Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăAOSR ÎN MASS-MEDIAUn savant pentru eternitate: Constantin Bălăceanu-Stolnici

Un savant pentru eternitate: Constantin Bălăceanu-Stolnici

Domnule Academician Constantin Bălăceanu Stolnici sunteți, astăzi, în România secolului XXI, una dintre cele mai strălucitoare și active pesonalităţi din viața digitală a Cetății. Sunteți un brand al României. Faceți parte, cred eu, din patrimoniul material și imaterial al Țării noastre, în calitate de cetățean de excepție și de producător de plusvaloare intelectuală, culturală, științifică. Cartea Dumneavoastră de vizită este o adevărată Bibliotecă.

INTERVIU VIDEO

 

Mai întâi, cu îngăduința Domniei Voastre, voi rezuma câteva dintre Reperele biografiei dumneavoastră academice, științifice, profesionale. Vă rog să considerați ceea ce urmează un Omagiu adus Domniei Voastre de către un smerit admirator al Dumneavoastră. Așadar, Constantin Bălăceanu Stolnici, descendent al Bălăcenilor, veche familie boierească, este un Om de știință român, medic neurolog, unul dintre fondatorii neurociberneticii.

Este Cercetător în domeniul neurofiziologiei, neuropsihiatriei, geriatriei, în domeniul istoriei medicinei, istoriei Țărilor Române, antropologiei fizice și culturale. Autor a numeroase cărți și sute de studii. Este Profesor la Universitatea Ecologică, unde predă cursuri de neuropsihologie, genetică și antropologie. Constantin Bălăceanu-Stolnici este membru de onoare al Academiei Române. Efor testamentar al Așezămintelor Brâncovenești (Biserica Domnița Bălașa), fost membru al Adunării Naționale și al Consiliului Național al Bisericii Ortodoxe Române.
Membru titular al Academiei de Științe Medicale.
Membru titular al Academiei Oamenilor de Știință.
Președinte al Societății Ateneul Român.
Președinte de onoare al Societății Române de Geriatrie.

Ați fost distins cu Steaua României, Crucea Patriarhală, Crucea Moldavă și Meritul Maltez.
Sunteți laureat al Marelui Premiu al Societății Franceze de Înalte Sinteze [1972].

Sunteți doctor honoris cauza al Universității „Gr. T. Popa” [Iași], al Universității „Vasile Goldiș” [Arad], al Universității „Andrei Șaguna” [Constanța], al Universității Ecologice din București și al Universității din Petroșani.

Conduceți Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (CIADO).

Pe scurt, sunteți o personalitate complexă, multiplă, poliedrală. Și aici, cu permisiunea Dumnevoastră, invoc spiritul lui Platon, care în dialogul Timaios, descrie cele patru poliedre, asociate cu cele patru elemente fundamentale [apă, aer, pământ, foc]. Dar spune câteva cuvinte și despre al cincilea poliedru, atipic și excepțional : dodecaedrul.

Pentru mine, Dumneavoastră sunteți un dodecaedru.

Despre acest poliedru, Platon a spus doar atât : „…zeul l-a folosit pentru a aranja constelațiile pe tot cerul”. Transferând această imagine misterioasă a lui Platon în biografia dumneavoastră, aș putea spune că Zeul v-a folosit pentru a aranja constelațiile pe cerul istoriei, spiritualității și culturii românești.

Aceasta a fost o scurtă introducere-Omagiu, adus Domniei Voastre, ultimul descendent cu titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German.

  1. Și, acum, prima întrebare, care este un pachet de întrebări. Cum vă prezențați în fața contemporanilor Dumneavoastră? Cum vă prezentați în fața Istoriei? Cum vă veți prezenta la Judecata de Apoi? Considerați că ați avut și aveți o misiune, aici, pe pământ, în România, în cultura și știința românească? Vă rog să ne răspundeți.

Constantin Bălăceanu-Stolnici: Eu sunt un om mai modest, nu-mi place să mă afișez așa, cum m-ați prezentat dumneavoastră, prezentare pentru care vă mulțumesc. Eu am fost educat de către părinții mei și de către marii profesori pe care i-am avut să pășesc în viață creând lucruri utile, făcând maximum de efort să nu-i deranjezi pe ceilalți și cu modestie să mă prezint în fața cetățenilor acestei țări, ca un om care își îndeplinește datoriile față de el însuși, căci fiecare om are datorii către el însuși, față de familia mea care are un trecut istoric, față de cetățenii în mijlocul cărora trăiesc, pentru o epocă tulbure pe care am străbătut-o aproape o sută de ani. Acesta a fost crezul meu.

  1. Un diagnostic multiplu: care este starea națiunii în contextul istoric, socio-politic actual? Care este starea culturii românești în contextul globalizării? Care este starea învățământului românesc în contextul concurențial actual? Și mă gândesc la topul mondial al universităților, în care primele zece se află în Statele Unite ale Americii. Și mă gândesc la acest brain drain, la această hemoragie de inteligență, de materie cenușie din România către Europa și America. Există vreo soluție? O terapie? Cum s-ar putea gestiona și controla corect acest brain drain? Cum ar putea învățământul românesc să profite de investițiile în inteligența noilor generații?

Constantin Bălăceanu-Stolnici: Ca să vă răspund la toate aceste întrebări ar trebui să scriu o carte întreagă. Noi trăim o epocă ce pentru mine, la vârsta mea și la modul cum am fost educat, este tulbure și întunecată. Există un trend general de a te îndepărta de cultură și de spiritualitate. În tinerețea mea, acum peste 80, 90 de ani, lucrurile se petreceau diferit; existau reperele vechi culturale și spirituale care ne-au lăsat ca moștenire toată cultura spirituală a Europei și, în special, cea a Secolului luminilor. În momentul de față din cauza perturbărilor produse de evenimentele în special tragice produse în secolul al XX-lea, dar și de progresul tehnologic, care are și el o vină în toată această poveste, constat o depărtare de valorile tradiționale, spirituale și culturale care se prezintă ca un fenomen general, nu românesc, nu european, ci planetar. Există un pragmatism aproape radical și reperele vechi care se refereau la valorile spirituale, intelectuale, sunt înlocuite cu repere noi, printre care cel mai important este mărimea conturilor din bancă. Acest lucru este o tragedie. Unu. Un al doilea lucru, tehnologia aceasta modernă, smart telefoanele în special, internetul sunt pozitive, dacă știi să iei latura lor constructivă. Unde te uiți, în tramvaie, în autobuze, în gări, pe stradă, toți tastează concentrat asupra telefonului. Lucru care are multe, multe consecințe negative, printre care două sunt cele mai importante. Este înstrăinarea față de realitatea concretă, o mutare a preocupărilor și integrării umane din mediul real în mediul virtual. Acesta este un lucru care, pentru moment, încă nu a fost bine studiat, dar cred că este destul de grav. În al doilea rând o îndepărtare de reperele pe care le aveam noi: frumosul, moralul, spiritualul. Citiți textele care se pun pe aceste instrumente – agramaticale, vulgare și uneori depășind limitele bunei-cuviințe, mai ales cele care sunt protejate de anonimat. În plus, mobilizează pentru unii care sunt neuropsihologici, asemănător cu acel al drogurilor, mai ales pentru cei tineri, să stea ca împăratul pe consolele lor, pe aparatele acestea electronice și să converseze între ei și să piardă ore întregi în fața consolelor. Nu mai vezi fetițe jucându-se cu păpuși, nu mai vezi băieți jucându-se cu automobile, trenuri electrice, soldați de plumb ș.a.m.d. Toți cu jocurile acestea electronice care sunt și ele concepute într-un mod agresiv. Aproape toate aceste jocuri cultivă imaginea eroului negativ, violent, criminal, infractor, care este prezentat cu o aură specială și care are impactul ei asupra tinerilor și îi orientează în alegerile pe care le fac, în planurile pe care și le fac, drumurile care sunt mai mult întunecate decât luminoase. Acest lucru se reflectă nu numai la tineret, care este foarte sensibil, dar și la nivelul presei. Presa nu mai este o presă care are ca misiune informarea și formarea de opinii, ci este o presă care vrea să câștige bani. Fiecare post de televiziune vrea să facă un raiting cât mai mare, fiecare ziar, fiecare magazin vrea să vândă un număr cât mai mare și atunci face impardonabile concesii față de o deontologie care ar trebui să le conducă. Ce văd eu în presa actuală este un dezastru, unde porțile sunt larg deschise teoriei conspirației și ați văzut ce vraiște a făcut în populațiile noastre în privința pandemiei care ne-a lovit.

Ministerele care se ocupă de cultură încearcă să degajeze programele de învățătură de marile opere ale culturii. Nu mai vezi programe culturale. Copiii, dacă îi întrebi cine a fost Michelangelo, habar n-au, cine a fost Rafael, habar n-au, cine a fost Platon, cine a fost Aristotel. De Aristotel a mai auzit el, că mai este citat de persoane care nu știu nici măcar cine este. Există o lipsă de preocupare, există și o tendință programatică de a elimina istoria reală. Istoria întotdeauna a fost interpretată, evident. Niciodată nu poți să spui că un istoric este absolut obiectiv, pentru că vine cu personalitatea lui, cu ideile lui, cu bagajul lui de cunoștințe ș.a.m.d. Acum sunt orientări, istoria este plină de informații greșite, se elimină unele personaje importante, se cenzurează personalități ale științei, culturii, ale spiritualității. Am văzut în America că se răstoarnă statuia lui Washington. Este un moment foarte tragic. Analistul pe care îl citesc eu acum a spus că „omul este un animal politic” – zoo politikon –, dar politic la el nu înseamnă că se bagă în luptele din parlament sau în cele care se țineau pe Acropole. Este vorba de viața socială cu toate dimensiunile ei spirituale și culturale.

Biserica. Comuniștii au dărâmat biserici și au avut programe în care criticau biserica. Astăzi se ridiculizează, se umilește biserica, se insultă, ceea ce nici Lenin nu a făcut, care, printre altele, știți că a creat postul de patriarh al Moscovei. Adică trăim într-o zonă în care tineretul este orientat spre pragmatism, spre tehnologiile acestea moderne, spre un globalism care a fost inițial gândit ca un globalism cultural și de comunicare. Acum este gândit ca un panglobalism cultural, în primul rând care să șteargă specificitatea culturală a fiecărei națiuni, a fiecărei etnii și să aștearnă un cenușiu uniform din care să lipsească punctele acelea luminoase care ne atrăgeau pe noi încă din copilărie, acolo unde cei care se ocupau de educație se ocupau de educație, nu de formarea unor automate. Sunt foarte trist de acest lucru. Poate că greșesc și asta este orientarea cea bună, să fie niște automate care produc tot timpul, acolo, câte ceva, așa cum l-a criticat Charles Chaplin în filmul Timpuri noi, dacă vă aduceți aminte. Așa cum spunea Bernard Shaw, vor fi niște specialiști care o să știe extrem de mult despre terenuri din ce în ce mai mici, până cand vor ști tot despre nimic. Aceasta este situația, care mi se pare destul de periculoasă pentru că societățile umane au evoluat chiar din Paleolitic. Uitați-vă la splendidele fresce din grotele din sudul Franței, uitați-vă la statuete, uitați-vă la gravurile de la Vilhonneur, în apropiere de Angoulême, făcute acum 25 000 de ani, fiindcă acestea ne-au rămas; aveau deja preocupări estetice, aveau o viziune care depășea pragmatismul de toate zilele, care la ei era foarte dur, foarte crud, pentru că ei erau vânători și culegători, ceea ce înseamnă că munceau de dimineața până seara pentru puțină mâncare ca să supraviețuiască. Astăzi când au confortul pe care îl au, când au și timp mai mult, pentru că omul nu mai trăiește 40–45 de ani, media de viață a urcat – unii ajung, ca mine, până aproape de 100 de ani. Este o tragedie pentru mine, poate că văd lucrurile printr-o altă optică. Cred că una dintre cauzele marilor mizerii pe care le trăim astăzi și toate aceste manipulări destul de lipsite de deontologie ale celor care sunt destinați să ne educe, să ne formeze mentalitatea. Poate că toate aceste lucruri fac parte dintr-un destin istoric al speciei noastre, nu știu ce să vă spun. Constat că sunt la limita, la pragul în care se lasă în urmă, poate, o cultură mai puțin confortabilă, dar cu valori mai multe, pentru o cultură mult mai confortabilă, de care ne batem joc în fond, pentru niște idealuri mărunte și uneori atât de concentratate, încât aproape toți oamenii devin autiști.

  1. Sunteți unul dintre pionierii și fondatorii neurociberneticii. Cum apreciați progresele biotronicii, nanoroboticii, neurociberneticii ca om de știință, dar și ca filosof, „anatomist al sufletului”. Credeți că știința va reuși vreodată să cunoască toate misterele creierului omenesc sau, poate, că nici nu este nevoie de așa ceva? Dar misterele cerului? Va rog să ne răspundeți, dacă se poate, într-o perspectiva kantiană. Și mă refer la o frază celebră a lui Kant, cu care – desigur – sunteți absolut de acord: „Două lucruri îmi umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație: cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine”.

Constantin Bălăceanu-Stolnici: În primul rând trebuie să spun că am fost unul dintre pionierii introducerii modelelor matematice, ale conceptelor ciberneticii în neuropsihologie și în neurologia biologică și psihologică. Aceasta a reprezentat un pas înainte, dar nu un pas final, înțelegem mult mai bine funcționarea creierului, fiindcă am înțeles un lucru fundamental, că acest aparat pe care îl avem în cap și care este cea mai complexă structură din sistemul nostru solar – nu există ceva mai complex – este un procesor de informații. Am dat informației o valoare pe care o avea exclusiv în câmpul semantic, mai mult în lingvistică și în mai multe aspecte speculative ale filosofiei. Astăzi a devenit un element fundamental care constituie universul, alături de energie și materie. Cibernetizarea sistemului nervos central a fost dificilă, pentru că am întâmpinat foarte multe dificultăți. Am o scrisoare de la președintele Academiei de Medicină Franceză, care mă critica foarte tare și care spunea cum puteți dumneavoastră să aplicați principiile unei mașini electronice creierului uman, în 1970. Lucrurile s-au schimbat de atunci, bineînțeles. Deci matematizarea aceasta a biologiei, extinderea aceasta a materiei universalis a lui Descartes, domeniul acesta a fost un pas înainte. Dar Universul este mult mai complicat și există un domeniu pe care nu-l putem aborda sau nu îl putem aborda încă, acela al conștiinței, al vieții subiective. Noi nu știm de ce vedem albastru și ce este acest albastru care, sigur, nu există în Univers, pentru că în Univers nu există decât unde electromagnetice pe lungimi de frecvențe diferite, nu există culori. Ce este durerea? Durerea nu există în Univers. Este ceva ce construim în spațiul subiectiv, care rămâne încă o enigmă. Transpunerea de la obiectivitatea semnalelor din neuroni la subiectivitatea trăirilor subiective este greu de explicat astăzi. Este unul dintre pragurile peste care știința nu a putut să treacă de la Platon, de la Aristotel, poate chiar de la Pitagora până astăzi. A fost ca privind constelațiile ca pentru o altă viziune a realităților lumii. Într-adevăr, citești complexitatea Universului, dimensiunile lui, și când privești așa, într-o seară, culcat pe spate într-o poiană un cer înstelat, ai impresia că te găsești în fața unei  minuni extraordinare. Dar nu numai atât… Uitați-vă cât de complicat este virusul acesta nenorocit, ce structură complicată are și ce ravagii face un element pe care abia îl vezi cu microscopul electronic. Când te uiți la mecanismele care stau la baza geneticii, care sunt de o subtilitate și de o complexitate pe care niciun aparat tehnic nu le are, îți dai seama că, pe undeva, lucrurile sunt imposibil de explicat așa cum vor scepticii. Pe mine m-a întărit în aspectele mele spirituale – eu sunt un om credincios, așa am fost educat, așa am rămas –, dar de mic nu m-a întărit mai mult, decât minuțiozitatea mașinii biologice umane. Nu trebuie să mă uit la stele, pot să mă uit la mâna mea, să mă uit în ochii dumneavoastră și văd niște lucruri care sunt de o complexitate pe care nu o putem explica numai prin întâmplare. Discutam de multe ori, chiar și cu Preafericitul Patriarh acest lucru. Întrebarea este, însă, și aceasta este o întrebare pesimistă… Eu sunt un om foarte optimist, toată viața mea am fost un optimist, în cele mai tragice momente am văzut întotdeauna partea plină a paharului, dar aici lucrurile sunt diferite. Cum creierul nostru, capacitățile noastre cognitive sunt capabile să cunoască realitatea în toată complexitatea ei? Existența materială însăși. Nu mai vorbesc de faptul dacă această capacitate de cunoaștere poate să înțeleagă și misterele spiritualității umane. E bine să nu uităm că sunt lucruri pe care le știm, pe care nu le știm și lucruri pe care nu le vom ști niciodată. Studenților mei le spun întotdeauna și la cursuri. Prin 1937 s-a pus această problemă: dacă mintea omenească prin eforturile cognitive pe care le face în decursul secolelor viitoare va descoperi toate adevărurile respective. A fost un mare matematician, care se ocupa de spațiile virtuale și care a făcut o demonstrație monumentală în care a arătat că da, vom ști: „Wir werden alles wissen” („Vom ști totul”), în aplauzele tuturor elitelor intelectuale, pentru ca peste doi-trei ani să vină Godstorm, există niște limite ale cognitivității umane, cu teoremele sale, nu vom ști niciodată anumite lucruri. Acest lucru l-am spus demult, sunt lucruri pe care nu le putem înțelege, trebuie să le acceptăm ca pe niște mistere, ca pe niște taine, care explică ca pentru inteligențe ce depășesc pe cea a omului. Ori de câte ori vine cineva cu această întrebare: „Ce este sufletul uman?” Am scris o carte, două cărți chiar, despre sufletul uman – am scris în chip istoric, pentru că era perioada comunistă, și să vorbești despre suflet în perioada comunistă era un act de curaj și din partea mea și din partea lui Sântimbreanu care conducea Editura Albatros și care a scos această carte. Vedeți, noi ne frământăm, vrem să știm, omul este foarte curios, poate cea mai curioasă ființă de pe Pământ, dar atât avem capacitatea să cunoaștem, iar textele revelații sunt făcute pentru această inteligență. Cum voiați să vorbească Dumnezeu cu niște ciobani sau cu niște păstori în Antichitate, decât într-un limbaj în care totuși în chip metaforic, dacă știi să aplici o anumită hermeneutică poți să vezi că este cuprins elementul acesta complex și pe undeva ascuns sub imagini care sunt mai mult simbolice, cum spunea Mircea Eliade, un limbaj al simbolurilor și al miturilor. Aceste limbaje au fost făcute tocmai pentru a umple golul pe care îl lasă imposibilitatea funcțiilor cognitive umane de a descifra toate misterele lumii. De aceea ar trebui să nu absolutizăm în programele noastre școlare un ateism radical. Spiritualitatea se face la orele de religie, unele discuții despre spiritualitate se fac la filosofie, la științele exacte; marii oamenii de știință, Einstein, toți au fost oameni religioși și nu se poate contesta faptul că au fost elite ale intelectualității umane. Trebuie să ne știm lungul nasului, mai ales că nasul nostru este destul de cârn în domeniu și să admirăm complexitatea creațiunii și să căutăm descoperirea secretelor ei, nu numai să satisfacem propria noastră curiozitate academică. Dar să găsim soluții și pentru a rezolva anumite greutăți, dificultăți ale vieții noastre, aici trebuie să fie pragmatismul, să luptăm pentru calitatea vieții, pentru amelioararea condițiilor de funcționare a creierului uman și a corpului uman, nu să promovăm un atesism sec, radical, negativ. A venit la mine odată o echipă de profesori sceptici din America și le-am spus că dumneavoastră spuneți ce spuneți dumneavoastră, noi suntem de 2000 de ani un popor creștin, nu înseamnă că impunem creștinismul, dar înseamnă că avem o deschidere spre orizontul spiritualității. Acum câteva săptămâni am făcut la antropologie o prelegere despre rădăcinile creștine ale Europei; a fost o pledoarie pentru faptul că suntem europeni și ne afirmăm europeni și cultura noastră a reușit să se infiltreze peste tot, tocmai pentru că la rădăcinile ei, în afară de strălucitele contribuții ale filosofiei grecești și eleniste, a fost și acest aport extraordinar al creștinismului. Nu pentru că este creștin, ci pentru că este o poartă deschisă spre o spiritualitate monoteistă, care dă o explicație metafizică a realităților lumii, pe care este bine să o cunoaștem spre binele nostru și al tuturor. Pentru că însăși valorile morale trebuie să aibă un sprijin metafizic… Aici există un fel de prezentare a moralei, un suport care are un prestigiu supranatural și care în felul acesta se impune, se disciplinează. De aceea eu zic că lumea aceasta cenușie în care trăiesc și din care o să plec în curând, îmi pare rău că o las într-un moment de criză din care nu știu cum va ieși.

  1. Ați luat parte la toate marile congrese de la începutul informaticii. Credeți că, în cele din urmă, inventarea și dezvoltarea informaticii, a internetului, a universului digital vor fi benefice pentru evoluția fizică, genetică, mentală, spirituală a ființei umane?

Constantin Bălăceanu-Stolnici: Când am început să ne ocupăm de anumite modele matematice ale neuronilor, ale rețelelor neuronale, mai ales de capacitatea pe care au arătat-o Fritz și colaboratorii săi, ca rețelele neuronale să facă chiar raționamente și să întrebuințeze elemente de logică. Niciodată nu mi-a trecut prin cap ce se va întâmpla. Cineva ar fi spus de generalizarea telefoanelor, de internet, cred că râdea. Informatica a făcut enorm pentru dezvoltarea cunoașterii realităților. Și pentru mine: am acest calculator și cu el pot să fac excursii, pot să văd muzee, pot să citesc lucrări la care nu pot să mai ajung, pot să fiu în comunicare cu cine vreau și chiar să-i văd figura. Este o enormă amplificare a capacității neuronale care a servit și va servi la un progres nu numai tehnologic și la un progres neurologic mai subtil, mai elegant, care să satisfacă curiozitățile academice. Pentru mine a fost o fericire. Stau aici și citesc cărți care se regăsesc undeva pierdute într-o bibliotecă, pot să operez la articole, văd, fac o plimbare pe Muntele Athos. Deci este un lucru pozitiv. Este și un lucru negativ că polarizează întreaga activitate, în special a tinerilor, spre aspectele ludice ale acestui aparat, spre aspecte care sunt lipsite de amprenta aceasta de cumințenie, de înțelepciune ale comportamentului uman și deschide porțile spre niște, hai să spunem, evaziuni în lumea virtuală, fanteziste, care distrug marile repere ale comportamentului uman și duc la o mulțime de aberații; printre care, dau ca exemplu consumul de droguri, una dintre cauzele cele mai importante, care se profilează pentru degradarea speciei noastre și căruia niciun șef de stat nu-i dă importanță, fiindcă le place să facă ceva despre care să vorbească ziarele mai mult, cum a ajutat sectorul sanitar sau sectorul învățământ, dar nu se gândesc cum să combată consumul de droguri. Nu trebuie în fața tehnologiei să criticăm tehnologia ca atare, ci reperele morale ale celor care folosesc tehnologia. Când s-a dezvoltat energia atomică, perspectivele erau, aveau o sursă de energie, aveau o clasă de medicamente noi, drogurile acestea radioactive, a venit dintr-odată grozăvia aceasta a bombei atomice. Însă trebuie să recunoaștem că, în general, orice mare invenție este ca o medalie, are o față pozitivă și o față negativă. Pe cât este de mare, de amplă, de onorabilă partea pozitivă, pe atât de îngrozitoare este partea negativă. Și în momentul de față trăim cu spaima de fața negativă a descoperirii energiei atomice. Ceea ce eu aș fi făcut, foarte mulți dintre cercetătorii respectivi să se retragă și să se culpabilizeze pentru că, eu n-am știut, duc la așa o catastrofă.

  1. Sunteți, după mine, o personalitate de tip napoleonian sau, ca să fac un joc de cuvinte, napo-Leonin, deși Dumnevoastră sunteți născut în zodia Racului, iar Napoleon era născut sub semnul Leului. Ați avut multe campanii. Ați cunoscut multe câmpuri de lupte. Ați fost încoronat, metaforic, de multe instituții prestigioase. Din fericire, nu ați fost exilat pe nicio insulă. Îmi amintesc acele cuvinte nemuritoare, rostite de Napoleon în campania din Egipt: „Din vârful acestor piramide vă privesc patruzeci de secole de istorie”. Și, acum, în prezența Domniei Voastre, îmi spun cu voce tare: „De la înălțimea acestui Spirit, numit Constantin Bălăceanu-Stolnici, mă privește un secol de istorie, de cultură, de știință”. O întrebare: Vă recunoașteți în această ipostază napoleoniană? Vă recunoașteți în această ipostază de luptător, care își asumă victoriile și înfrângerile? Vă considerați un martor și un actor al istoriei moderne? [argumente, exemple].

Constantin Bălăceanu-Stolnici: Întrebarea este dificilă. Pentru mine Napoleon nu este simpatic, întâi pentru că este un agresor care a masacrat mii și mii de oameni absolut inutil și al doilea pentru că s-a purtat foarte urât cu destinele țării noastre într-un moment foarte dificil, după 1812. Nu a fost un model moral. Pe de altă parte, a fost totuși un om care în cele mai grozave momente nu a uitat de cultură. Era la Moscova și dădea regulamentul de funcționare a Comediei franceze. Era un matematician subtil, a fost un mare matematician specialist în teoria conicelor; el a fost membru al Academiei, nu ca o favoare, ci a fost pentru că a avut merite. Acest om care părea să fie un spirit distructiv, un spirit care să anihilize un trecut istoric întreg, se dovedea a fi un mare matematician. A fost un om de mare cultură. Ce conducător cunoașteți dumneavoastră care a pornit într-o campanie, luând cu el o echipă de savanți? Era un general al republicii, i-a luat și i-a dus în Egipt și cu această ocazie a scos o carte, volumul scos de către regimul lui Napoleon despre Egipt, că nu se știa nimic. Champollion a putut să descifreze scrierea egipteană, a descoperit o cultură. În foarte multe gesturi ale sale vedem că nu a uitat cultura; ceea ce este cu totul remarcabil pentru un mic ofițeraș provenit dintr-o familie nobiliară măruntă, dintr-o insulă măruntă. Pe de altă parte nu mi-au plăcut foarte multe lucruri la el și nu-l consider un model, deși este, poate, cea mai populară personalitate din lume, atât în lumea oamenilor normali, cât și în lumea oamenilor anormali, majoritatea delirurilor sunt cu Napolepon, vă dau, așa, un exemplu. Eu nu m-am considerat un luptător dintre aceia care să vrea să răstoarne o cultură, o civilizație. Eu m-am considerat un om înregimentat într-o cultură pe care am servit-o, pe care am slujit-o cât am putut; pe de o parte teoretic, în cercetările mele științifice, pe de altă parte pragmatic prin practicarea medicinei. Munca mea principală, contribuția mea principală nu a fost aceea de cercetător, nu a fost aceea de gânditor, nu a fost aceea de profesor, ci a fost aceea de medic. Nu știți ce bucurie este atunci când reușești nu numai să vindeci, ci să stopezi durerea unui om. Am făcut acest lucru și am avut și norocul să fiu bine călăuzit de profesori remarcabili, ca profesorul Reiner, profesorul Popa, profesorul Nicolae Ionescu-Șișești, State Drăgănescu și alții. Erau medici profesori de o imensă calitate morală, în afară de calificarea lor profesională. Mi-a plăcut acest lucru, să contribui la bunăstarea celui suferind. Am apucat războiul, am știut ce este medicina de război, câte picioare nu am tăiat, câte mâini n-am amputat, că nu am avut încotro, câți oameni nu am văzut murind în fața mea. Am trăit cea mai mare dramă a omenirii, să aibă mai mulți medici decât poate să îngrijească; sunt zece medici și nu pot să îngrijească decât cinci. Cine îi dă lui puterea și dreptul să aleagă pe cine salvează și să-l condamne pe cel pe care nu îl poate salva? Nu fiindcă nu vrea, pentru că este depășit. Să știți că este o dramă, una dintre cele mai fioroase drame prin care poate să treacă un om: am doi oameni, nu pot să salvez decât unul, pe care îl salvez? Aceasta este o parte negativă a profesiunii noastre, care este una dintre cele mai frumoase, tocmai pentru că urmărește bunăstarea oamenilor, aduce fericire în casă și te vindecă de suferință.

  1. O întrebare globală și metafizică: încotro se îndreaptă lumea? Dacă se îndreaptă? Sau, mai bine zis, încotro se rătăcește lumea? Dialectica și spiritele protectoare ne îndeamnă să nădăjduim că există soluții și Mântuire. Desigur, există crize, crahuri, prăbușiri și apocalipse. Dar, dintr-o perspectiva optimistă: încotro se îndreaptă lumea?

Constantin Bălăceanu-Stolnici: Cineva vorbea cu Churchill și îi spunea încotro merge lumea, iar Churchill spunea că una dintre marile enigme este viitorul. Omul ca orice ființă trăiește în prezent și prezentul pleacă dinspre trecutul care rămâne cunoscut în nevoia popoarelor în fața unui viitor despre care nu știe absolut nimic și pe care poate proiecta conform cunoștințelor și capacităților sale mentale niște scenarii cu un anumit coeficient de probabilitate de realizare. Atât putem ști noi. Pentru noi viitorul este o enigmă. Vă dau un exemplu, pe care l-am trăit, criza petrolului; a fost fabulos momentul acela. Niciun economist din lume nu a prevăzut așa ceva, când a apărut a fost o surpriză generală. Apariția internetului, nimeni nu se gândea vreodată la acest instrument, a fost o surpriză. Adică sunt peste tot surprize posibile, tocmai datorită faptului că determinările evenimentelor sunt realizate de factori multipli, factori care scapă cunoștințelor, pentru că așa este făcut Universul. Viitorul este ceva care nu există, pentru că dacă am putea prevede viitorul, ar trebui să tragem concluzia că indiferent ce am alegem, ce facem noi, nu există liberul arbitru, fiindcă el este determinat. Dacă eu știu ce se va întâmpla peste o sută de ani, înseamnă că criminalul de acum o sută de ani nu are nicio vină, fiindcă se știa dinainte că are să fie, era determinat de ceva, predestinarea. De aceea eu zic că  noi nu putem face prevederea: încotro se va duce viitorul, nici din punctul de vedere tehnologic, nici din punctul de vedere, să-i spunem, al viziunii acesteia de integrare socială. În momentul de față suntem obnubilați de problemele ecologice. Universitatea noastră Ecologică are chiar ca program să se ocupe de problemele de ecologie. Universitatea noastră, noi suntem implicați într-o anumită campanie de a forma mentalități care să aibă în vedere – fiți atent –, sunteți răspunzător nu numai pentru existența voastră, dar și pentru existența generațiilor viitoare. Dar nu știm ce va fi atunci.

O ultima întrebare, dar – din fericire ! – o ultimă întrebare nu există. Pentru că dialogul va rămâne deschis și – cu permisiunea Domniei Voastre – îl vom continua, ori de câte ori vom fi la răscruce, dezorientați, fără stea polară, fără busolă sau GPS. Vom veni să vă cerem sfatul. Vă mulțumesc. Cu profundă recunoștință.

Interviu realizat de Prof. dr. Narcis Zărnescu, MC, AOŞR; Membru al Ordinului PALMES ACADEMIQUES în grad de Cavaler.

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

MEMBERS

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA