AcasăNoutatiTinerii cercetători ai României și-au prezentat proiectele la Academia Oamenilor de Știință...

Tinerii cercetători ai României și-au prezentat proiectele la Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR)


Sesiunea științifică dedicată tinerilor cercetători care au câștigat proiecte în cadrul Competiției AOSR-TEAMS 2026-2027

Academia Oamenilor de Știință din România a găzduit ieri, 6 august 2026, Sesiunea științifică dedicată tinerilor cercetători care au câștigat proiecte în cadrul prestigioasei Competiții AOSR-TEAMS 2026-2027. Evenimentul a reunit tineri cercetători din cele mai importante centre universitare ale țării – București, Cluj, Iași, Timișoara și Sibiu -, aceștia susținând rapoartele științifice pentru Etapa I de evaluare a proiectelor.

Lucrările s-au desfășurat pe două secțiuni specializate, coordonate de membri ai AOSR, prof. univ. dr. Agatha Popescu, președinta Secției de Științe Agricole, Silvicultură și Medicină Veterinară, și prof. univ. dr. Constantin Brătianu, președintele Secției de Științe Economice, Juridice și Sociologice.

În cadrul sesiunii au fost prezentate 24 de proiecte, axate pe teme de larg interes și actualitate pentru dezvoltarea societății.

Domeniile abordate au inclus medicina, ingineria, tehnologia informației, agronomia și protecția mediului. Printre temele de impact discutate s-au numărat asistarea robotică în chirurgie, optimizarea rețelelor de transport și minimizarea consumului energetic, tranziția României la energia verde, reevaluarea cutremurelor de pământ, obținerea alimentelor inovative și digitalizarea emoțiilor.

La sesiune au fost prezenți peste 30 de membri titulari și corespondenți ai Academiei Oamenilor de Știință din România, care au fost desemnați mentori și membri în Comisia de recepție a lucrărilor de cercetare, dintre aceștia, cinci șefi de secții – profesorii universitari Constantin Brătianu, Dumitru Popescu, Agatha Popescu, Gheorghe Buliga, Miron Zapciu – și un șef de filială – Lucian Cioca.

Din partea conducerii Academiei au fost prezenți pe tot parcursul Sesiunii președintele AOSR, prof. univ. dr. Doina Banciu, și vicepreședintele AOSR, prof. univ. dr. Anton Hadăr.

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA