În perioada 29 octombrie – 1 noiembrie 2025 are loc Congresul Național de Geriatrie și Gerontologie, ediția a XVII-a, care se desfășoară sub egida aniversării celor două prestigioase academii, Academia de Științe Medicale și Academia Oamenilor de Știință din România. Întrucât Doamna Profesor Ana Aslan a fost membră a ambelor academii această ediție a congresului este dedicată celor două aniversări.

Academia Oamenilor de Știință din România este prezentă în cadrul Congresului prin dna.Prof.univ.dr.ing. Doina Banciu, Președinte AOSR, alături de dl. Președintele Comitetului de Organizare a Congresului, Prof.univ. Gabriel Ioan Prada, membru asociat AOSR – Șef Disciplină Geriatrie și gerontologie, INGG „Ana Aslan”, UMF „Carol Davila”.

Congresul este organizat de către Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie și creditat de către Colegiul Medicilor din România și OAMGMAMR.



