Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăEvenimenteConferinţa Naţională a geneticienilor şi amelioratorilor din domeniul agricol

Conferinţa Naţională a geneticienilor şi amelioratorilor din domeniul agricol

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului şi Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Filiala Timişoara, organizează Conferinţa Naţională a geneticienilor şi amelioratorilor din domeniul agricol, care va avea loc la USAMVB Timişoara, în data de ziua de 25  mai  2022 între orele 10 şi 13, în cadrul zilelor Academice Timişene.

          Acţiunea se doreşte a fi o întâlnire dintre cadrele didactice şi cercetătorii din genetică şi ameliorarea plantelor implicaţi în domeniu, o reînnoire a vechilor legăturii şi de cunoaştere reciprocă, de comunicare a reușitelor şi a eșecului din activitatea didactică şi de cercetare a preocupărilor științifice şi a rezultatelor obținute, dar mai ales, stabilirea unor direcţii de predare şi cercetare viitoare.

          Dezbaterile se vor axa pe următoarele teme:
          1. Aspecte legate de predarea cursului în era exploziei informaţionale din genetică (sugestii şi recomandări); 
          2. Care ar fi cele mai importante abilităţi practice pe care studenţii ar trebui să le aibă pentru a eficientiza înţelegerea altor discipline de profil şi pentru viaţă;
          3. Cercetarea ştiinţifică ce ar putea să se dezvolte în era secolului 21, ERA GENETICII (propuneri de teme şi stabilirea unor colaborări viitoare etc.)
          4. Varia (organizarea prin rotaţie a unor întâlniri colegiale)

          Întâlnirea şi dezbaterile vor avea loc în Sala de comunicare, clădirea Rectoratului.

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA