MANIFESTĂRI 2016

 – dl prof. dr. Mărgărit Pavelescu,   
115 ani de la nasterea  lui Werner Karl Heisenbeg, laureat NOBEL și Membru de Onoare al Academiei de Ștințe din România,
 și
 – dl prof. dr. Apolodor Răduță
Werner Heisenberg – one of the most prominent physicist of the 20th
 century.

 

 

 


Vineri, 9 decembrie 2016, la sediul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), s-a semnat protocolul de colaborare între Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) şi Academia Româno-Americană de Arte şi Ştiinţe [ARA].
Protocolul semnat prevede următoarele:
1. Colaborarea între specialiştii celor două academii din cele două ţări în scopul promovării ştiinţelor şi al colaborării reciproce;
2. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) şi Academia Româno-Americană de Arte şi Ştiinţe (ARA) vor acţiona în sfera cercetărilor prin:
a)  Dezvoltarea unor cercetări ştiinţifice fundamentale şi aplicative;
b)  Iniţierea unor proiecte comune de cercetare;
c)  Realizarea unor publicaţii comune;
d)  Participarea la evenimente ştiinţifice organizate de cele două academii;
e)   Schimburi reciproce de specialişti.
Preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), Prof. univ. dr. ing. Adrian Alexandru BADEA a subliniat importanţa protocolului pentru dezvoltarea relaţiilor dintre academiile noastre, inclusiv cele cu filiala AOSR din New York.
 
D-na Prof. univ. dr. ing. Ruxandra VIDU, preşedintele Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe [ARA], a mulţumit pentru ospitalitate şi a prezentat câteva activităţi care s-ar putea pregăti împreună.

 


275_logo_3The XXIVth Ecumenical Theological and Interdisciplinary Symposium

 Knowledge and Enchantment: A World without Mystery?

 


descarcareCu ocazia împlinirii a 130 de ani de la naşterea Acad. Henri Coandă, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România organizează Simpozionul in memoriam care se va desfăşura în data de 7 decembrie 2016, ora 11:00,  în Sala « Drepturile Omului » a Academiei Oamenilor de Ştiintă din România din Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 54.

Comunicat AOȘR Henri Coandă


img-20161201-wa0000Comunicat AOȘR

Ziua Națională a României 01.12.2016

 

 

 

 

 


 descarcareSimpozionul MAREA UNIRE DIN 1918
 marti, 29 noiembrie, ora 10,00, Sala Drepturilor Omului

Vor lua cuvantul:
Corneliu Mihail Lungu
Ioan Scurtu
Sorin Ivan

 

 


CONSTANTIN VLADComunicat de presă  

Aniversare Ambasador Vlad Constantin

 

 

 

 


dsc06361-1În data de 17 noiembrie 2016, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii Alexandru Darabont  INCDPM București a sarbatorit 65 de ani de la înființare. Manifestarea s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Academiei Oamenilor de Știință din România. Academia a fost reprezentată de dl. președinte prof. univ. dr. ing. Adrian Badea.

 

 

 


afis-conf-int-utm-17-19-nov-2016-117 – 19 noiembrie 2016
Conferinţa Internaţională EDUCAŢIE ŞI CREATIVITATE PENTRU O SOCIETATE BAZATĂ PE CUNOAŞTERE” (Ediţia a X-a)

 

 

 

 

 


afis-16-noiembrieIn Memoriam George G. Potra 

 

 

 

 

 


hulubeiCu ocazia împlinirii a 120 de ani de la naşterea Acad. Horia Hulubei, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România organizează Simpozionul in memoriam care se va desfăşura în data de 10 noiembrie 2016, ora 11:00,  în Sala « Drepturile Omului » a Academiei Oamenilor de Ştiintă din România din Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 54.

 

 

 

Comunicat de presă 


 

poster-v2MANAGEMENTUL RISCULUI – O PROVOCARE ÎN SĂNĂTATE

A doua conferință națională

4 noiembrie, 2016, ora 9:30

Sediul Academiei Oamenilor de Știință din România, Splaiul Independenței, Nr. 54, Sala Drepturilor Omului, București.

 Program

 

 



rectoratNovember 10-11, 2016

The fifth edition of the International Colloquium ‘Physics of Materials’ – PM-5

 

http://www.upb.ro/files/conferinta-PM-5-2016/prezentare.html

 

 


page1FACTORI DE RISC PENTRU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ȘI SIGURANȚA ALIMENTARĂ & RESURSE
NATURALE ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ

4-5 noiembrie 2016 la hotelul
Continental din Oradea începând cu ora 1000

 

 

 


image21-23 octombrie 2016 la Universitatea din Oradea va avea loc a XIII-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Muncă, bani, bănci, cultură şi politică (sec. XVIII-2016)”

 

 

 

 


black-seaInternational Conference 

SECURITY AND STABILITY AT THE BLACK SEA

20th – 23rd of October 2016,
Constanța, ”Andrei Șaguna” University Headquarters


2016-conferinta-soto-caracalEdiţia XIV a Conferinţei Ortopezilor şi Traumatologilor din Oltenia
Patologia Coloanei Vertebrale și Patologia Bazinului Osos
14 – 16 octombrie 2016, Caracal 

 


afis_berth_a4-212x300Centrul de Cercetări Istorice “Preotul Cotenescu I. Gheorghe” a desfăşurat, în zilele de 16-17 octombrie 2016, la Câmpulung Muscel, prima ediție a simpozionului internațional “Mulțumim, Berthelot! Misiunea Militară Franceză în România”, sub patronajul spiritual al Patriarhiei Române, al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria”.

 

 

 

 

 

 

 


page1

Miercuri, 12 octombrie 2016, ora 11:00, în sala Drepturile Omului,
CS 1 dr. fizician Eugen PAVEL,
Inventatorul Hyper CD-ROM-ului cu capacitate de stocare de peste 10.000 Gigabytes.

Recent Advances in Petabyte Optical Data Storage

 

 

 

 

 


 

page122-24 septembrie 2016, Durău – Neamț 

Sesiunea Științifică de Toamnă a AOSR 

Comunicat Sesiune Științifică AOSR Durău

 

Programul Sesiunii 

 

 

 

 

 


Comunicat de Presă

 

19.09.2016, ora 13:30 

Premii acordate de Academia Oamenilor de Stiință din România pe anul 2014