie, şef clinică urologie (1960-1992), cadru didactic universitar la Facultatea de medicină. Universitatea „Ovidius” Constanţa.
Domenii de competenţă ştiinţifică: urologie, adenomul de prostată
Referinţe: CV
CORNELIU – PETRU ZAHARIA – Membru de Onoare
5 iulie 1936 Cernăuți (Ukraina) – 1 august 2021, București
Profesor universitar doctor – Chirurgie ortopedie-traumatologie – Spitalul Clinic Colentina – Bucureşti (Pensionat – colaborare).
Domenii de competenţă ştiinţifică: studiul anatomo-clinic al homogrefelor articulare totale; a contribuit la perfecţionarea activităţii operatorii în specialitate prin numeroase dispozitive, metode şi tehnici care s-au impus în practica curentă. A înfiinţat prima unitate clinică autorizată de Ministerul Sănătăţii Publice, pentru utilizarea în tratament a rezultatelor obţinute în domeniul cercetării factorilor de creştere – STEM. Brevet de invenţie pentru dispozitiv pentru corecţia şi menţinerea curburilor scoliotice ale coloanei vertebrale.
Referinţe: CV http://www.breveteonline.ro/brevet/200000574-dispozitiv-pentru-corectia-si-mentinerea-curburilor-scoliotice-ale-coloanei-vertebrale-21641144.html
CONSTANTIN DUMITRACHE – Membru de Onoare
16 octombrie 1939 (Moreni, DB) – 22 aprilie 2022, București
Medic primar endocrinologie, doctor în ştiinţe medicale, profesor universitar, Şeful secţiei de Patologie Suprarenală, Gonadică şi Osoasă, din cadrul Institutului Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon”; Clinica GRAL Medical.
Domenii de competenţă ştiinţifică: medic primar diabet/ boli de nutriţie-1998. Atestat în exercitarea activităţilor din domeniul nuclear (RDG specialitatea RTG)-1996. endocrino-ginecologie – 1998, ecografie endocrină – 1999, management al serviciilor sanitare – 2002, sexologie – 2000 şi patologie osoasă hormono-dependentă în 2001. Prof. dr. Constantin Dumitrache a fost membru al Consiliului Profesoral, Decan al Facultăţii de Medicină, membru al Senatului Universităţii de Medicină „Carol Davila” şi prorector, şef de catedră şi şef al departamentului de endocrinologie „Diabet şi Boli de Nutriţie”. Este conducător ştiinţific pentru doctorat în endocrinologie din 1991 şi cercetător ştiinţific principal gradul I din februarie 1993. În perioada 1989-2007, a deţinut funcţia de Director al Institutului de Endocrinologie „C.I. Parhon”. Publicaţii: 480 de lucrări ştiinţifice în România şi 80 în străinătate; autor de manuale de specialitate, tratate şi monografii în domeniul endocrinologiei.
Referinţe: CV
CARMEN GINGHINĂ – Membru Titular
24 iulie 1948, Rm. Vâlcea – 01 august 2022, București
Profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. C.C. Iliescu” Bucureşti.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Cardiologie, ecocardiografie Doppler vascular. Boli cardiace congenitale; Cordul diabetic; diagnostic şi tratament în infarctul miocardic acut; Pericardiologie; Hipertensiunea pulmonară; Imagistica la bolnavi cardiaci; utilizarea tehnicilor cu radionuclizi pentru evaluarea bolnavilor cu cardiopatie ischemică şi boli cardiace congenitale; cercetări clinice şi paraclinice privind infarctul miocardic cu coronare permeabile. Prodigioasă activitate universitară (Şef al catedrei de Cardiologie), cercetare, publicistică şi managerială.
Referinţe: CV http://www.paginamedicala.ro/vox-medici/medic-cardiolog_ginghina-carmen_25596/Prof.dr.-Carmen-Ginghina_-_Daca-te-pretuiesc-colegii-deja-inseamna-foarte-mult__23/,
ARMAND PIWNICA
Paris, FRANŢA
- 8 octombrie 2016
Domenii de competenţă ştiinţifică: Chirurgie cardiovasculară
Department of Physiology and Biophysics, Harvard Medical School, Boston, MA, and the Cardio-Vascular Surgical Department and INSERM U-127, Hôpital Lariboisière, Paris, France.
Adult Cardiac Surgery, mechanical heart valve development; health care policy; cardiac valvular surgery; stentless heart valve technology.
Referinţe: CV
http://journal.sfctcv.org/2017/06/hommage-a-armand-piwnica/
ADI A. GARFUNKEL
Ierusalim, ISRAEL
29 martie 2018
Profesor universitar doctor, Medicină Orală, Stomatologie şi cercetător. Somitate pe plan mondial, profesorul Adi A. Garfunkel s-a născut la Bucureşti. A început cursurile şcolii de medicină în România, finalizându-şi studiile la Facultatea de Medicină Dentară din Israel, în anul 1963. A urcat toate treptele profesionale, ajungând profesor adjunct în medicină orală, în cadrul Universităţii din Pennsylvania şi decanul Facultăţii de Medicină Dentară din Ierusalim.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Scopul cercetărilor în domeniul medicinei orale sau al biologiei orale se îndreaptă către aprofundarea interrelaţiei sănătate sistemică – sănătate orală. Apoi: regenerarea şi însănătoşirea ţesuturilor orale, mecanismul şi fiziologia controlului durerii şi transmiterea neurală, proprietăţile antibacteriene ale materialelor dentare, biocompatibilitatea materialelor implantelor; biomarkerii salivari pentru a diagnostica afecţiunile sistemice şi orale. În cadrul laboratoarelor de cercetare ale facultăţii de medicină dentară au fost identificate noi gene, proteine, factori de creştere şi enzime. Interesul său în cercetare se axează pe interrelaţia orală-sistemică, efectele secundare ale chimioterapiei, anemia cronică în thalassemia beta şi, în special, pe imunoglobulinele salivare la pacienţii cu transplant de măduvă osoasă şi la bolnavii de SIDA. Prin aceste cercetări s-a încercat evidenţierea reconstituirii sistemului imun. Referinţe: CV
SAMI SANDHAUS
Laussane, ELVEŢIA
1927 – 2019
Profesor universitar doctor, Medicină Orală, Stomatologie; cercetător şi inovator în domeniul implantologiei orale; originar din Cernăuţi. Directorul Forumului Sévelin, Preşedinte de onoare si Fondator al Societăţii Internaţionale de Reabilitare Orală.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Lucrările sale se bazează pe crearea de implanturi ce nu permit eliberarea oxizilor in ţesuturile osoase, cum e cazul celor provenind din implanturile metalice. Primul său implant ceramic, creat in 1960, este implantul CBS (Crystalline Bone Screw) din oxid de alumină. Autor al unor numerose publicaţii în diferite limbi: Noi aspecte ale implantologiei – Implantul CBS (franceza, 1963), Neue Aspekte der Implantologie (Medica Verlag – 1975), Reabilitare Orală – Premize ale succesului – Tehnica operatoare pas cu pas (1974), Orale Rehabilitation – Voraussetzungen für einen Erfolg – Technik Schritt für Schritt (1977), Ocluziunea – Sistemul NOR (1990). În prezent, lucrează la realizarea unui Atlas protezic şi de cazuistică. De curând a perfectat un nou material, zirconiul TZP, de cinci ori mai rezistent decât materialele precedente. Lucrările sale recente s-au concretizat prin realizarea implantului Zirconiu Milenium şi a unui echipament bazat pe robotică, care permite o abordare şi o intervenţie de precizie la implantare, prin computerizarea actului chirurgical. Autor a numeroase conferinţe ţinute în toata lumea, întotdeauna însoţite de demonstraţii practice şi chirurgicale de implanturi bioceramice. Profesorul şi-a consacrat 13 ani din viaţă predării în cadrul Institutului Fortbildung din Karlsruhe, Germania, iar din 1985 este profesor titular la Universitatea Pierre şi Marie Curie Paris VI, Institutul de stomatologie şi chirurgie maxilo-facială.
Referinţe: CV
DANIEL PIETER KNOBEL
Pretoria, AFRICA DE SUD
29 nov 1936 – 22 iulie 2021
Chirurgie generală, anatomie, medic chirug militar General locotenent [rez.]. Ph.D. (Edin.), MAcad. (S.A.).
Career: Chief of Medical Stall 1988; SADF Rep. & Co-Chair. National Joint Management System 1986-88; Deputy Chief of Stall Operations SADF 1986-88; Chief of Medical Staff Operations SAMS 1983; Dir, of Ops. SAMS HQ 1981; Founder Dept. Anatomy. Medunsa 1979-80; Lect. & Internal Examiner Dept. of Education &Training 1971-77; Prof. & Head of Anatomy. University Pretoria 1971-80. Assoc. Prof. 1970. Senior Led. & Head 1969. Senior Lect. 1968; Senior Lect. Department of Anatomy. University Wits. 1966-67: Led. Anatomy & Physiology, Royal Soc. of Chiropodists, Lon. & Edin. 1964-66; Lect. Dept. of Anatomy. tJniv. 1963-66; Royal InFirmary. Edun. 1961-63;
Awards: Knight of Grace of St. John 1995. Hon. Award from FAK 1971. Hon. Medal from S.A. Aerospace Medical Soc. 1991 & others. also numerous SADF awards including Star of South Africa (silver) 1992; Author: 31 scientific papers. 6 military scientific & 6 academic; Life Mem. FAK; Mem.: S.A. Academy of Arts & Sciences 1977, S.A. Aerospace Medical Soc. 1976 (Pres. 1988-90. Soc. of Anatomists of Great Britain & N. Ireland 1965 & others; Retried Lieutenant General Surgeon General South African National Defence Force 1988- 98; Project Manager S.A. Security Forces Project Curamus 1990.
Referinţe: CV
http://www.geni.com/people/Dr-Daniel-Pieter-KNOBEL/6000000016133677878
http://www.wvf-fmac.org/executive_board/DPKCV.pdf
RODICA GHIURU – Membru ONORIFIC al AOSR
9 februarie 1949, Medgidia, jud. Constanța – 20 iunie 2023, Iași
Profesor universitar doctor, medic primar cardiologie, medicină internă şi specialist geriatrie-gerontologie. Preşedinta Societăţii Universitare de Medicină Internă Geriatrie şi Gerontologie Iaşi, vicepreşedinta Societăţii Naţionale de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” Bucureşti, Membră de Onoare a Internist Physicians Society Chişnău, Republica Moldova. Professor Emeritus UMF „Gr. T. Popa” Iaşi. Profesor asociat Universitatea „Dimitrie Cantemir” Târgu Mureş. Şefa Clinicii a V-a Medicală de Geriatrie şi Gerontologie, Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi. Rectorul Universităţii „Apollonia” Iaşi. Conducător de doctorat din anul 2005.
Domenii de competenţă ştiinţifică: cardiologie, medicină internă şi geriatrie cu un numar de peste 400 de lucrări ştiinţifice şi 23 de cărţi medicale publicate. Activitatea clinică la patul bolnavului se completează cu activitatea didactică universitară (45 de ani cadru didactic la UMF „Gr.T. Popa” Iaşi şi activitatea ştiinţifică. Activitatea managerială în calitate de şef de secţie şi de rector al UAI se completează cu activitatea publicistică şi media (realizator de emisiuni la TV Apollonia Iaşi) şi cu studiul pianului din copilărie.
Referinţe: CV, https://www.youtube.com/watch?v=SSZ1e8i8Iq4&list=PLPOwGDShVMnd3wSigH1t_zOLXSthNeAAP
CONSTANTIN BĂLĂCEANU-STOLNICI – Membru de Onoare al Academiei Române, Consiliul onorific AOSR, Membru Titular Fondator
6.07.1923 – 20.08.2023
Profesor universitar, doctor în neuropsihiatrie şi Geriatrie; membru marcant al culturii române; în prezent pensionar.
Domenii de competenţă ştiinţifică: Cibernetica generală; Neuropsihologia şi Anatomia sistemului nervos; Istoria Culturii şi Ştiinţei; Elemente de anatomie şi fiziologie a sistemului nervos; Neurocibernetică, Personalitatea umană – o interpretare cibernetică; Neurogeriatrie; Geriatrie practică; Neuropsihologie postmodernistă; Structuri centrale ale sistemului nervos; Antropogeneza şi geneza culturii; Genetica generală şi a comportamentului etc.
Referinţe: CV, http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_B%C4%83l%C4%83ceanu-Stolnici