La data de 11 februarie 2026, la sediul Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR), s-a desfășurat ceremonia oficială de semnare a Protocolului de colaborare dintre AOSR și Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB). Documentul a fost semnat de Prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, Președinte AOSR, și de dl. Adrian Miulescu, Manager INRMFB, în prezența reprezentanților celor două instituții.

În intervenția sa, Prof. univ. dr. ing. Doina Banciu a evidențiat misiunea AOSR de a susține cercetarea științifică, de a facilita diseminarea cunoașterii și de a promova excelența academică la nivel național și internațional. Protocolul semnat are ca obiectiv principal consolidarea cercetării interdisciplinare în domeniul recuperării medicale și al balneologiei, prin identificarea și dezvoltarea unor proiecte de interes comun, circumscrise ariilor de competență ale celor două instituții. Prof.univ.dr.ing. Doina Banciu a mai punctat faptul că prin semnarea acestui acord membrii AOSR vor beneficia de facilități privind accesul la bazele de tratament ale INRMFB.

În cadrul aceleiași ceremonii a fost semnat și un al doilea protocol, având ca obiect dezvoltarea și susținerea Platformei digitale BalneoGO. Aceasta urmărește promovarea cercetării științifice, a educației pentru sănătate și a informării publice în domeniul balnear, medical și al recuperării funcționale, prin integrarea instrumentelor digitale în circuitul serviciilor și al datelor relevante pentru pacienți și comunități locale.

Prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr, Vicepreședinte AOSR, a subliniat caracterul multidisciplinar al demersului, menționând că cel puțin șase secții ale Academiei – Științe Medicale, Științe Tehnice, Științe Biologice, Științe Chimice, Științe Fizice și Tehnologia Informației – pot contribui cu expertiză de înalt nivel la implementarea obiectivelor stabilite. A fost evidențiată necesitatea unei integrări coerente între componenta științifică și cea medicală, astfel încât rezultatele cercetării să se reflecte direct în îmbunătățirea practicilor clinice și a serviciilor oferite pacienților.
Totodată, a fost evocată oportunitatea extinderii colaborării către mediul universitar, prin implicarea Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, în special a Facultății de Inginerie Medicală, în vederea realizării unor stagii de practică pentru studenți în cadrul INRMFB, consolidând astfel legătura dintre formarea academică și aplicațiile clinice.
Prof. univ. dr. ing. Petru Andea, Secretar științific AOSR, a remarcat potențialul acestei colaborări de a genera beneficii concrete inclusiv pentru comunitatea academică, prin facilitarea accesului la expertiză și soluții inovatoare orientate către menținerea și optimizarea stării de sănătate.

La rândul său, dl. Adrian Miulescu, Manager INRMFB, a subliniat relevanța parteneriatului cu AOSR pentru consolidarea componentei științifice a activității INRMFB, considerând acest demers drept o recunoaștere instituțională a eforturilor depuse în domeniul recuperării medicale și al digitalizării serviciilor balneare. Platforma BalneoGO, aflată în prezent în parteneriat cu 42 de primării, funcționează ca un sistem digital de tip booking balnear, oferind utilizatorilor posibilitatea de a selecta baze de tratament în funcție de factorii terapeutici specifici și de nevoile medicale individuale.

Prin semnarea acestor protocoale, AOSR și INRMFB își asumă un cadru instituțional de cooperare orientat către integrarea cercetării fundamentale și aplicative, a expertizei academice și a infrastructurii medicale, cu scopul de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a domeniului recuperării medicale și a balneologiei în România.

