Academia Oamenilor de Știință din România își exprimă bucuria față de alegerea Doamnei Prof. univ. dr. ing. Cristina Ghițulică în funcția de Președinte al ENQA, The European Association for Quality Assurance in Higher Education, instituție-cheie a asigurării calității în învățământul superior european. Evenimentul a avut loc în cadrul Adunării Generale a ENQA, desfășurată la Bruxelles în intervalul 22-24 octombrie.
Prin alegerea sa în această funcție, Doamna Profesor Cristina Ghițulică este prima femeie Președinte al ENQA. Această premieră, care subliniază rolul esențial al femeii în educație, pe toate treptele acesteia, de la catedră la pozițiile de top management, se petrece la celebrarea a 25 de ani existență a ENQA, un jubileu academic care conferă alegerii și o valoare simbolică.
Prof. univ. dr. ing. Cristina Ghițulică este Directorul General al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), profesor universitar al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, cercetător și autor, reunind în activitatea domniei sale roluri fundamentale în procesul de coordonare și asigurare a calității la nivel național, în educația academică și cercetarea științifică. Prin activitatea academică și instituțională a domniei sale, Prof. univ. dr. ing. Cristina Ghițulică este o personalitate de marcă a învățământului superior din România și din Europa.
Alegerea în funcția de Președinte al ENQA, instituție prestigioasă a Spațiului Învățământului Superior European, reprezintă o recunoaștere europeană a valorii, meritelor și contribuției Doamnei Profesor Cristina Ghițulică în domeniul asigurării calității în învățământul superior la nivel național și european. Este, de asemenea, un mod de apreciere a importanței și valorii instituționale ale ARACIS în învățământului universitar. Pentru întregul învățământ superior românesc, această alegere constituie un eveniment remarcabil, o recunoaștere și o susținere cu valoare simbolică de la cel mai înalt for european al asigurării calității în educație.
Academia Oamenilor de Știință din România salută alegerea Doamnei Prof. univ. dr. ing. Cristina Ghițulică în funcția de Președinte al ENQA și își exprimă convingerea că, în noul mandat, ENQA își va continua misiunea și activitatea, de importanță esențială pentru învățământul superior, sub cele mai bune auspicii de viziune și competență managerială. O bucurie specială pentru AOSR o reprezintă și faptul că noul Președinte al ENQA este, în premieră, o doamnă, Academia promovând egalitatea de gen, rolul și importanța femeii în învățământul superior și în cercetarea științifică și în toate domeniile societății. În acest sens, AOSR desfășoară programul național „Valențele Feminității”, care a depășit 100 de ediții. Doamna Prof. univ. dr. ing. Cristina Ghițulică, Președintele ENQA, va fi invitata AOSR într-o ediție specială a „Valențelor Feminității”.
Cu prilejul evenimentului de la Bruxelles, Doamna Prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, Președintele AOSR, a declarat: „Cu bucurie și mândrie, salutăm alegerea Doamnei Prof. univ. dr. ing. Cristina Ghițulică în fruntea celei mai prestigioase organizații europene în domeniul calității – ENQA. Este o personalitate de prestigiu a învățământului românesc, o Doamnă de valoare, care își desfășoară activitatea profesorală, de cercetare și managerială la standarde de înaltă calitate și excelență și care reprezintă România și învățământul superior românesc. Va fi o onoare și o bucurie pentru noi să o invităm la evenimentul Valențele feminității.”
Biroul de Comunicare și Relații Publice al Academiei Oamenilor de Știință din România

