Cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Moldova, 27 august, Academia Oamenilor de Știință din România îi urează statului moldovean pace și securitate, dezvoltare și prosperitate și un viitor cât mai apropiat în marea familie a Uniunii Europene! Cetățenilor moldoveni, dintre care o mare parte sunt și cetățeni români, AOSR le dorește să-și împlinească aspirațiile, să-și realizeze proiectele și potențialul într-o lume a respectării valorilor democrației, a păcii, libertății și demnității!
Academia Oamenilor de Știință din România își exprimă convingerea că, la 34 de ani de la Declarația de Independență din 27 august 1991, Republica Moldova se află pe drumul ireversibil al integrării în Uniunea Europeană. Având în vedere relațiile profunde și complexe dintre România și Republica Moldova, originea, etnogeneza, istoria, limba română, cultura și civilizația, personalitățile, valorile identitare comune, cele două state au un destin și un viitor comun în Uniunea Europeană.
Academia Oamenilor de Știință din România dezvoltă relații de colaborare cu instituții din Republica Moldova în ariile educației, științei, cercetării și culturii. În luna iulie 2025, AOSR a încheiat un Protocol de colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, care creează un cadru al cooperării în domeniile cărții, lecturii, documentării, științei, culturii, cunoașterii și procesului de digitalizare, prin integrarea ICT și AI în toate aceste domenii și activități. În acest context, Biblioteca Națională a Republicii Moldova a devenit partener al Programului Știință-Cultură-Diplomație pentru România (RO-SCUD), inițiat și derulat de AOSR, care are deja mai mult de 40 de parteneri.
Prin programele și proiectele sale, Academia Oamenilor de Știință din România intenționează să dezvolte relații de colaborare pe multiple planuri cu universități, institute de cercetare și instituții culturale din Republica Moldova, contribuind astfel prin eforturi proprii, în cadrul procesului general susținut la nivelul celor două țări, la integrarea firească a acestora într-o comunitate de valori și aspirații în direcția destinului lor comun în Uniunea Europeană.
Biroul de Comunicare și Relații Publice al Academiei Oamenilor de Știință din România