Împreună cu întreaga națiune română, din țară și din afara granițelor, Academia Oamenilor de Știință din România celebrează în data de 29 iulie Ziua Imnului Național. Pentru AOSR, această zi specială constituie un cadru al bucuriei naționale și al omagierii înaintașilor, a făuritorilor României Moderne și generațiilor următoare, care au participat la crearea României de azi, stat membru al Uniunii Europene și al NATO. Este o zi a recunoștinței și a reflecției, cu deplină conștiință și responsabilitate, la datoria noastră de a continua procesul de edificare a țării.
“Deșteaptă-te, Române”, pe versurile poemului “Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, și muzica lui Anton Pann, răsună în spațiul romanesc și în conștiința națională de 178 de ani, din anul 1848, când a fost intonat prima dată, la Râmnicu Vâlcea. Din anul 1990, “Deșteaptă-te, Române” este Imnul Național al României. Prin versurile insuflate de har poetic, de conștiință identitară și iubire de țară, Imnul Național este un îndemn perpetuu la păstrarea și afirmarea identității naționale, la implicarea vizionară și activă în procesul continuu de edificare a țării, de dezvoltare a civilizației românești. Apelul la fondatorii poporului român, la marile figuri ale istoriei românești, într-o evoluție de peste două milenii, oferă modele și repere pentru noile generații în procesul de construire a prezentului și viitorului.
Academia Oamenilor de Știință din România trăiește la cele mai înalte vibrații spirituale Ziua Imnului Național și asumă mesajul acestuia cu toate resursele sale. Prin întreaga ei activitate, prin programele și proiectele desfășurate, prin educație academică și cercetare, prin știință, cultură și cunoaștere, AOSR transpune în realitate semnificațiile profunde și complexe ale Imnului Național și participă la procesul comun de edificare a României în Europa și în lume.
Biroul de Comunicare și Relații Publice al Academiei Oamenilor de Știință din România

