– „Eu am făcut piatra să cânte” –
Anul 2026 a fost instituit prin Legea nr. 140/2025 „Anul Constantin Brâncuși”. Pe 19 februarie 2026, se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui sculptor. Constantin Brâncuși, născut la Hobița (Gorj), pe 19 februarie 1876, este recunoscut ca unul dintre cei mai mari sculptori ai artei universale, cel mai mare sculptor al secolului XX și creatorul sculpturii moderne.
Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR) și Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” (BCU) organizează Simpozionul Științific „Constantin Brâncuși, creatorul sculpturii moderne” – „Eu am făcut piatra să cânte”. Evenimentul are ca parteneri Institutul Cultural Francez și Agenția Universitară a Francofoniei și va avea loc în data de 18 februarie, începând cu ora 13.00, în Sala Carol I a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Vor participa personalități ale culturii și științei românești, membri ai corpului academic, ambasadori, diplomați, reprezentanți ai vieții publice, cercetători. La eveniment, vor fi reprezentate instituții cu rol fundamental în domeniile educației, culturii, științei, cercetării și tehnologiei, la nivel național și internațional. Amfitrionul și moderatorul Simpozionului: Prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, Președintele AOSR, și Conf. univ. dr. Mireille Rădoi, Director general BCU.
În cadrul evenimentului va fi organizată și Expoziția „Constantin Brâncuși”.
Simpozionul Științific „Constantin Brâncuși, creatorul sculpturii moderne” este structurat în două secțiuni: I. Sesiunea Plenară și II. Sesiunea de Comunicări și Dezbateri și se va încheia cu vizionarea Expoziției „Constantin Brâncuși”, organizată de Academia Oamenilor de Știință din România și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.
Prelegerile și comunicările prezentate în cadrul manifestării vor fi publicate în volumul de proceedings al Simpozionului, cu titlul: „Constantin Brâncuși, creatorul sculpturii moderne” – „Eu am făcut piatra să cânte”.


