Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăPUNCTE DE VEDERETraian Vuia - simbol al spiritului inventiv bănățean

Traian Vuia – simbol al spiritului inventiv bănățean

Prof. dr. ing. Andea Petru, Secretar Științific al Academiei Oamenilor de Știință din România

Voi încerca să caracterizez scurta dar prodigioasa activitate tehnico-științifică a lui Traian Vuia, pe care cu adevărat îl putem considera un simbol al spiritului inventiv al bănățenilor.
1. Ideea de bază a lui Vuia, care l-a condus la conceperea și denumirea aparatului său de zbor ca ”aeroplan – automobil” a fost îmbinarea într-un ansamblu coerent a două mari realizări tehnice anterioare:

  • automobilul, apărut inițial ca triciclu (vezi trăsura cu motor de abur a lui Serpollet – în Franța, sau triciclul Daimler cu motor pe benzină – în Germania) și evoluat rapid în cuadraciclu, ajungând a fi la începutul secolului XX un produs industrial cu un nivel funcțional apreciabil și:-
  • planorul cu aripa portantă, așa cum a fost realizat de predecesorii săi, demonstrat și confirmat ca aparat de zbor fără motor prin sutele de zboruri planate efectuate în ultimul deceniu al secolului XIX de Lilienthal și de emulii acestuia.
    Automobilul – de fapt sistemul său de rulare pe roți – va permite rezolvarea optimă a decolării și aterizării asigurând prin tracțiunea elicii viteza necesară obținerii forței ascensionale, iar aripa portantă – obținerea forței ascensionale pentru desprinderea de sol și zborul propriu-zis, după atingerea prin tracțiunea elicei a vitezei de translație necesare. Este de subliniat faptul că, în această logică, Vuia și-a conceput și realizat aparatul său de zbor, de la început, ca un aparat de zbor cu motor, fără a mai trece prin faza de planor. Meritul său deosebit este însă de a fi consacrat definitiv decolarea avionului pe roți, demonstrând superioritatea acestei metode față de toate celelalte care mai fuseseră încercate.
  1. Contrar opiniei și opțiunii majorității concurenților săi direcți, Vuia și-a conceput și realizat aparatul său ca un monoplan, cu o singură elice tractivă, demonstrând astfel că nu este obligatorie construcție celulei cu două sau chiar mai multe aripi și că, pe de altă parte cuplul motor de răsturnare nu este o problemă care să impieteze determinant asupra zborului și deci asupra construcției aparatului.
    Și aici meritul deosebit a lui Vuia este că a insistat pentru afirmarea și confirmarea monoplanului, intr-o epocă predominant favorabilă biplanelor dezvoltate pe baza zmeelor celulare (concepute și experimentate cu succes de către australianul Haargrave), ca de exemplu: planoarele Chanute, seria aeroplanelor “Flyer” ale fraților Wright, biplanele Voisin, Bleriot, Santos-Dumont ș.a.
    Intuiția și talentul tehnic a lui Vuia îl vor orienta și în alegerea soluțiilor constructive de detaliu precum și a materialelor utilizate. Profitând de experiența tehnologică a industriei franceze de biciclete, Vuia folosește pentru structura de rezistență a aparatului său construcția metalică din tuburi de oțel cu pereți subțiri, precedând cu aproape 10 ani pe Anthony Fokker căruia i se atribuie această prioritate.
    Motorul cu anhidridă carbonică, conceput și construit de Vuia pentru acționarea aeroplanului cu care în 18 martie 1906 pe câmpul de la Montesson a înfăptuit epocalul zbor, nu îl satisfăcea pentru că nu era suficient de puternic, nu prezenta prea multă siguranță în funcționare, avea randamentul slab, iar fluidul de lucru folosit era consumabil.
    De aceea, Vuia a considerat că agentul termodinamic cel mai potrivit este aburul de înaltă presiune și temperatură, care să se destindă într-o turbină, iar aceasta să antreneze elicea avionului. Aburul obosit urma să fie condensat, iar condensul să fie reintrodus în generatorul de abur.
    La baza concepției acestui generator de abur, Vuia a intuit necesitatea introducerii a trei idei fundamentale, care au revoluționat pur și simplu tehnica construcției generatoarelor de abur: combustia accelerată, intensificarea transmiterii căldurii și cazan cu străbatere forțată.
  2. Pornind de la concepția tehnic corectă, că soluționarea problemei elicopterului provine din obținerea concomitentă a sustentatiei și a propulsiei de către rotorul portant, Vuia a început, încă din perioada 1907 – 1908, documentarea asupra elicilor. Pentru a obține date asupra randamentului acestora (pe care-l aprecia ca fiind mai ridicat decât îl preconizau aerodinamicii timpului), Vuia a conceput și a instalat un laborator de experimentare unde, în perioada 1914 – 1916 (cu o pauză la începutul primei conflagrații mondiale), a efectuat – – pentru mai multe tipuri de elici – 45 de seturi de experimente, fiecare dintre acestea cuprinzînd teste la 21 de valori ale vitezelor de rotație…
    Scopurile, metodica și rezultatele experimentărilor au fost prezentate de Vuia în raportul tehnic intitulat “Etude experimental sur Ies plâns inclines en rotationA publicat în numărul din 15 iulie 1919 al revistei pariziene “L’Atmosphere” și care a fost republicat în 1923 de revista “La Technique Aeronautique”
    Pentru verificarea acestor concluzii care, în marea lor majoritate s-au dovedit a fi juste, Vuia s-a hotărât să proiecteze și să construiască el însuși un elicopter. Vuia a construit în 1918 elicopterul de studiu “Vuia nr. 1”. Acest aparat era dotat cu două grupuri de aripi rotative, fiecare grup fiind format din două elici cu câte două pale, care se roteau în sensuri contrare.

    Deplasarea elicopterului în plan orizontal urma să fie realizată prin înclinarea axelor aripilor rotitoare, a căror viteză de rotație maximă obținută în probe nu a depășit 40 rot./min; pentru aceste viteze au rezultat forțe de sustentație de ordinul a 57 – 59 kgf. Inițial, Vuia a prevăzut ca rotoarele acestui elicopter să fie antrenate cu ajutorul unor pedale acționate de pilotul – biciclist; el a fost testat în 1920 pe aerodromul “Port Aviation” de la Juvisy, când ciclistul Gaston Degy a reușit să ridice de la sol cele 120 kg ale ansamblului…
    Structural și dimensional similar cu primul său elicopter, aparatul “Vuia nr.2” a fost echipat cu un motor FN de 8 CP și 53 kg, astfel că la turația de 2650 rot/min, rotoarele se roteau cu 86 rot/min, suficient pentru a ridica greutatea elicopterului echipat și cu pilot la bord. Zborurile de încercare au fost reluate în toamna anului 1925, la 31 octombrie 1925, în prezența ziariștilor și a prietenilor, elicopterul “Vuia nr.2” a zburat pe o distanță de 80 m la înălțimea de 8 m și la o greutate de decolare de 190 kg. Zborurile au continua în anii 1925 și 1926, demonstrând că aparatul este stabil, sigur și maniabil dar, mai ales, demonstrând încă o dată geniul și perseverența savantului, inventatorului și patriotului care a fost TRAIAN VUIA…
    Traian Vuia a fost o puternică forță creatoare, un spirit înaintat al epocii sale, un deschizător de drumuri noi în aviație și în termotehnică, în același timp a fost și un mare patriot, care, în clipele grele, s-a pus în slujba patriei sale.
    Iată de ce, consacrându-i acum, la 116 de ani de la primul său zbor, această modestă evocare, îndeplinim o îndatorire pioasă față de cel care a pornit de la Surducul bănățean să cucerească văzduhul și a reușit!

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

MEMBERS

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA