Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăIn memoriamRegrete eterne! - General-maior (r) Visarion NEAGOE

Regrete eterne! – General-maior (r) Visarion NEAGOE

General-maior (r) profesor universitar doctor Visarion NEAGOE
5 ianuarie 1954 – 13 iunie 2023

Academia Oamenilor de Știință din România anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a General-maior (r) profesor universitar doctor Visarion NEAGOE, Membru Corespondent al Secției de Științe Militare, Membru Activ al Societății Numismatice din România și președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” (din 2013).

Profesor universitar dr., conducător de doctorat la Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” și profesor universitar titular la Universitatea ,,Constantin Brâncuși”, Neagoe Visarion a fost expert în geopolitici şi strategii de securitate, în implementarea celor mai moderne concepte militare în cuprinsul doctrinelor, manualelor şi regulamentelor care se realizează în cadrul forţelor armate terestre. S-a preocupat de elaborarea şi aplicarea unor scenarii strategice naţionale şi internaţionale vizând lupta antiteroristă şi de securizare a frontierelor și s-a implicat în studiul şi elaborarea unor lucrări extrem de valoroase din domeniul ştiinţelor socio-umane.

General (r) Prof. Dr. Neagoe Visarion a avut o bogată activitate profesională: comandant de pluton, ofițer de stat major în Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (1976-1983); lector de tactică în Centrul de instrucție al Art. și RAA (1985-1986), comandant de divizion de rachete antiaeriene (1986-1989), șeful de stat major al Regimentului 19 Rachete Antiaeriene (1990-1992), ofițer 1 în Direcția Operații din Statul Major General (SMG), șef de birou în Statul Major al Forțelor Aeriene (1996-1997), șef de birou (1997-1999) și șeful Secției conducere operații în Direcția Operații/SMG (2000), șeful Secției Studii Strategice de Securitate și Analiză Militară din Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate (2001), comandantul Brigăzii 4 Artilerie Antiaeriană (2002-2003), locțiitorul comandantului Comandamentului 2 Operațional Întrunit (2003-2005), șeful Instrucției și Doctrinei și Inspector General al Forțelor Terestre (2005-2006), directorul Statului Major al Forțelor Terestre (2007), locțiitorul șefului de stat major al Forței Multinaționale pentru Operațiile Coaliției, Irak (2007), comandantul Comandamentului Forțelor Terestre (2008), șeful Direcției Planificare Structuri și Resurse/J8 a SMG (2008-2009), comandantul Comandamentului Operațional Întrunit ,,Mareșal Alexandru Averescu” (2009-2010), comandantul Diviziei 2 Infanterie (2010).

A fost autor, coautor sau coordonator al peste 25 de cărți și cursuri universitare și al peste 120 de articole în reviste de specialitate de circulaţie naţională/internaţională și comunicări științifice la sesiuni și simpozioane naționale și internaționale.

A fost distins cu Medalia Comemorativă ”Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului”, 30.11.2021, Crucea ”Sfântul Nicodim” a Mitropoliei Olteniei, 2008, Emblema de Merit ”Știința Militară”, clasa I-a, 2007, Ordinul Național ,,Serviciul Credincios ” în grad de cavaler (cu însemne pentru militari), 2004. A obținut Premiul anual al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte (2003, 2009); Premiul „General de divizie Ştefan Fălcoianu”, pentru lucrarea „Supravegherea aeriană – de la mitolocaţie la radiolocaţie” (2002) și premiul ,,Mareșal Alexandru Averescu ” pentru lucrarea ,,Irak, calvarul păcii”(2009) acordate de revista ,,Gândirea Militară Românească” . 

Mereu ne vom aminti de profesionalismul, bunătatea, dedicația pentru științele militare ale celui care a fost colegul nostru, General-maior (r) profesor universitar doctor Visarion NEAGOE! 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA