Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR) și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” au organizat Simpozionul Științific „Constantin Brâncuși, creatorul sculpturii moderne – Eu am făcut piatra să cânte”, eveniment desfășurat în data de 18 februarie, în eleganta Sală „Carol I” a BCU, marcând debutul manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui artist, în contextul instituirii oficiale a anului 2026 drept „Anul Constantin Brâncuși” (Legea nr. 140/2025).

Manifestarea a reunit o elită a culturii și științei: membri ai corpului academic, diplomați, reprezentanți ai mai multor instituții de educație și cercetare, ai Primăriei Municipiului București, precum și personalități ale vieții publice.

O viziune multidisciplinară asupra geniului de la Hobița

În deschiderea evenimentului, Prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, Președintele Academiei oamenilor de Știință din România, a subliniat că „Brâncuși a fost punctul de întâlnire între arhaicul românesc și avangarda universală, iar noi, astăzi, prin acest simpozion, reconfirmăm faptul că opera sa rămâne un dialog viu între filosofie, arhitectură și spirit. Simpozionul „CONSTANTIN BRÂNCUȘI, CREATORUL SCULPTURII MODERNE” – „Eu am făcut piatra să cânte” se înscrie în Programul „Știință, Cultură, Diplomație pentru România” (RO-SCUD), conceput și inițiat de Academia Oamenilor de Știință din România, un program de anvergură internațională, cu parteneri importanți din educația academică, cercetare, știință, cultură și din alte domenii-cheie. Simpozionul este organizat, la inițiativa AOSR, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” (BCU), instituție reper a educației și culturii românești, un spațiu privilegiat al cărților, ideilor și cunoașterii. Suntem onorați să avem parteneri în organizarea Simpozionului două instituții de prestigiu: Institutul Cultural Francez și Agenția Universitară a Francofoniei. Legăturile speciale ale lui Brâncuși cu Franța și cultura franceză, valoarea și anvergura universale ale operei lui creează cadrul pentru implicarea în eveniment a celor două instituții, cărora le mulțumim încă o dată pentru prezență.”

La rândul său, Conf. univ. dr. Mireille Rădoi, Director General al BCU „Carol I”, a explicat sensul organizării evenimentului: „Brâncuși este un nume de patrimoniu național și universal. Există însă un aspect mai puțin confortabil pe care îl conștientizăm cu acest prilej: ne recunoaștem pe deplin valorile, de multe ori, abia după ce creatorii lor nu mai sunt printre noi sau după ce au fost validați în afara granițelor. Brâncuși nu este o excepție izolată. Istoria culturală românească ne arată același tipar: Caragiale, Enescu, Celibidache. Fiecare a trebuit să își găsească împlinirea și recunoașterea într-un context extern pentru ca, ulterior, să fie asumat fără rezerve și aici. Dacă ne dorim să vorbim despre ambasadori culturali ai României, trebuie să discutăm despre infrastructură, despre acces la resurse, despre platforme de afirmare și despre încredere acordată la timp mai degrabă decât despre elogii postume. Tinerii creatori, pe lângă admirație, au nevoie de condiții, de instituții care să funcționeze coerent, predictibil și responsabil și au nevoie de spații în care să poată construi fără a fi obligați să plece pentru a fi validați. Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a fost fondată prin viziunea Regelui Carol I pentru a susține formarea tinerimii universitare. Într-o societate matură, investiția în educație și cultură este o strategie pe termen lung. Dacă dorim ca viitorii creatori să rămână și să se dezvolte aici, trebuie să le oferim instrumentele necesare cultivării lor aici. Pentru a celebra personalități precum Brâncuși este necesar să învățăm din parcursul lor. Nu ne putem permite să ne descoperim geniile doar retrospectiv. Responsabilitatea noastră este să susținem valorile autentice atunci când sunt în formare, nu doar atunci când sunt deja consacrate. Acesta este sensul demersului nostru de astăzi”.

Reperele Sesiunii Plenare:

Isabelle Pérot (Directoarea Institutului Francez din România) a evidențiat legătura indisolubilă dintre Brâncuși și spațiul cultural francez.
În intervenția sa, doamna Isabelle Pérot, Directoarea Generală a Institutului Francez din România și Consilier de Cooperare și Acțiune Culturală în Ambasada Franței în România, s-a arătat onorată să participe la acest simpozion, care urmărește istoria și influența unui sculptor, simbol al prieteniei franco-române. A afirmat că unele dintre programele Institutului Francez poartă numele lui Brâncuși, menționând programele bilaterale franco-române de finanțare a cercetării, programele Hubert Curien (PHC) „Brâncuși”, reînnoite la fiecare doi ani.

A adăugat că Institutul Francez organizează mâine, la Cluj-Napoca, o zi dedicată sculptorului: va fi proiectat filmul documentar „Brâncuși, metamorfozele sculpturii”, urmat de o lectură a piesei „Coloana Infinitului” de romancierul Mircea Eliade. Doamna Isabelle Pérot a amintit că în 2023, în cadrul programului Timișoara – Capitala Europeană a Culturii, Institutul Francez a contribuit la înființarea expoziției „Brâncuși: Surse românești și perspective universale”, cea mai mare expoziție Brâncuși organizată în România în ultimii cincizeci de ani. A subliniat apoi că pentru a exista talent, pentru a exista Brâncușii de mâine, trebuie să continuăm să finanțăm arta și cultura.

De asemenea, a felicitat dinamismul Academiei Oamenilor de Știință din România pentru organizarea acestui Simpozion și a salutat lunga istorie a colaborării care unește aceste două instituții, mulțumind Academiei pentru sprijinul constant acordat în evenimentele științifice și pentru publicarea lucrărilor Simpozionului dedicat Cercetării Științifice Francofone în Europa Centrală și de Est, pe care Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România și Agenția Universitară a Francofoniei îl organizează anual.

Av. Dana Gruia-Dufaut a oferit perspective juridice și arhitecturale asupra conservării moștenirii brâncușiene: „Imaginați-vă un tânăr care pleacă la 28 de ani dintr-un sat din Gorj. Ajunge la Paris fără resurse, fără relații, fără garanții. Și totuși își construiește o reputație globală. Își creează atelierul. Își definește stilul. Își impune numele. Astăzi am putea spune că a construit un brand internațional. Aici începe partea care interesează profesia juridică. În 1926, sculptura ”Pasărea în văzduh” – versiunea în bronz (prima a fost în marmură) ajunge în portul din New York împreună cu alte 19 sculpturi ale lui Brâncuși, la bordul navei cu aburi denumită Paris. Sculpturile urmau să fie expuse la Galeria Brummer, o galerie de artă avangardistă din New York, și apoi la Arts Club din Chicago. La sosirea la New York, contrar regulilor cu privire la operele de artă, autoritățile vamale americane decid să aplice taxe vamale pentru Pasărea în văzduh, considerând-o un obiect industrial (opera a fost încadrată ca ”metal manufacture”). Nu semăna cu o pasăre. Nu imita natura. Nu corespundea definiției clasice a artei. Era o piesă înaltă, subțire, din bronz lustruit. Brâncuși, susținut de fotograful american Edward Steichen care cumpărase opera și care era, deci, proprietarul lucrării, refuză verdictul vameșilor și merge în instanță pentru a-și apăra creația artistică. De partea sa vor fi doi avocați: Charles J. Lane și Arthur W Hays, ultimul dintre ei partener al casei de avocatură Baldwin&Hays. Procesul Brâncuși vs. United States, în care reclamant era Steichen, în calitate de proprietar și importator al sculpturii, durează mai bine de doi ani. Legea vamală americană din 1922 prevedea că o sculptură este scutită de taxe doar dacă este o operă de artă originală, realizată de un sculptor profesionist și fără scop practic. În cazul lui Brâncuși, nimeni nu a susținut că lucrarea ar avea utilitate practică. Disputa viza un singur aspect: dacă sculptura poate fi considerată artă. Problema venea dintr-un precedent din 1916, cazul United States vs. Olivotti, care stabilise că sculpturile sunt artă numai dacă reprezintă obiecte naturale în proporțiile lor reale. Deoarece „Pasărea în văzduh” era o formă abstractă, statutul ei de operă de artă era contestat. În proces au fost audiați artiști și experți, chemați să explice instanței ce înseamnă arta și cine poate decide acest lucru. În sfârșit, în 1928, judecătorul J. Waite decide că sculptura ”Pasărea în văzduh este artă. El este citat în presa vremii afirmând următoarele: <<Între timp, s-a dezvoltat o așa-numită nouă școală de artă, ai cărei exponenți încearcă să prezinte idei abstracte, mai degrabă decât să imite obiecte naturale. Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu aceste idei mai noi și cu școlile care le reprezintă, credem că trebuie luate în considerare faptele existenței lor și influența lor asupra lumii artei așa cum sunt recunoscute de instanțe.>> Instanța recunoaște legitimitatea artei abstracte. Iar aceasta este o hotărâre care a schimbat pentru totdeauna relația dintre creativitate și Drept și care, în plus, a deschis calea unei schimbări fiscale majore pe piața de artă din SUA. Gândiți-vă la forța acestui moment! Un artist român convinge o instanță americană să redefinească juridic noțiunea de artă modernă. Iar această decizie are un impact global. Gândiți-vă la faptul că la doar un an după hotărârea judecătorului Waite în favoarea artei moderne, Muzeul de Artă Modernă din New York și-a deschis porțile, consacrând orașul New York ca centru global al artei contemporane. În prezent, trăim într-o economie a ideilor. Valoarea companiilor se bazează pe creație, design, tehnologie, know-how și reputație. Întrebările sunt aceleași ca acum un secol. Cum protejăm inovația? Cum apărăm proprietatea intelectuală? Cum susținem reputația și patrimoniul? Brâncuși a trăit aceste provocări înaintea tuturor. A înțeles că viziunea are nevoie de protecție juridică. A înțeles că libertatea de a crea are nevoie de un cadru care o apără. Pentru mine, Brâncuși reprezintă o punte între cultură și economie, între România și Franța, între trecut și viitor. Parcursul său arată că dialogul dintre cele două spații produce excelență. Astăzi, când celebrăm 150 de ani de la nașterea sa, celebrăm mai mult decât un artist. Celebrăm curajul de a vedea diferit, curajul de a merge înainte, curajul de a crea. Vă invit să păstrăm această idee: inovația are nevoie de protecție. Cultura are nevoie de susținere. Dialogul dintre Franța și România are nevoie de continuitate.”

Constantin Mincu-Brâncuși, Președintele Fundației „Familia Brâncuși”, a adus o notă personală și emoționantă evocării artistului: „Pentru lume, el este creatorul sculpturii moderne. Pentru istorie, o revoluție a formei. Pentru noi, în familie, a fost mai întâi Costache. Și este greșit înțeles că ar fi provenit dintr-o familie săracă. El însuși povestea că a plecat la Craiova dintr-o casă în care tatăl său era gospodar și avea slugi în curte. S-a născut într-un sat în care nimic nu era inutil. Unde lemnul era lucrat cu măsură. Unde poarta era prag între lumi. Unde masa aduna oamenii în tăcere. Acolo s-a forat caracterul lui. Acolo s-a așezat în el rigoarea. Brâncuși nu a plecat din sat ca să-l uite. A plecat purtându-l cu sine. La Paris, în mijlocul avangardei europene, în adâncul lui era același om din Gorj: integru, disciplinat, aproape ascetic. În familia noastră se vorbea despre munca lui dusă până la epuizare. Despre exigența de sine. Despre credința că nimic autentic nu se naște fără efort. Această rigoare morală l-a condus către aforismul care a devenit testamentul său profesional: „Creează ca un Dumnezeu, comandă ca un rege, muncește ca un sclav!” În aceste cuvinte este totul: viziune, responsabilitate, sacrificiu. Dar, în mod paradoxal, această disciplină severă nu i-a stins curiozitatea. Dimpotrivă. Ne spunea: „Priviți lucrările mele până când le veți vedea! Și ne avertiza: „Atunci când nu mai suntem copii, suntem deja morți”. Poate că aceasta este cheia anului 2026. La 150 de ani de la nașterea lui, nu suntem chemați doar să-l comemorăm, suntem chemați să privim. Și privim până când vom vedea. Nu doar formele, ci rădăcinile noastre ancestrale, cele care, în cazul lui, pornesc din Gorj. Nu doar suprafața, ci esența. Pentru mine Brâncuși nu este doar un nume din manuale. Este o lecție despre rădăcini, despre muncă, despre rigoare, despre curajul de a rămâne viu pe dinăuntru.”

Sesiunea de Comunicări și Dezbateri a aprofundat semnificațiile operei brâncușiene, relevând elementele fundamentale ale acesteia și contribuția marelui sculptor la crearea artei moderne.

Între comunicările cuprinse în agenda Sesiunii, s-au aflat: Prof. univ. dr. Sorin Ivan – Sculptorul care a căutat Ideea și Esența Lumii. Semnificațiile filosofice și estetice ale operei lui Brâncuși; Prof. univ. dr. Narcis Zărnescu – Constelația Centrului: Guénon, Eliade, Sergiu Al. George și Vâlsan, în lectura sculpturală a lui Brâncuși; Prof. univ. dr. Ioan Roșca, „Începutul lumii la Eminescu și Brâncuși”.

Moștenire documentară

Finalul Simpozionului a fost marcat de vizionarea Expoziției de carte „Constantin Brâncuși”, o colecție valoroasă de documente pusă la dispoziție de fondurile celor două instituții organizatoare.

Totodată, s-a anunțat că prelegerile susținute vor fi incluse în Volumul Simpozionului, intitulat sugestiv „Eu am făcut piatra să cânte”, menit să servească drept resursă academică pentru generațiile viitoare.