Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăEvenimenteProf. univ. dr. Camelia Diaconu - Cetăţean de Onoare al municipiului Caracal

Prof. univ. dr. Camelia Diaconu – Cetăţean de Onoare al municipiului Caracal

În data de 14 octombrie 2022, cu ocazia conferinței “Zilele Medicale Caracalene” desfășurată în superba clădire a Teatrului Național din Caracal, D-na Conf. Dr. Camelia Diaconu, Șefa Clinicii de medicină internă a SpitaluluiClinic de Urgență București, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiință din România și al Academiei Naționale de Medicină a Franței, redactor șef al “Analelor AOSR – seria Medicină”, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Caracal.

Aceasta este cea mai înaltă distincție acordată de Consiliul local unor cetățeni români sau străini, “înalte personalități științifice sau culturale cu recunoaștere națională sau universală, care prin activitatea lor socio-profesională au contribuit la realizarea unor progrese științifice, culturale sau economice”. La ceremonie au participat numeroase oficialități locale și personalități ale lumii medicale.

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA