Colectiv de lucru - Pagina 42 din 43 - Academia Oamenilor de Știință din România

Conferinţa Aniversarea a 121 de ani de la naşterea Prof. dr. Ana Aslan

VALENŢELE FEMINITĂŢII

aosradmin

-

31/01/2018

0

Conferinţa Aniversarea a 121 de ani de la naşterea Prof. dr. Ana Aslan

VALENŢELE FEMINITĂŢII – 31 ianuarie 2018

Conferinţa de lansare a programului VALENŢELE FEMINITĂŢII

VALENŢELE FEMINITĂŢII

aosradmin

-

31/01/2018

0

Conferinţa de lansare a programului VALENŢELE FEMINITĂŢII

VALENŢELE FEMINITĂŢII – 31.08.2018

DEZBATERILE AOSR – EDIŢIA A III-a – Buna guvernare şi rezilienţa faţă de ameninţările hibride

Evenimente

aosradmin

-

22/11/2017

0

DEZBATERILE AOSR – EDIŢIA A III-a – Buna guvernare şi rezilienţa faţă de ameninţările hibride

În data de 22 noiembrie 2017, în Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional, a avut loc dezbaterea „BUNA GUVERNARE ŞI REZILIENȚA FAŢĂ DE AMENINȚĂRILE HIBRIDE – O PRIORITATE LA NIVEL NAŢIONAL”, sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. La Dezbatere, au participat: reprezentanți ai Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului și ai Parlamentului României, responsabili ai vieții politice și factori de decizie, specialişti în domeniul ştiinţelor militare, experți în guvernanţă şi în politici de apărare, membri ai lumii academice, cercetători științifici, exponenți ai societății civile, cadre didactice universitare, studenți. Întâlnirea a întrunit astfel la masa dialogului de idei participanţi calificaţi, cu expertiză în domeniile puse în discuţie, autorităţi şi factori cu putere de decizie, ceea ce a creat condiţiile necesare unei manifestări cu un pronunţat caracter de specialitate. Dezbaterea a fost organizată de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România prin Secţia Ştiinţe Militare.

Prin dezbaterea Buna guvernare, cale de creștere a rezilienței față de amenințările hibride, AOSR a lansat în mediul public, spre reflecţie, analiză şi acţiune calificată, o temă de importanţă excepţională pentru statul român şi pentru societatea românească în ansamblul ei. Importanţa temei se impune ca o evidenţă în zilele noastre, pe fondul evoluţiilor internaţionale, din Europa, Orientul Mijlociu, Extremul Orient şi din alte regiuni ale lumii, într-o epocă marcată de tensiuni, instabilitate, tendinţe secesioniste, conflicte îngheţate ori în plină desfăşurare, de fenomenul migraţiei, de războaie, de terorism sau de grave ameninţări la adresa securităţii statelor şi a păcii şi securităţii globale. Mijloacele implicate în aceste fenomene critice comportă astăzi o mare diversitate în raport cu abordările tradiţionale – în sfera acestei diversităţi intrând şi procesele de influenţare, intoxicare informaţională, discreditare, manipulare etc. –, ceea ce conduce la concepte şi sintagme precum: „război hibrid”, „ameninţări hibride” etc.

Noile strategii şi metode, varietatea mijloacelor care sunt folosite în procesele ofensive şi în actele de agresiune de astăzi reprezintă noi provocări la adresa statelor, a securităţii naţionale a acestora, a relaţiilor internaţionale şi a păcii. Pe fondul tuturor acestor evoluţii din lumea de azi, luând în calcul amplasarea geografică, vecinătatea unor zone de conflict, punctele cu potenţial conflictual, datele geo-strategice, istorice, politice şi economice care o definesc, România trebuie să-şi evalueze vulnerabilităţile şi ameninţările externe şi interne, în vederea creşterii rezilienţei în faţa potenţialelor riscuri şi a asigurării securităţii naţionale. În aceste condiţii, rezilienţa şi securitatea naţională trebuie să fie, mai mult decât oricând, o prioritate absolută a oricărei guvernări, care reclamă strategii, iniţiative şi acţiuni sinergice la nivelul instituţiilor statului.

Într-un cadru general de largă acoperire tematică, dezbaterea Buna guvernare, cale de creștere a rezilienței față de amenințările hibride a acordat prioritate următoarelor puncte:
– Fizionomia agresiunilor hibride;
– Creșterea rezilienței naționale față de întreg spectrul amenințărilor;
– Componentele și direcțiile de acțiune specifice bunei guvernări;
– Relația dintre buna guvernare și reziliența națională;
– Reducerea vulnerabilităților sistemului social și creșterea rezilienței;
– Importanţa culturii de securitate pentru creşterea rezilienţei.

Manifestarea a fost deschisă de prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi iniţiatorul proiectului „Dezbaterile AOSR”, care a relevat importanţa temei în actualul cadru geopolitic, definit de tensiuni şi conflicte, într-o lume marcată de violenţă, agresiuni militare, războaie şi terorism. O importanţă cu totul aparte o prezintă tema şi realităţile definite de aceasta, în speţă ameninţările hibride, pentru România, aflată într-o zonă geografică şi geo-politică de mare sensibilitate, cu evoluţii care presupun o serie de riscuri şi vulnerabilităţi. Rezilienţa şi securitatea naţională, a subliniat profesorul Badea, trebuie, de aceea, să fie un obiectiv prioritar al instituţiilor statului, o preocupare permanentă a acestora în condiţiile instabilităţii regionale şi globale, ale diversificării mijloacelor de influenţare şi ale schimbării de paradigmă în materie de desfăşurare a relaţiilor internaţionale şi a conflictelor.

Discuţiile au fost moderate de Gen. (r) Prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, preşedintele Secţiei Ştiinţe Militare a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cel care a propus tema dezbaterii şi a coordonat organizarea evenimentului. Dezbaterea a fost structurată în sesiuni alternative de prelegeri şi de dialog între participanţi, în cadrul cărora au fost formulate întrebări şi opinii.

Sesiunea de prelegeri a cuprins o serie de prezentări substanţiale susţinute de personalităţi cu funcţie de decizie în aparatul de stat şi de reprezentanţi ai autorităţii din domeniile implicate de tema întâlnirii:
– Ion Oprişor, Consilier prezidențial, Șeful Departamentului Securității Naționale – Administraţia Prezidențială;
– Roberta Alma Anastase, Deputat – Vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor;
– Raed Arafat, Secretar de Stat – Ministerul Afacerilor Interne;
– General Nicolae-Ionel Ciucă, Șeful Statului Major al Apărării – Ministerul Apărării Naționale;
– Gen. mr. ing. Ionel Sorinel Vasilca, Director – Serviciul de Telecomunicații Speciale;
– Comisar-șef de poliție Cristian Stoica, Director, Direcția Imigrări – Inspectoratul General pentru Imigrări;
– Alexandru Cumpănașu – Președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României;
– Conf. dr. Adi Mustaţă – Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” (Buna guvernare prin decizii bazate pe dovezi. Cazul economiei behavioriste);
– Conf. univ. dr. Aliodor Manolea (Modalități de creștere a rezilienței la amenințările hibride ale Transcendent Warfare – Războiul Transpersonal);
– Gen. prof. dr. Constantin Mincu, Membru titular AOSR (Buna guvernare și apărarea țării 1990-2017);
– Gen. prof. dr. Anghel Andreescu, Membru titular AOSR (Buna guvernare, soluția sigură de progres a 3 României);
– Col. dr. Eugen Siteanu, Membru corespondent AOSR (Buna guvernare și contracararea amenințărilor hibride);
– Col. dr. Anatol Munteanu, Membru asociat AOSR (Confruntări și războiul hibrid din Transnistria).

Intervenţiile participanţilor au analizat, de pe poziţii specifice, fenomenul ameninţărilor hibride, modul în care acestea implică securitatea şi stabilitatea României, au prezentat strategiile, măsurile şi iniţiativele puse în aplicare pentru contracararea ameninţărilor şi pentru asigurarea securităţii ţării şi au avansat o serie de propuneri în abordarea domeniului, la nivel conceptual, politic şi practic. Dincolo de diversitatea perspectivelor în analizarea fenomenului, opiniile exprimate au fost convergente în ideea necesităţii şi priorităţii creşterii rezilienţei faţă de ameninţările hibride prin intermediul bunei-guvernări, ea însăşi o necesitate la nivel naţional.

Prin faptul că a concentrat participarea unor decidenţi, experţi şi specialişti în domeniu, cadre didactice din învăţământul superior de specialitate (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”) şi cercetători ştiinţifici, dezbaterea Buna guvernare, cale de creștere a rezilienței față de amenințările hibride s-a desfăşurat la un nivel academic şi de înaltă expertiză. Poziţiile, ideile, iniţiativele şi propunerile formulate în cadrul dezbaterii vor fi sintetizate într-un document final, care va cuprinde concluziile esenţiale ale întâlnirii şi care va fi remis instituţiilor statului. Comunicările prezentate vot fi publicate în revista ştiinţifică a Secţiei Militare a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Manifestarea face parte din Proiectul „DEZBATERILE AOSR”, inițiat de Academia Oamenilor de Știință din România în anul 2017, prin care instituția își propune să realizeze o serie de întâlniri și discuții, având ca participanți responsabili politici, factori de decizie, reprezentanți ai mediilor academice și educaționale, oameni de știință, cercetători, experți, specialişti, studenți, membri ai societății civile etc., pe teme de interes prioritar pentru România de azi și pentru viitorul țării. Prin Proiectul „Dezbaterile AOSR”, instituția organizatoare intenționează să constituie o agora a personalităților vieții publice și academice, a reprezentanților societății românești în diversitatea ei, un spațiu al dialogului pe teme majore, al ideilor și soluțiilor și, nu în ultimul rând, un cadru al dialogului între generații. Obiectivul fundamental al Proiectului îl reprezintă realizarea unui for academic, științific, cultural și civic în cadrul căruia să fie identificate și promovate soluții pentru dezvoltarea și afirmarea României în Uniunea Europeană și în lume.

Banca Centrală Modernă – instituţie cu rol public major

PUNCTE DE VEDERE

aosradmin

-

16/10/2017

0

Prof. univ. dr. Nicolae Dănilă
Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România

Impactul crizei financiare globale din 2008 a fost unul fundamental, generator de schimbări radicale în toate domeniile, inclusiv în modul de gândire şi de acţiune al oamenilor. Îmi place să cred că şi noi, românii, ne-am înscris pe acest trend atât în gândire şi mai ales în acţiune.

Domeniul economic şi financiar ne pune în faţa unor priorităţi, provocări, dar şi oportunităţi imense. O concluzie unanimă identifică cel puţin două direcţii esenţiale de acţiune: creşterea competitivităţii naţionale şi consolidarea finanţelor publice, ambele deziderate fiind obţinute printr-un efort decisiv şi continuu de creştere a investiţiilor şi a productivităţii. Creşterea economică puternică trebuie să fie materializată printr-o rată de creştere sustenabilă, acompaniată de o majorare a veniturilor şi o mai bună distribuire a bogăţiei, cu politici care să menţină echilibrele macroeconomice esenţiale şi să integreze constructiv dinamismul, creativitatea, dar şi responsabilităţile intergeneraţionale (Davos 2017). Este necesar ca acest dinamism economic să facă parte integrantă dintr-un model de dezvoltare care să atingă obligatoriu trei ţinte: stabilitatea, bunăstarea şi incluziunea socială (G-20, 2017).

Am exprimat de mai multe ori opinia că în această lume marcată de incertitudini, de volatilităţi, de vulnerabilităţi şi provocări putem identifica un proces care continuă să-şi pună amprenta: exprimarea şi transpunerea în practică a interesului naţional în toată complexitatea lui: politic, economic, social, financiar, educaţional. Trăim perioada celor două vârfuri ale acestui fenomen (le-am menţionat recent în mediul public), care vor avea o influenţă majoră la nivel naţional şi internaţional şi anume aşa-zisa “Eră Trump” şi Brexit-ul.

Consider că în cadrul politicilor la nivel global se încadrează şi măsurile post criză, de re-reglementare a pieţelor financiare. Acestea dovedesc un pronunţat interes naţional, incluzând o reorientare a direcţiilor de acţiune către dezvoltarea fiecărei economii naţionale, cu o concentrare a resurselor financiare, economice şi umane în interiorul fiecărei ţări. Sunt de acord cu opinia că toate acestea fac parte din procesul deglobalizării, de readucere a forţelor naţionale şi a resurselor acestora în interiorul fiecărei ţări, cu o concentrare a lor pe activităţi economice, financiare, de creare de valoare nouă şi mai ales de creare de noi locuri de muncă.

Lecţiile crizei cer în mod obiectiv creşterea rolului public al băncilor centrale şi aici mă refer inclusiv la Banca Naţională a României. Îmi amintesc de una din intervenţiile mele, când am recomandat o regândire a obiectivelor, a misiunii şi rolului BNR (ZF, 04.01.2013). Menţionam atunci, printre altele: “Rolul şi implicarea băncii centrale trebuie să se intensifice în cadrul eforturilor pe care le are în vedere guvernul în aplicarea politicilor de macrostabilizare şi reluare a creşterii economice”. Au fost multe aprecieri pozitive cu privire la poziţia mea, dar au fost şi mai multe critici, unele chiar dure.

Este necesar să plecam de la premisa ca BNR nu este şi nu trebuie să fie o instituţie politică sau politizată. Deciziile politice au o mare importanţă pentru mersul economiei, pentru consolidarea efectelor pozitive şi pentru sustenabilitatea echilibrelor macroeconomice în procesul de evoluţie a societăţii. BNR nu este chemată să cenzureze deciziile politice. Aceasta instituţie contribuie cu soluţii la găsirea celor mai bune forme şi căi de implementare şi finalizare a deciziilor politice. În fond, în acest mod BNR realizează efectiv şi eficient obiectivele sale. Conlucrarea cu toate instituţiile statului, în special cu Guvernul, indiferent de “culoarea sa politică” pentru creşterea efectivităţii şi eficienţei mixului de politici la nivel naţional, trebuie să constituie o preocupare permanentă şi obligatorie a BNR. În fond noi trăim în lumea în care avem pe de o parte băncile centrale independente, iar pe de altă parte guvernele alese democratic. Mediul echilibrat şi eficient apare când între cele două părţi există respect mutual: independenţa băncii centrale să fie recunoscută (cu realizarea permanentă în activitatea acesteia a consensului general că obiectivele şi rolul unei bănci centrale trebuie să fie canalizate către realizarea interesului economic naţional şi să fie consistente, prin soluţiile specifice acesteia, cu politica economică şi deciziile guvernului), iar, în contrapondere, băncile centrale să nu fie percepute ca instituţii care suprainfluenţează guvernele democratice (situaţie neadecvată într-o economie care funcţionează normal).

Conlucrarea dintre aceste două structuri cheie ale ţării îmbracă principalele caracteristici necesare la nivel macroeconomic: să fie efectivă, eficientă, constructivă, proactivă şi cu un înalt respect reciproc. O bancă centrală nu trebuie să folosească politica monetară ca instrument de influenţare a deciziilor guvernului. În acelaşi timp, o bancă centrală nu trebuie să fie folosită ca instrument politic. Sunt de părere ca implicarea băncii centrale cu analize, comentarii şi soluţii, trebuie să o regăsim înainte de luarea unor decizii de către guvern, şi aceasta nu numai prin intermediul mass-media, ci şi prin discuţii directe şi nemijlocite. O dată deciziile politice luate, în procesul de implementare şi finalizare a acestora banca centrală vine cu politici şi instrumente specifice (convenţionale şi neconvenţionale) care să aducă plus valoare deciziilor politice şi să reducă eventualele efectele negative ale acestora cu influenţe asupra macrostabilităţii. Mai mult, politica monetara nu reprezintă principala şi singura politică macroeconomica şi nu se substituie reformelor structurale, care trebuie să fie iniţiate şi finalizate de guvern. De multe ori politicienii întârzie lansarea unor programe naţionale şi a unor reforme structurale, lăsând loc unei realităţi în care politica monetară este percepută ca “the only game in town”.

Sunt de acord că politicile monetare şi de stabilitate financiară bine ancorate în economia reală pot “cumpăra timp” pentru guverne până când acestea finalizează politicile şi reformele cerute de etapa în care se află economia naţională şi de interesul naţional pe termen lung, incluzând aici modelul de creştere economică şi politicile sustenabile care să producă necesarul echilibru social, politic, economic şi financiar. În fond, politica monetară poate stimula sau frâna economia reală, însă pe termen scurt. Guvernele sunt cele care pot sau nu să “aşeze” economia pe un trend de creştere sustenabil şi permanent, pe termen lung, implementând reforme specifice pieţei muncii, reforme economice şi sociale. Realistic vorbind, văd însă, pentru perioada imediat următoare, mari provocări pentru banca centrală: legate de independenţa ei şi mai ales de continua aşteptare ca o bancă centrală poate, prin politicile ei, să facă economia să funcţioneze, să reducă şomajul, să asigure o creştere puternică şi să menţină stabilitatea preţurilor. Exagerările în această direcţie sunt contraproductive şi pot submina credibilitatea băncii centrale şi suportul public pentru această instituţie. În acest sens, guvernatorul Băncii Angliei atrăgea atenţia că nu trebuie să producem confuzie între independenţa băncii centrale şi omnipotenţa ei. “While carefully circumscribed independence is highly effective in delivering price and financial stability, it cannot deliver lasting prosperity and it cannot solve broader societal challenges“ (Carney, Londra , Conferinţa, 28 sept. 2017). În cadrul aceleiaşi conferinţe, în legătură cu tema abordată de guvernatorul Carney, un alt vorbitor, şi anume Guy Debelle – viceguvernatorul Băncii Centrale a Australiei (Debelle, 28 sept. 2017 – Londra) -, menţiona că o bancă centrală este dependentă de decizia politică în ceea ce privesc obiectivele sale transpuse în ţinte în strânsă corelare cu priorităţile şi programele stabilite de guvern în fiecare etapă parcursă de economia naţională, dar este independentă în ceea ce privesc politicile şi instrumentele folosite de aceasta pentru realizarea obiectivelor şi funcţiilor sale.

În procesul de realizare a rolului şi obiectivelor sale, banca centrală răspunde şi prezintă rapoarte în faţa politicului: “So with independence has come the accountability. The accountability is to the politicians and the population at large, not a small group of central banking aficionados, nor the financial markets” (Haldane, 2017). În aceeaşi ordine de idei: “the central bank should not be regarded as a front of all wisdom. To do so risks comprising the independence…” (Debelle, 2017). Procesul de transformare prin care trec băncile centrale în direcţia modernizării lor scoate în evidenţă reforma principală internă şi anume schimbarea culturii şi a mentalităţii bancherilor centrali. “The period of financial globalization transformed the academic economist into an active policymaker – as central banker and even as finance minister. The next decade will flush up an altogether different set of characters and institutional mechanisms” (Wolfgang Munchau, F.T. 14.11.2016).

În anii ce urmează vom asista la experimentări la nivel naţional şi internaţional a modului cum băncile centrale vor face faţă celor trei categorii de provocări (Borio – 2011): economice (băncile centrale vor funcţiona într-un climat economic ostil), intelectuale (paradigmele economice au dărâmat multe din benchmark-urile, modelele economice şi analizele băncilor centrale; s-a dovedit că asigurarea stabilităţii preţurilor nu reprezintă o garanţie împotriva instabilităţii financiare şi macroeconomice), instituţionale (este necesar ca băncile centrale să ajusteze setul de politici şi instrumente proprii în aşa fel încât să nu fie afectate reputaţia şi independenţa lor). Să ţinem cont de o realitate în continuă transformare: trăim într-o lume a interacţiunii, şi aşa cum s-a exprimat un cunoscut analist: “We are not living in a world of mathematics. We are living in a world of facts”.

Acţiunile celor care iau decizii la nivel naţional, indiferent de instituţia centrală unde activează, au scop principal crearea unei societăţi prospere şi inclusive. Construirea unei societăţi inclusive trebuie să pornească de la realizarea unei reforme educaţionale. Creşterea nivelului de pregătire a capitalului uman, principala resursă a fiecărei ţări, reprezintă un factor-cheie care conduce la creşterea productivităţii, a competitivităţii şi a diversificării economiei naţionale. Politicile macroeconomice bine conturate şi implementate într-un mix efectiv şi eficient conduc la sustenabilitatea creşterii potenţiale şi aduc beneficii pentru întreaga populaţie prin crearea unor locuri de muncă mai bune, prin majorarea câştigurilor salariale şi prin asigurarea unei calităţi înalte a bunurilor produse şi a serviciilor prestate. Este necesar să reamintesc adevărul că productivitatea rămâne provocarea şi sursa principală a creşterii economice sustenabile pe termen lung. Creşterea suportului public pentru iniţiativele antreprenoriale şi inovaţie, definirea sectoarelor-cheie productive cu potenţial mare de creştere, realizarea unei finanţări sustenabile a economiei reale din partea băncilor, a pieţei de capital şi din fonduri publice naţionale şi europene, reducerea obstacolelor birocratice în calea investiţiilor sunt priorităţi de conlucrare a guvernului cu celelalte structuri de decizie la nivel macro, inclusiv cu Banca Naţională a României. Pentru ca procesul de realizare a obiectivelor, ca şi procesul de transmisie a politicii monetare a BNR să se finalizeze efectiv şi eficient este necesar ca o creştere economică robustă şi sustenabilă şi crearea de noi locuri de muncă să se reflecte printr-o mai bună şi eficientă utilizare a capacităţilor şi a factorilor de producţie, proces care pe termen lung va crea fenomenul de aşteptare a unei presiuni pe salarii şi inflaţie…” (Draghi, 2017).

Analizând strategiile şi activitatea băncilor centrale din ţările UE sau la nivel mondial putem identifica principalele funcţii ale acestora, în legătură cu obiectivele şi rolul lor public, cu necesarele proiecţii şi cu o privire spre viitor:

Asigurarea stabilităţii monetare
Stabilitatea financiară, în toate ipostazele acesteia
Activitatea de reglementare şi supraveghere
Funcţii în legătură cu aspectele operaţionale
Funcţii în legătură cu infrastructura financiară
Funcţii publice
Voi face în continuare câteva referiri la ultima categorie având în vedere încadrarea băncii centrale în rândul instituţiilor de interes public, luând în considerare influenţele celorlalte funcţii (despre care s-a scris şi se va scrie tot mai mult) asupra societăţii.

Promovarea dezvoltării instituţionale şi a pieţelor financiare. Fac referire la misiunea Eurosistemului (din care facem parte) aşa cum este precizată de Consiliul Guvernatorilor BCE: “to safeguard financial stability and promote European Financial integration” precum şi “shall contribute to the smooth conduct of policies pursued by the competent authorities relating to the prudential supervision of credit institutions and the stability of the financial system”. În mare măsură, acest rol se corelează cu cel al guvernului în direcţia reglementarilor şi aranjamentelor instituţionale şi cu politicile de alocare a resurselor în economie pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare. Implementarea, efectivitatea şi transmisia politicii monetare sunt strâns legate de deciziile guvernului şi de modul de implementare a acestora. Includ aici necesitatea unei mai bune “desenări” a rolului şi mai ales o coordonare efectivă a implicării Ministerului de Finanţe, a BNR şi a ASF în cadrul structurilor şi misiunii macroprudenţiale, care să conţină decizii şi soluţii cu aplicabilitate şi efecte pe termen lung. Rolul central în cadrul acestor obiective macroprudenţiale revine BNR. Banca centrală, nefiind o instituţie politică (aşa trebuie să fie şi în realitate), are o implicare specifică în managementul economic, configurând o ancoră a aşteptărilor inflaţioniste şi asigurând o bună bază pentru o creştere economică sustenabilă, caracterizată printr-un echilibru între politicile de sprijinire a productivităţii şi politicile de distribuire a veniturilor şi avuţiei naţionale. Independenţa băncii centrale şi sinergia între politica macroprudenţială şi politica monetară întăresc procesul de implementare a măsurilor macroprudenţiale pentru eliminarea sau atenuarea la timp a efectelor negative ce pot fi produse de riscurile sistemice.

O atenţie deosebită trebuie să se acorde aranjamentelor de guvernanţă în cadrul acestor structuri, care să separe clar implicarea lor în procesul de prevenire a crizelor, şi separat în procesul de management al crizelor. În zona de management al crizelor rolul guvernului şi al structurilor sale este inevitabil. În zona de prevenire a crizelor, autonomia instituţiilor chemate să ia decizii macroprudenţiale este esenţială.

Dezvoltarea economică: implicarea băncii centrale are legătură cu deciziile şi politicile sale prin utilizarea unor instrumente specifice (creditarea băncilor şi atragerea de depozite de la acestea, lichiditatea pe piaţă şi tranzacţiile repo, reglementări în legătură cu creditarea în economie, intervenţii în cazul cursului monedei naţionale faţă de valutele principale, rezoluţia bancară etc.). Corelarea activităţii băncii centrale cu acţiunile şi politicile guvernamentale este esenţială, având în vedere că multe din măsurile şi instrumentele folosite de banca centrală au nevoie de suportul financiar şi de crearea cadrului legal din partea guvernului (banca centrală nu are iniţiativă legislativă). Politicile şi instrumentele convenţionale şi neconvenţionale ale băncilor centrale au nevoie de o structurare bună. Consider că banca centrală este chemată să se implice proactiv în menţinerea iniţiativelor sectorului financiar în direcţia finanţării economiei reale. Băncile comerciale şi banca centrală au o înaltă responsabilitate socială reflectată, între altele, şi în realizarea unei incluziuni financiare. Situaţia economică a României şi ţintele pe care le propunem pentru etapele actuale şi viitoare, ţinte impuse în mod obiectiv şi de transformările fără precedent ce se produc la nivel european şi mondial, impun politici ale băncii centrale care să menţină un echilibru în dinamica între necesitatea finanţării economiei reale, pe de o parte, şi întărirea sistemului financiar şi a stabilităţii acestuia (punând accent, cu prioritate, pe întărirea şi dezvoltarea entităţilor având capital autohton majoritar).

Preocupările şi deciziile ţărilor în aceste direcţii sunt evidente. Amintesc priorităţile actualei administraţii americane care doreşte, printre altele, menţinerea costului finanţărilor la nivel scăzut (dobânzi mici), dereglementarea pe pieţele financiare şi revigorarea economiei naţionale. În acest sens, a solicitat FED-ului – banca centrală a SUA (ştiu că vor apărea comentarii cu privire la statutul şi rolul acesteia, mult mai largi în comparaţie cu Europa) – politici şi instrumente specifice care să contribuie la realizarea următoarelor ţinte naţionale: sprijinirea unei creşteri economice mai rapide, scăderea deficitului comercial şi crearea de noi locuri de muncă – reducerea şomajului. Vorbim de priorităţile celei mai puternice economii şi de obiectivele băncii sale centrale. Este evident că într-un asemenea proces se asumă riscurile intrării pe un trend de creştere a inflaţiei şi chiar afectarea, este adevărat într-o măsură mai mică, a stabilităţii financiare. Ce doresc să subliniez este faptul că avem un exemplu clar de punere în practică a abilităţilor necesare fiecărui guvern în legătură cu Priorităţi şi prioritizare. La noi am început să discutam astăzi despre posibilitatea unor decizii de modificare a politicilor şi instrumentelor BNR utilizate în perioada recentei crize cu o mai mare sau mai mică efectivitate şi eficienţă. Consider că nu trebuie să ne grăbim în luarea unor decizii şi astfel să uităm desele greşeli sistemice făcute de unele bănci centrale de-a lungul istoriei recente a crizelor economice şi financiare şi anume modificarea unor elemente esenţiale în politicile monetare şi de stabilitate financiară înainte ca economia ţării respective să-şi fi revenit complet din criză şi să se fi aşezat pe un trend sustenabil de dezvoltare (vezi şi Central Banking, Vol. XXIV, number 3, February 2014). Situaţia economiei naţionale şi aşteptările românilor impun şi la noi priorităţi şi prioritizare la toate nivelele macro, însă neapărat în strânsă corelare între ele.

Protecţia clienţilor instituţiilor financiare (protecţia consumatorilor). Sunt într-o mică măsură de acord cu părerile că există instituţii abilitate legal să exercite această funcţie. Opinez că o bancă centrală are o responsabilitate directă şi indirectă în realizarea acestui deziderat public. În fond, întreaga activitate de supraveghere, de realizare a stabilităţii financiare şi a macrostabilităţii are ca scop final tocmai atingerea etapelor caracterizate printr-un climat economic şi financiar stabil, sustenabil, cu efecte benefice asupra bunăstării prezente şi viitoare a populaţiei, de protejare a veniturilor şi acumulărilor de avuţie la nivel naţional şi individual. Exemplele altor ţări pot constitui lecţii pentru noi.
Consilierea guvernului: cu analize şi soluţii la problemele economice şi financiare, sprijin în structurarea şi obţinerea finanţărilor la nivel naţional de pe pieţele interne şi internaţionale. În această perioadă avem o prioritate: este necesară o intensificare a cooperării şi consultării între Preşedinţie, Parlament, Guvern şi BNR cu privire la luarea unei decizii politice în legătura cu perioada/momentul aderării Românei la Uniunea Bancară şi la Uniunea Pieţelor de Capital, şi ulterior la Zona Euro. Europa se mişcă rapid. Avem nevoie să rămânem cuplaţi la procesul de transformare a continentului. În acest sens, o decizie politică a României este imperativ necesară, deoarece avem de parcurs un drum complex de dezvoltare a economiei, de convergenţă, de reforme şi ajustări până la momentul pe care ni-l propunem pentru aderarea la Euro, cu etapele intermediare de aderare menţionate mai sus.

Am precizat de mai multe ori că avem nevoie să devenim puternici, competitivi, într-o perioadă rezonabil de scurtă pentru a fi pregătiţi şi în situaţia unei decizii politice la nivel UE de aderare a tuturor ţărilor membre la Euro, dar mai ales să evitam pericolul decuplării noastre în cazul când analiza realităţilor economice “va da apă la moară” unei decizii politice a Zonei Euro de amânare pe perioadă “nedefinită” a aderării ţării noastre la moneda unică europeană. Suntem chemaţi să derulăm în continuare proiectul de ţară la care ne-am angajat irevocabil şi anume finalizarea integrării în UE, însă de pe o poziţie de ţară puternică şi competitivă. După ce decizia politică este luată, BNR şi într-o anumită măsură şi ASF sunt chemate să vină cu soluţii şi programe pentru aspectele tehnice ale aderării (Dănilă, 2015). De ce nu putem avea în banca centrală un consilier economic şi financiar instituţional? O astfel de poziţie transparentă ar sprijini creşterea încrederii în banca centrală, se va întări independenţa acesteia şi se va îmbunătăţi realizarea efectivă şi eficientă a transmisiei politicilor şi deciziilor sale.

Educaţia financiară. Este una din responsabilităţile cruciale ce le revine băncii centrale şi întregului sistem financiar. Noile strategii, noile modele de business, însăşi existenţa acestor instituţii sunt strâns legate de nivelul de înţelegere a fenomenelor şi activităţilor financiare de către populaţie şi firme. Să nu uităm că trăim o perioadă de criză a încrederii în băncile centrale şi în băncile comerciale. Ridicarea nivelului educaţiei financiare a populaţiei şi a mediului de afaceri va genera o creştere a încrederii acestora în banca centrală şi celelalte instituţii financiare. S-a scris mult despre educaţia financiară şi se va mai scrie.

Închei intervenţia mea publică cu unele referiri la opiniile lui Gillian Tett (F.T. 11.11.2016), care a văzut în anul 2016 un “big economic policy inflection point”. Menţionează că “is a deep conviction that governments cannot reignite growth by relying on monetary policy alone. Rather, fiscal and supply side reforms are needed”. Continuă cu afirmaţia că istoricii vor ajunge la următoarea concluzie: “the most important inflection point is not about deregulation or tax cuts, instead, the pendulum swing that matters is about the ROLE OF CENTRAL BANKS”. Concluzionează că băncile centrale nu sunt şi nu pot rămâne “the only game in town” şi că “fiscal and supply side policy is now CENTRE STAGE”.

Vor fi comentarii şi critici la cele de mai sus. Mă bucură acest lucru. Mi-e teamă, însă, ca vom continua să ne complăcem în analize şi argumente “after the fact” şi chiar cu poziţii ferme de genul “nu se poate”. Dar uităm ca rolul nostru în societate nu se rezumă la a spune sau chiar la a repeta “nu se poate”, ci suntem chemaţi să venim cu iniţiative şi soluţii pentru prezentul şi viitorul ţării şi al nostru.

REFERINŢE:

Borio, C.: “Central Banking Post-Crisis: What Compass for Uncharted Waters”, Central Banking Publications, London, 2011.
Dănilă, N.: “Fereastra de oportunităţi şi provocări pentru România”, Editura AOSR, Bucureşti, 2015.
Dănilă, N.: “Care este proiectul de ţară al României în următorii 10 ani“, Site AOSR şi Hotnews, 31 august 2015.
Debelle, G.: “Central Bank Independence in Retrospect”, London 28 sept. 2017 (address at Bank of England Independence: 20 years on Conference).
Draghi, M.: Speech at the ECB Forum on Central Banking, Sintra, 27 iunie 2017.
Haldane, A. : “ A Little More Conversation, a Little Less Action”, FRB of San Francisco, 31 martie 2017.

Second World Congress on Water Channel Proteins

Uncategorized @ro

Bogdan Pasvantu

-

23/03/2016

0

Second World Congress on Water Channel Proteins (Aquaporins and Relatives)
Celebrating the 30th Anniversary of the Discovery of the First Water Channel Protein (Later Called Aquaporin1) Cluj-Napoca, Romania, May 6-10, 2015

Second World Congress on Water Channel Proteins

Vechi

aosradmin

-

23/03/2016

0

Second World Congress on Water Channel Proteins (Aquaporins and Relatives)
Celebrating the 30th Anniversary of the Discovery of the First Water Channel Protein (Later Called Aquaporin1) Cluj-Napoca, Romania, May 6-10, 2015

Care este proiectul de țară al României în următorii 10 ani? (O întrebare-apel adresată Elitei Românești)

PUNCTE DE VEDERE

aosradmin

-

31/08/2015

0

Prof. Univ.Dr. Nicolae Dănilă
Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România

În dezbaterea publică din România ultimului an, subiectul adoptării euro în 2019 a fost disecat, politizat și apoi abandonat, dar nici măcar o clipă nu a fost discutat ca fiind un proiect.
În urma acestei experiențe trag două concluzii cu privire la comportamentul nostru de elită a societății și lansez un avertisment. Sunt convins ca dumneavoastră, formatori de opinie și trezorieri ai unei părți a resurselor umane ale țării – principalele resurse naţionale, îl tratati cu responsabilitate.

Prima concluzie se referă la incapacitatea noastră, ca elită a societății, să ne asumăm managementul unui proiect de țară și să realizăm un astfel de proiect. Discuția publică despre adoptarea monedei UE a fost centrată, după părerea mea, în zona falsă, în raport cu momentul acesta, a dezbaterii tehnice a nivelului convergenței reale optime pe care trebuie să o realizeze un stat la adoptarea monedei unice. De altfel constat ca ,de cele mai multe ori, pe toate temele aduse de mass-media in dezbaterea publica se lanseaza cu analize multi „tehnocrati”, de cele mai multe ori rupti de economia si viata reala, ca si multi „vorbitori” cu referiri la aspecte tehnice de care nu prea au habar. Ceea ce trebuia să aducă elita României în discuție era procesul de pregătire la aderarea la Uniunea Economică și Monetară, o adevărată reformă care privește toate deciziile economice luate la nivel national.

A doua concluzie are în vedere miopia de care dăm dovadă la nivelul întregii societăți. Societatea românească este nepăsătoare față de direcția și viteza cu care instituțiile UE stabilesc noi ținte și construiesc noi proiecte de integrare la nivelul UE. Aceste transformări nu sunt secrete, informațiile se găsesc pe site-urile oficiale ale institutiilor UE, dar elita noastră pare să aibă alte priorități decât să discute aceste inițiative, care ne privesc pe noi ca cetățeni europeni. Am atras atentia de mai multe ori in ultimii ani de faptul ca recenta criza a creat probleme, dar in aceeasi masura a generat multe oportunitati demne de explorat si exploatat si ca omenirea trece printr-o perioada de adanci transformari si realinieri cu influente semnificative in privinta viitorului Romaniei si al tarilor din regiunea noastra.

Pe aceste baze îmi permit să trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că termenele pe care UE și le-a autoimpus pentru creșterea competitivității și adâncirea integrării în zona euro nu ne mai lasă mult timp la dispoziție pentru ca să ne pregătim instituțional participarea la aceste transformări.

Timpul nu mai are răbdare cu noi

În prezent există cel puțin trei proiecte care vor afecta instituțional și economic România în următorul ciclu economic.
În primul rând, la nivelul UE s-a elaborat un raport („Completing Europe ̛s Economic and Monetary Union”), mai cunoscut sub numele de „Documentul celor 5 președinți” ( presedintii celor mai importante institutii din structura politica si economica a zonei euro) , cu privire la adâncirea integrării economice în UE și zona euro. Documentul cuprinde schița unui plan, în care prima etapă are termen de realizare data de 30 iunie 2017 (un calendar extrem de strâns) și România este vizată, ca toate celelalte state membre ale UE, atât la nivel instituțional cât și la nivel de management economic.
În al doilea rând, contextul economic internațional va fi dominat de disjungerea politicii monetare dintre SUA (unde rata dobânzii de politică monetară va crește, poate chiar incepind cu luna septembrie 2015) și zona euro (unde politica monetară relaxată și introducerea de lichiditate în economie, prin operațiuni speciale, vor continua cel puțin până în 2016). Aceasta va însemna concomitent o scădere a interesului investitorilor pentru alte monede comparativ cu dolarul american și scumpirea creditului la nivel internațional.
În al treilea rând, sursele de finanțare ale economiei în următorul ciclu economic nu mai pot fi in exclusivitate finantarile bancare deoarece institutiile bancare sunt în proces de transformare si restructurare, cautand un nou model de business și vor oferi finanțare mai scumpă. Aceasta înseamnă că orice economie trebuie să fie pregătită instituțional precum și la nivelul educatiei si culturii economice a agentului economic in vederea atragerii altor tipuri de finanțare din piață.

Etapele reformării UE (1)

Cele trei etape ale reformării UE, așa cum au fost ele determinate în documentul menționat anterior, au ca obiectiv final realizarea Uniuni Economice și Monetare complete până cel mai târziu în anul 2025 (în sensul în care în momentul de față nu există o coordonare eficientă a politicilor economice prin care să se asigure o funcționare fără dificultăți a Uniunii Economice și Monetare).
Această Uniune completă constă în patru obiective pe care statele care vor dori să adopte moneda unică în 2025 vor trebui să și le asume: uniune economică (cele patru libertăți funcționale), uniunea financiară (incluzând Uniunea Bancara), uniunea fiscală (incluzand si un mecanism de absorbție a șocurilor în zona euro), uniunea politica.
Prima etapă (care trebuie să se încheie în iunie 2017) este una de adâncire a integrării la nivelul UE prin utilizarea tuturor instrumentelor deja existente, astfel încât să se asigure creșterea competitivității economiilor statelor membre.
A doua etapă este una de construcție instituțională la nivelul Uniunii Economice și Monetare. Aceste instituții vor da o obligativitate legală obținerii și menținerii convergenței prin intermediul unor repere stabilite de comun acord.
La finalul celei de a treia etape (cel mai târziu în 2025), Uniunea Economică și Monetară ar trebui să aibă toate instituțiile și instrumentele funcționale, astfel încât să permita adoptarea monedei unice de către alte state ale UE care vor fi pregătite.

Etapele reformării UE (2)

Prima etapă ne lasă la dispoziție mai puțin de 24 de luni pentru a realiza următoarele patru obiective, așa cum sunt incluse în documentul menționat anterior. Atrag atenția din nou, că această etapă privește toate statele membre ale UE, nu numai pe cele din zona euro:
– Creșterea competitivității și realizarea convergenței structurale (rolul politicilor structurale este acela de a elimina barierele de pe piețe și de a doza politicile structurale comparativ cu politica fiscal-bugetară).
– Finalizarea Uniuni Financiare (este vorba aici în special de finalizarea Uniunii Bancare, chestiune asupra căreia autoritățile din România nu au făcut mari progrese. Chiar dacă numele indică responsabilitatea BNR în acest domeniu, realitatea este alta. Decizia de aderare la Uniunea Bancara aparține Guvernului României, iar contribuția plătită de România inițial la Fondul Unic de Rezoluție, componentă a UB, este plătită de bugetul României). Am exprimat de mai multe ori opinia ca aderarea Romaniei la Uniunea Bancara este o prioritate avind in vedere structura capitalului din sistemul bancar de la noi si ca acest pas este posibil si necesar chiar inainte de aderarea noastra la zona euro
– Menținerea unor politici fiscale responsabile la nivelul statelor membre ale zonei euro (chiar dacă celelalte state din UE nu sunt direct vizate de acest obiectiv, o astfel de țintă este cu atât mai mult necesară pentru acestea, având în vedere că nu beneficiază de același nivel de protejare prin intermediul instrumentelor zonei euro).
– Creșterea responsabilității aleșilor si a clasei politice in general

Intenția celor 5 președinți este de a înființa la nivelul fiecărui stat membru câte o Autoritate de Competitivitate. Mandatul acestei instituții va consta în monitorizarea performanței și politicilor în domeniul competitivității și elaborarea de recomandări care vor face parte din recomandările de țară emise în cadrul Semestrului European (acord din care România face parte). Sa ne amintim in acest context si una din regulile de baza referitoare la competitivitate, si anume evolutia salariilor proporțional cu productivitatea, astfel încât să nu se creeze dezechilibre macroeconomice.
Reducerea „gap”-ului de competitivitate care ne desparte de tarile dezvoltate din UE pune in fata Romaniei o prioritate si o provocare dintre cele mai complexe. Demersul are legatura directa cu masuri de implementare a unei guvernante economice efective si eficiente care sa includa mult dorita guvernanta bugetara. Tara noastra are nevoie de o analiza urgenta a starii si structurii economei nationale,avand printre altele ca tel principal identificarea ramurilor si zonelor care inca ne ofera sau ne pot oferi avantaj competitiv la nivel european si international. Reformele structurale sunt chemate sa dezvolte ramurile si zonele economice cu potential de avantaj competitiv si sa creeze premizele aparitiei de noi structuri si ramuri competitive. Politica industriala nationala trebuie sa se bazeze pe inovatie si in acest sens sunt necesare masuri si decizii in urmatoarele directii :
– Crearea unor conditii favorabile inovatiei
– Accesul IMM-urilor la finantare
– Investitii mari in cercetare
– Alocarea unor resurse importante investitiilor productive. In acest context consider ca este de mare importanta crearea unor conditii de conlucrare inovativa intre firme, centre de cercetare si universitati.
– Deschiderea de piete noi si redeschiderea unor piete traditionale pentru produsele romanesti
BNR porneşte de la convingerea că sprijinirea mediului de afaceri, incluziunea financiară, progresul şi inovaţia sunt laturi ale obiectivului sau principal şi anume asigurarea stabilităţii financiare. Realizarea acestor deziderate face parte din responsabilitatea socială corporativă, din poziţia de instituţie publică de interes naţional a băncii centrale. Asemenea direcţii de acţiune îşi au suportul în proiectul naţional de educaţie financiară şi în parteneriatul băncii centrale cu mediile academic şi de afaceri din România. BNR înţelege această misiune naţională a sa ca o investiţie cu efecte pe termen lung. Însă această componentă a activităţii BNR trebuie să fie precedată, acompaniată şi potenţată de o implicare efectivă şi eficientă a statului şi guvernului, care să includă alocarea de fonduri importante pentru investiţii productive, pentru cercetare şi inovaţie. Aici desigur îşi are locul şi parteneriatul inovativ între BNR, universităţi, centre de cercetare, mediul de afaceri (poate embrionul consultativ al viitorului Comitet Naţional al Competitivităţii?). Aşa vom realiza „închiderea” pe toate laturile a Triunghiului parteneriatului eficient, cum îmi place să îl numesc şi anume:
BNR – universităţi, mediul academic
BNR – mediul de afaceri
Universităţi, mediul academic – mediul de afaceri

Etapele reformării UE (3)

România ar trebui să fie pregatita pentru demararea procesului de aderare la moneda unică cel mai târziu în 2022, pentru că are nevoie de cel puțin 30 de luni pentru tranzitie . Bazez acest calcul pe trei ipoteze:
– România nu aderă înainte de 2022 la zona euro
– Zona euro nu modifică din punct de vedere instituțional etapele de aderare
– Etapa a treia a reformării UE se finalizează în 2025
Pregătirea României pentru aderarea la zona euro a suferit amânări legate atât de incapacitatea noastră de a iniția si administra acest proiect , cât și de modificările (implicite) din cadrul zonei euro.
Pregătirea pentru aderarea la euro gravitează în jurul realizării convergenței structurale. Așa cum am arătat mai sus acesta este și obiectivul primei etape de reformare a UE.
Factorii decizionali si Elitele din țara noastră nu mai au prea multe posibilități de evitare a demarării proiectului de reformare structurală. Pericolul este ca în anul 2025 România să nu fie considerată pregătită pentru „noua zonă euro” și să rămână periferică și izolată de ajutorul economic, în cazul unor evenimente economice adverse la nivel regional sau global.

Contextul macroeconomic internațional

Reformele structurale în România sunt obiectiv necesare chiar și fără să se producă acest proces la nivelul UE.
Evoluțiile la nivel internațional impun această transformare. Una dintre ele se referă la divergența dintre ratele dobânzilor de politică monetară dintre SUA și zona euro.
Asa cu aratam,exista o mare probabilitate ca incepând cu luna septembrie 2015 FED (banca centrală a SUA) sa intre într-un ciclu de creștere a ratei dobânzii de politică monetară. În același timp, rata dobânzii de politică monetară în zona euro va fi menținută la minimul istoric de 0,5% și mai mult, BCE (banca centrală a zonei euro) va continua să pompeze lichiditate în sistem.
Un prim efect al acestei evoluții divergente va fi creșterea valorii dolarului american față de celelalte valute. În plus, primele valute care vor fi „abandonate” în favoarea investiției în dolari vor fi acelea din zonele emergente (au risc mai mare, chiar dacă oferă randamente mai bune). Astfel, interesul pe care l-au arătat investitorii până acum pentru leu și titlurile denominate în lei ar putea să scadă. Pietele internationale dau continuu semnale ca sunt fluide si nelinistite.
Un al doilea efect al creșterii ratei dobânzii în SUA va fi scumpirea creditului la nivel global (având în vedere că dolarul încă este cea mai importantă monedă pentru tranzacții). Aceasta înseamnă că refinanțarea datoriei publice va deveni mai scumpă, iar statele care au nevoie de fonduri pentru finanțarea proiectelor de investiții (este cazul Romaniei) vor avea mai puțin spațiu fiscal pentru alte cheltuieli.

Finanțarea în noul ciclu economic

Am folosit de mai multe ori conferintele si dezbaterile din cadrul „Academica BNR” pentru a atrage atenția asupra modificărilor la nivelul modelului de banking cât și a evoluției tipologiei finanțării în viitor.
Subliniez inca odata faptul că sectorul bancar nu va mai fi principala sursă de fonduri pentru companii în acest ciclu economic. Avem nevoie sa dezvoltam alternative atât pentru finanțarea pe termen lung, cât și pentru termenul mediu și scurt. Pentru termenul scurt este posibil ca băncile să dispară în totalitate dintre cei care pot oferi fonduri.
Ceea ce este esențial pentru o economie ca cea a României este faptul că are un potențial de finanțare neexploatat în cazul pieței de capital. La nivelul UE se avansează destul de rapid proiectul Uniunii Piețelor de Capital. Îmi permit să atrag din nou atenția că acest proiect este urgent, pentru că face parte din Prima etapă de reformare a UE. În plus, România este subdezvoltată în acest domeniu ,care poate genera printre altele finanțarea și îmbunătățirea mai rapida a guvernanței în întreprinderile de stat. Trebuie sa tinem seama si de caracteristica acestei perioade in ceea ce priveste concentrarea sistemului bancar romanesc ( dominat de grupuri bancare din Zona Euro si din Europa Centrala si de Est) pe atragerea de resurse de pe piata interna ( atit lei cit si valuta) , bancile mama retragand o mare parte din finantarile oferite anterior subsidiarelor si sucursalelor din Romania (deleveraging). Cum sunt folosite asemenea resurse financiare interne (limitate) ar trebui sa fie un subiect de interes national, acompaniat de implicarea mai activa a institutiilor avind capital autohton cu solutii si instrumente competitive care sa le aduca si in pozitia de „market makers” ( si aici am pierdut si continuam sa neglijam un imens camp de oportunitati ).
O altă chestiune asupra căreia am mai insistat este finanțarea IMM-urilor. Chiar dacă băncile nu vor mai fi principala sursă de fonduri pentru afacerile acestora, România va trebui să facă deja pași pentru a reglementa domeniul „shadow banking” (adică acele alternative pentru nevoi mici de finanțare) astfel încât să reușească să protejeze micii investitori. Daca analizam prioritatile guvernelor din Zona Euro si ale BCE putem identifica la loc de frunte gasirea celor mai bune cai si solutii pentru finantarea IMM-urilor, zona de la care se asteapta o influenta semnificativa asupra cresterii economice si crearii de noi locuri de munca, asupra cresterii competitivitatii zonei si utilizarii efective si eficiente a resurselor (este necesara o comparatie intre definirea unui IMM in zona Euro si cea din Romania, in special limitele in care se incadreaza cifra anuala de afaceri).

Concluzii

Am încercat să fac o scurtă trecere în revistă a urgențelor pe care România, ca societate, ar trebui să le aibă în viitorul apropiat.
Falsa opinie că nu avem un proiect de țară ar trebui combătută cu faptul că avem un proiect neterminat (integrarea în UE, la care ne-am angajat încă din 1990) și putem contura inca in timp util un calendar clar și strâns de reforme.
Singurul lucru pe care îl avem de făcut noi, mediul decizional national si elita societății, este să hotărâm care sunt resursele pe care le angrenăm în acest proiect (adică să îi identificăm pe cei care vor să participe la acest proiect) și să prioritizam si sa ne asumam sarcini (să fim transparenti si constienti cu privire la cine este responsabil pentru decizii și rezultate).
Am convingerea că suntem capabili să dam curs cu responsabilitate la întrebarea-apel lansată astăzi.