Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăPUNCTE DE VEDERETransformarea Digitală a instituțiilor publice – un nou pact social

Transformarea Digitală a instituțiilor publice – un nou pact social

Aspectele legate de digitizare – digitalizare – transformare digitală nu au apărut în acest deceniu, ele au fost în atenția Comisiei Europene încă din anii 2000, când au fost lansate o serie de planuri de acțiune (“Action Plan”) precum eEurope, care viza țările UE și preciza direcții strategice pentru implementarea societății informaționale. Au urmat apoi, pentru țările care urmau să adere la Uniunea Europeană, respectiv pentru România și Bulgaria, planul eEurope+. Urmează alte planuri, dintre care îl amintesc pe cel din 2010–2020, iEurope 2020, Agenda Digitală pentru Europa, care definea punctele strategice pe care trebuie să le atingă orice strategie națională astfel încât să se poată trece la o abordare corectă și coerentă a societății informaționale. Direcțiile propuse de Agenda digitală europeană au fost transpuse în strategii digitale în fiecare țară și a existat și în România o astfel de strategie promovată la nivel național de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale de la acea vreme. Strategia a fost realizată cu participarea multor specialiști din administrația publică, specialiști din IT & C și reprezentanți ai Academiei Române și Academiei Oamenilor de Știință din România. Unele direcții strategice ale strategiei au fost transpuse în practică, dar cele mai multe, nu.

În martie 2021, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a lansat noua strategie europeană care trebuie să reprezinte, de fapt, parcursul în domeniul informatic al Europei până în 2030, astfel încât să se treacă de la digitizare-digitalizare la transformare digitală. Principalii piloni ai acestei strategii sunt competențele (competențele cetățenilor), infrastructura (dezvoltarea infrastructurii ICT, în principal comunicațiile), atenția asupra mediului de afaceri (în principal IMM-uri). Se prevede ca peste 80% din cetățenii Europei să aibă abilități în domeniul tehnologiei informației, infrastructura să aibă o conectivitate extrem de ridicată, iar peste 90% dintre IMM-uri să poată avea măcar în zona de bază abilități și condiții pentru folosirea tehnologiei informației, iar trei sferturi din companiile mari să poată folosi serviciile cloud, deci practic să își desfășoare activitatea bazat pe structuri informatice de tip cloud.

Ultimul pilon, dar deloc cel mai puțin important, este e-guvernarea – transformarea digitală a instituțiilor publice. În lumina acestei strategii europene, administrația publică trebuie să își modifice atât conceptele cât și procedurile pentru a putea să implementeze și să treacă la transformarea digitală până în anul 2030.


Aceștia sunt cei patru piloni pe care ar trebuie să se bazeze strategia națională, adaptată, desigur, la necesitățile românești. Din păcate, în statisticile internaționale precum DESI – Digital Economy and Society Index –  am pierdut locurile centrale la viteza de Internet și nu suntem plasați pe locuri fruntașe în domeniul digitizării. De aceea cred că “noțiunile” trebuiesc transformate în strategii reale, cu demersuri reale și cu finanțări corespunzătoare. Dacă vorbim despre competențe ar trebui analizat ce se întâmplă, de fapt, în societatea noastră; am putea spune că există mai multe generații din punct de vedere al competențelor digitale: o generație analogică (+65 ani) puțin obișnuită sau deloc cu calculatorul, o generație digitală (4–25 ani) deja obișnuită cu comunicațiile electronice/digitale și o generație pe care ne bazăm noi toți pentru dezvoltarea societății, respectiv generația funcțională, care a trecut prin etapele de digitizare – digitalizare și înțelege ce înseamnă transformare digitală.

Această generație nu cuprinde, din păcate, întreaga societate, așa încât „digital divide” sau „ruptura digitală” există în societatea românească. Instituții precum bibliotecile, școlile, încearcă să aducă la un nivel cel puțin comparabil pentru toți cetățenii modul de a scrie, citi sau plăti cu ajutorul calculatorului. Ruptura digitală între cei care pot, știu și se folosesc de noile tehnologii și cei care ar putea, ar ști și le-ar utiliza, dar nu au avut condiții (fie sociale, fie materiale, fie de altă natură) să învețe trebuie eliminată prin acțiuni reunite ale guvernanților, administrației publice, entităților nonguvernamentale. Altfel, transformarea digitală, chiar dacă ar fi realizată, va rămâne izolată de cetățean. Există o strategie europeană la care trebuie să ne aliniem, ca stat european; mai mult decât atât este vizibil că întreaga societate se schimbă sub influența noilor tehnologii, de aici și noțiunea de transformare digitală.

Forța de muncă este delocalizată, au apărut “nomazii profesionali”, care lucrează pentru entități aflate chiar și pe alte continente și care au o altă abordare vizavi de existența administrației și serviciile pe care trebuie să le ofere cetățenilor. Pentru aceștia trebuie asigurată o interfață online cu procedurile administrative, ca să nu mai vorbim că acești nomazi profesionali au nenumărate contacte instituționale și personale în mediu digital ceea ce face ca abordarea lor față de autorități să se modifice, de la forma off-line la on-line. A doua chestiune importantă legată de forța de muncă în societatea cunoașterii este că mijloacele de muncă se bazează din ce în ce mai mult pe IT&C. Se vorbește de inteligența artificială, de echipamente inteligente, device-uri etc., practic tot ceea ce înseamnă competitiv are o componentă de IT&C. Obiectul muncii pentru cei mai mulți dintre muncitorii digitali devine preponderent conținut informațional, indiferent de ce activitate desfășoară. Aceste transformări au apărut și se bazează pe elemente inovative, pe cercetarea continuă, nu numai tehnică, dar și în domenii conexe, sociologie, cultură și mai ales, economie.

Transformarea digitală poate însemna un nou pact social, în care cercetarea și inovarea trebuie să își aibă locul ei, care să fie făcut nu din bunăvoință și pasiune. Pasiunea trebuie să fie doar un motor, iar administrația dar și companiile private trebuie să susțină cercetarea și inovarea în folosul întregii societăți. Apoi, menționez rolul extrem de important al profesorilor. Profesorii și educația în general pentru cele 3 paliere pe care le-am arătat trebuie să fie un element permanent prezent în transformarea digitală a societății. Educația și competențele pedagogice coroborate cu cele digitale trebuie să joace un rol important în transformarea digitală. Altfel nu putem discuta de atingerea pilonilor din strategia europeană.

Dacă discutăm despre IMM-uri, firme mari și mici, care să accepte transformarea digitală, trebuie să existe directori cu viziune managerială care să își poată transforma procedurile bazându-se pe “knowledge management”, care să înțeleagă că este mult mai ușor, comod și eficient să îți ții informațiile într-o structură digitală, de tip cloud, de a cărei securitate, siguranță, comunicație se ocupă alți specialiști decât cei din firma pe care o conduci. Indiferent dacă vorbim de companii private sau de administrație publică, personalul trebuie să fie motivat și responsabilizat prin forme nu numai financiare, dar în egală măsură prin reglementări legislative bine construite, bine create și coerente.

Cred că autoritățile trebuie să creeze cadrul legal și instituțional care să sprijine transformarea digitală, să aibă în vedere vulnerabilitățile „cybersecurity” și manipularea informațională. Cred că acest complex cercetare – educație – viziuni manageriale – personal motivat – legislație înseamnă de fapt un nou pact social, o nouă abordare sistemică a întregii societăți.

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

MEMBERS

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA