Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăPROGRAMEAOSR ÎN CENTRUL SOCIETĂŢII

AOSR ÎN CENTRUL SOCIETĂŢII

Prin vocația fondatoare și misiunea instituțională, în continuitatea unei istorii de aproape un secol (înființată în martie 1935 ca Academia de Științe din România), ancorată deplin în lumea de azi, Academia Oamenilor de Știință din România își subordonează întreaga activitate științifică și energia creatoare obiectivului strategic de a participa cu toate resursele la progresul societății românești și la dezvoltarea României prin educație, știință și cunoaștere.

AOSR se situează programatic în centrul societății, receptivă la cerințele și aspirațiile societale, la procesele de schimbare și evoluțiile pe plan socio-economic. În spiritul acestei viziuni și a misiunii asumate, AOSR este o instituție deschisă, care se implică în procesul de modernizare a societății prin promovarea educației și a cunoașterii, a valorilor spiritului și ale moralei, a principiilor umanismului contemporan.

Prin programele și proiectele pe care le desfășoară, AOSR își pune în operă vocația de a crea sinergii umane și instituționale și de a edifica pentru prezent și pentru viitor.

Vă invităm să accesaţi COMUNICATELE AOSR, PUNCTELE DE VEDERE AOSR şi AOSR ÎN MASS-MEDIA 

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA